Să nu ne aruncăm în brațele oricui!

Dorian Obreja

Dimensiune font:

| 01-04-2024 07:07

Dorian OBREJA

În limba română, verbul tranzitiv a dezamăgi înseamnă a deziluziona, a decepționa. Dar există și o formă intranzitivă, a cărei acțiune, prin urmare, nu trece direct asupra unui obiect – a se dezamăgi -, ce mi se pare mai aproape de subiectul acestor rânduri, mai exact de subiecți.

În manualele de specialitate, se spune că, în cazul emoțiilor, dezamăgirea este acea stare care îl cuprinde – parțial sau total – pe un individ, atunci când așteptările acestuia sunt înșelate/neconfirmate cu privire la alte persoane, evenimente sau schimbări care au loc în lume.

În viața de toate zilele, se poate întâmpla oricăruia dintre noi să fie dezamăgit într-o relație (din diverse motive, pe care nu le amintesc aici). Are foarte multă importanță ce și cum facem în etapa post-dezamăgire, adică dacă alegem să: a.renunțăm cu totul și pentru totdeauna la relații; b. învățând lecția perioadei precedente, ne construim o altă relație; c.ne aruncăm, cu ochii închiși, în brațele oricui. În mod evident, prima variantă este de nedorit, dar infinit mai puțin decât a treia, care ne poate duce la consecințe aflate sub semnul unui citat, de această dată din Cicero: ”a greși este omenește, dar a persevera e diabolic”. Și trebuie subliniat că, în foarte multe cazuri, dez-amăgirea nu urmează neapărat amăgirii noastre de către alții, ci chiar de propriile persoane. Se spune că ”toți consumăm minciuni, când inimile noastre sunt înfometate”; atunci când acestea, minciunile, nu ne sunt livrate de alții, le fabricăm chiar noi!

Relativ recent, au apărut în spațiul public rezultatele unui sondaj care a reușit să inflameze destul de multă lume, îndeosebi din spațiul actorilor politicieni ai celor două partide ale coaliției de la putere și a simpatizanților acestora. În esență, aceste rezultate încercau să facă fotografia de moment a tinerei generații și a opțiunilor politice a acestora, relevând cu un procent însemnat ar putea să voteze cu ceea ce unii consideră a fi un partid extremist, iar alții – o oaste de strânsură, defilând zgomotos sub un steag auriu (aducând aminte de predecesorul său de acum un deceniu, de acelașii calibru, numai că având stindard violet).

Motivul-explicație pentru opțiunile amintite era dezamăgirea. Ajuns aici, trebuie să subliniez că nu doar membri ai segmentului tânăr sunt dezamăgiți; ba chiar se poate spune că acei dintre vârstnici aflați în această situație au avut timp mai îndelungat pentru a acumula dezamăgiri, toate generând percepția de generație de sacrificiu.

Mult mai important decât în cazul relațiilor amintite la începutul acestor rânduri este ca, după dezamăgiri, să urmeze alegerea corectă. Pentru că, de această alegere, depinde viitorul celor care o fac, dar și a altora; e adevărat, un viitor de (teoretic) doar patru ani, dar care poate, în cazul fericit, să treacă în uitare cele mai multe dezamăgiri, însă, în cazul nefericit, să adauge noi deziluzii.

Iată de ce, din ipostaza în care mă aflu, aceea a unui observator obiectiv și echidistant al societății și scenei politice din ultimele trei decenii, îmi îngădui să formulez ceva mai imperativ un sfat: în mod deosebit în acest an, înțesat de momente electorale, ar fi bine  - pentru noi și alții - să nu ne aruncăm în brațele oricui! Să nu alegem nici răul cel mai mare, dar nici cel care pare mai mic, dar e în creștere.  Evitînd, în acest fel, trezirea (prea târzie) într-o companie deloc onorantă, ba chiar malignă și malefică.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cornel Nistorescu:„Trăiește românește” sau prefă-te!
16/05/2024 17:23

Zilele acestea, am trecut de citeva ori pe lingă acelasi mare panou electoral pe care scria ”Trăieste romaneste”. Apartinea PSD-ului! Trebuie să admit că din tot ce s-a lansat in ultima vreme, acesta mi ...

Manipulatori & neprofesioniști
13/05/2024 23:13

 Dorian OBREJA Asistăm, din ce in ce mai mult, la mixarea a două fenomene, ambele cu consecinte extrem de negative: pe de o parte, utilizarea propagandei si dezinformării, in scopul inducerii sentiment ...

Patriot-ul, între piele și suman
13/05/2024 10:57

Dorian OBREJA Asa după cum se stie, săptămana trecută, locatarul principal de la Cotroceni a mai inchiriat o  dată un avion mic, da scump, si a trecut Atlanticul. A fost firească traversarea acestu ...

Cornel Nistorescu:Șoșoacă se întoarce în toate formele
12/05/2024 14:53

Geaba s-a sifonat profesorul Cătălin Cirstoiu. S-a mai retras incă un figurant care ne-a anuntat că se pune capră pentru madam Pandele. Si uite că a venit stirea că madama Iovanovici (incă Sosoacă), p ...

Cornel Nistorescu:Piedone vrea gaură în Cer
12/05/2024 14:46

Ar fi fost de mai mare mirarea ca Piedone să nu se inoate si el in acest val de solidaritate si simpatie cu Florin Piersic. Numai că sfertodoctul cu gindirea schioapă s-a gindit să le ia fata tuturor. Si, l ...

Cornel Nistorescu:Vizita și premiu de ochii lumii
11/05/2024 07:23

Presupun că nimeni nu isi imaginează că presedintele Iohannis s-a dus la Washington să bată cu pumnul in masă cu o listă de conditii pentru Casa Albă. Vrem asta, asta, asta si, dacă nu, ne lăsăm păg ...

Nistorescu: Ciolacu seamănă prostește cu Elena Udrea
11/05/2024 07:14

Elena Udrea cind se umflase in penele lui Traian Băsescu a descins la Nana cu o coloană de autoturisme asteptată ca Făcătoarea de minuni. Si ea se visa presedinte, buricul pămintului si desteapta luminat ...

KWI, între Oscar și Zmeura de aur
06/05/2024 18:48

Dorian OBREJA Februarie 2019. Cam tarziu – abia după aproape ani de mandat -, o parodie de agentie, denumită ”Rosia Today”, ii face loc lui KWI la „Os-carul cu prosti”, si ii ...

Cornel Nistorescu:Noaptea Învierii
04/05/2024 19:59

Joi după-amiază, infigeam nuielele de salcie verde langă crucile bunicilor si străbunicilor. Unul dintre morminte nu mai avea niciun semn. Doar un prun sălbatic langă care puneam o nuia cu cateva flori ...

De ce nu e pace în Ucraina
29/04/2024 21:51

Dorian OBREJA Săptămana aceasta se implinsc 800 de zile de cand trupele Federatiei Ruse au intrat in Ucraina. De remarcat că ultima decadă din a doua lună a anului a devenit o traditie la actiunile de for ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei