Şi rufele murdare regale se spală în familie!

 

Dorian OBREJA

Două observaţii în legătură cu un subiect fierbinte al acestor zile. Prima: se pare că femeile din America creează, periodic, probleme, Marii Britanii. A doua: cel puţin până la un punct, istoria se repetă...

Prin 1934, americanca Wallis Simpson (cu un divorţ la activ şi recăsătorită), nici prea frumoasă, nici prea tânără, l-a cunoscut şi cucerit pe prinţul Eduard – cel care, în 1936, avea să devină, pentru mai puţin de un an, rege al Marii Britanii, ipostază din care a abdicat din cauza pasiunii sale pentru Wallis (drept cap al Bisericii Anglicane, nu se putea căsători cu o femeie divorţată). În 1937, cei doi „eroi” ai telenovelei s-au căsătorit. Astfel, visul lui Wallis s-a împlinit doar pe jumătate, căci, conform unor mărturii, ea ar fi dorit să ajungă regină a Marii Britanii. Ulterior, Eduard a scris două cărţi – „Istoria unui rege” şi „Album de familie”, în care povesteşte şi comentează felurite aspecte, exprimându-şi, în principal, dezacordul cu politicile liberale, dar fără a-şi denigra familia.

Mult mai aproape de zilele noastre, o actriţă americană (şi ea cu un divorţ la activ) l-a cunoscut pe prinţul Harry, pe care l-a cucerit până într-atât, încât cei doi s-au căsătorit, făcând, pe cale de consecinţă, parte din familia regală şi ocupând chiar o poziţie pe linia succesiunii la tron. Despre (fosta) actriţă, unii biografi afirmau că avea cam aceleaşi vise cu Wallis, ba, mai mult, extrem de calculată, intenţiona să ajungă „prinţesa Diana 2.0”. Cuplul a avut şi înainte, şi după constituire, o viaţă destul de agitată, fiind des prezentă în presa de scandal, cu poveşti legate de consumul de stupefiante, apariţii nude la petreceri de fiţe şi, în cazul prinţului, defilarea la o prezentare de modă într-o uniformă nazistă (de amintit că şi perechea Eduard-Wallis a avut oarece simpatii în aceeaşi direcţie). În cele din urmă, tensiunile şi conflictele au explodat, Harry şi soţia separându-se de familia regală (ca urmare, susţine prinţul, a faptului că fratele său a urlat la el, iar tatăl său a declarat despre dânsul lucruri neadevărate.).

Lucrurile nu s-au oprit aici şi iată că, exact în aceste zile, paroxismul este atins prin publicarea de către prinţul Harry a unei cărţi autobiografice, care, trebuie subliniat, cunoaşte deja vânzări-record. Ceea ce dovedeşte, din păcate, plăcerea multora de a citi texte aflate şi sub semnul scandalului.

Personajul principal, la aproape 40 de ani, ar putea să-şi câştige existenţa făcând ceva util (e calificat, de exemplu, ca pilot de elicoptere); a munci nu este ceva de ruşine, un model în acest sens fiind o rudă mai îndepărtată a prinţului, care, după abdicare, a avut un atelier de reparaţii auto prin Elveţia...Dar, dorinţa de a da un „tun”, pe de o parte (deşi mă întreb dacă autobiografia nu e rodul muncii unor „negri”, unele voci amintindu-l pe J.R. Moehringer), şi evidenta vrere de răzbunare şi-au dat mâna şi au dus la acest moment. Cât se poate de nepotrivit; deja, în septembrie anul trecut, după decesul reginei Elisabeta a II-a, presa engleză sesiza că „viitorul monarhiei britanice este mai incert decât oricând”. Aşa încât „Rezerva” (numele autobiografiei”) poate fi încă un cui bătut în capacul de la sicriul regalităţii. Estimp, nici „tunul” financiar nu prea reuşeşte: cartea este piratată şi poate fi citită pe o anume reţea, iar în urma apariţiei, popularitatea cuplului „rebel” scade pe zi ce trece. Asta fiindcă nu a învăţat că rufele murdare, chiar şi regale, se spală în familie!