Ordonanța 13, bruxelezul și canciocul doctrinar

justitie-1-e1474947436620

Dimensiune font:

| 20-01-2022 14:30

 Dan M.BREZULEANU

 La cinci ani de la ultimul mare asalt la adresa statului de drept, ascunderea adevărului de ochii poporului s-a convertit din cauză în dogmă. Iar situația stârnește încă infinite controverse, în ciuda faptului că, de atunci, tema a fost dezbătută și înfierată de absolut toți voiajorii politici, chiar transformată în subiect de film sau de doctorat.

Ordonanța 13, legată de prejudicii și abuzuri, scoasă din laboratoarele guvernului la miezul nopții de 31 ianuarie 2017, este pusă acum pe seama fostului ministru al Justiției, profesorul Tudorel Toader, instalat în funcție după aproape o lună de la nefericitele evenimente. Sigur, nu toată lumea e interesată de adevăr, dar epidemia aceasta de memorie indusă devine extrem de periculoasă când ajunge la dispoziția politicienilor.

Uneori, și tot mai des, parcă, în ultima vreme, câte un politician de tip nou, cu istețime și conștiință slim, se încurcă în ițele istoriei. Da, iese din când în când câte un haidamac şi, plin de bravură, fluturând programe politice colorate, încearcă să repare cu canciocul doctrinar daunele din pereții statului de drept.

Ultimul caz e al unui domn cu pretenții de lider de grup politic la nivel continental, căpetenie care consideră că îmbătrânirea în slugărnicie e un argument suficient de luxos pentru a-și permite să acuze. Și o face cu nonșalanța, cu ignoranța celui ce așteaptă mereu să cadă, din eroare, în eroism.

Se rușinează și ușile Parlamentului European de inepțiile unor tulburați rătăciți, pierduți de obştea politicianistă prin cotloanele bruxeleze...

În politică, ipocritul, frustratul și trădătorul au același miros. Cu aerul lor tiranic, incapabili de empatie, spărgătorii ideologici de vitralii sfârșesc prin a se converti în codoșii de serviciu ai fundamentalismului.

Buldogii aceştia pofticioși, cărora le cad mereu fălcile peste reverul uniformei, nu stăpânesc decât arta acuzației. De ei şi de fanatismul lor ar trebui să fie păzit mai întâi statul de drept, căci, neavând prea multe de pierdut, agitatorii aceştia mărunţi nu disting foarte clar etapele succesului şi fac până și înfrângerea glorioasă.

Profesorul Tudorel Toader n-a reacționat mereu și am senzația că nici măcar nu mai este necesară o reacție. Cei care au avut de învățat ceva din adevărurile istoriei au înțeles totul. Ceilalți, ignoranții tolerați de politic cu ceea ce știu din puținul citit cândva, vor rămâne să-și accentueze doar trăsăturile prost crescute ale josniciei.

Imoralitatea este cel mai otrăvitor dintre concepte. Demnitatea nu urlă în orice situație. De fapt, demnitatea nu urlă niciodată! Iar aceasta este, în definitiv, esența demnității și din această cauză unii - turnați din aliajul prețios al îndoielii și raționamentului, devin ținte.

Și chiar dacă Justiției nu i se mai bășică de mult palmele de poftă, parcă tot ar mai trebui să-i scuture de ticăloșie pe cei dovediți. Pentru ca delirul să nu mai fie confundat vreodată cu toleranța.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei MEGA EDILE IAȘI SRL – societate în faliment, dosar nr. 2517/99/2019 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele active : Nr. crt. Denumire activ Buc Preț de pornire 90% (lei-fără TVA) 1. Mobilier 1 2.507 2. Bena cu descarcare centrala 1 1.877 3. Masina de curatat panouri 1 4.981 4. Masina de taiat 1 2.864 5. Masina de taiat caramida 1 2.951 6. Masina de fasonat 1 9.470 7. Aparat suduraMAX 403 1 10.434 8. Compresor de aer AB 300/808F 1 3.667 9. Masina de sudat carcase tip PILEMASTER IIIDF200/1500/12 si accesoriile aferente 1 554.088 10. Masina de confectionat etrieri tip TWINMASTER 12S, Model 031 si accesoriile aferente 1 355.857 11. Masina de fasonat 1 9.743 12. Compresor trifazat stationar AB300/808F 1 3.574 13. Masina de legat fier RB441T 1 8.228 14. Pistol sudura MIG,DC-00020 1 4.393 15. Radiocomanda macara 1 5.401 16. Bos furca macara auto 1 4.066 17. Uscator de aer prin refrigerare QNOM=900 L/M 1 3.001 18. Bena 1000 l descarcare centrala cu tub 1 3.646 Licitațiiile vor avea loc în zilele de 03,17.06.2022 respectiv 01 și 15.07.2022 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Birou nr. 1, Jud. Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine :  cerere de participare la licitaţie;  dovada achitării taxei de participare de 595 lei;  dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO25PIRB2400776062003000 deschis pe numele debitoarei la First Bank;  actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Cererile de participare se vor depune cu cel târziu cu 1 zi înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termen de 30 zile, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţiei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel:0744520508,0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei RESIDENT EST COM S.R.L. – societate în faliment, dosar nr. 5539/99/2020 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Autoutilitară marca Ford, model Transit, fabricat în anul 2002, capacitate cilindrică 2.402 cmc, putere 66 kw, 90 CP, norma de poluare E3 - Preț de pornire 2.000 Euro reprezentând 100% din valoarea de piață/de lichidare stabilită prin raportul de evaluare. Licitațiile vor avea loc în zilele de 27.05.2022 respectiv 03, 10 și 17.06.2022 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Birou nr. 1, Jud. Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine:  cerere de participare la licitaţie;  dovada achitării taxei de participare de 595 lei;  dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO54PIRB2400764684002000 deschis pe numele debitoarei la First Bank;  actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau la: tel:0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Primaria Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani, telefon 0231/561.946, fax 0231/561.936, e-mail: primariacotusca@ yahoo.com, cod fiscal 3372157. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: a) teren in suprafata de 7.900 mp, din Parcela Cadastrala 677, lot 2, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; b) teren in suprafata de 680 mp, din Parcela Cadastrala 682, lot 2, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; c) teren in suprafata de 7.210 mp, din Parcela Cadastrala 682, lot 1, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; conform H.C.L. nr. 22/08.04.2022 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Primariei Comunei Cotusca. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei, se achita numerar la Casieria institutiei sau in contul concedentului: RO60 TREZ 1195 006X XX00 0330, deschis la Trezoreria Saveni, cod fiscal al concedentului 3372157. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.05.2022, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 30.05.2022, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.05.2022, ora 12.00, la sediul Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de contencios administrativ a Tribunalului Botosani, oras Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, e-mail: tr-botosani-reg@ just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.05.2022.
Miticii. Și spaima lor de a nu mai fi
24/05/2022 18:07

 Dan M.BREZULEANU N-am pus căruta inaintea boilor, cum cred miticii, ci am pus boii la căruta natiunii si, ghinion! – stăm si ranjim cu oistea-n gard, asteptand să vină cineva să ne scoată la ...

Uneltele războiului nu constituie artă!
24/05/2022 07:17

  Dorian OBREJA Am impresia că, actualmente, foarte mulţi oameni, inclusiv dintre cei care lucrează in media, evită să vorbească despre o situaţie ce nu poate fi prezentată doar in alb şi negru ...

Profitul unora ne costă pe toţi!
22/05/2022 21:20

  Dorian OBREJA Primul război mondial a fost un conflict militar de dimensiuni globale, inceput pe 28 iulie 1914 şi terminat pe 11 noiembrie 1918, la care au participat peste 70 de milioane de soldaţ ...

O ţară făcută ca de-un Frankenstein
20/05/2022 18:44

 Dorian OBREJA  În mod cert, pentru un jurnalist – născut, iară nu făcut, sau practicand această artă/meserie din dorinţa de a parveni -  treapta cea mai de sus la care poate a ...

Trândăvia domnilor cu cascheta cusută la Buhuși
18/05/2022 18:10

  Dan M.BREZULEANU Uniformele politiei se croiesc la Galati si se cos la Tărlungeni. Caschetele vin de la Buhusi, iar cămăsile de prin suburbiile Brăilei… De parc-ar avea vreo legătură cu fa ...

Constituţie modificată – spre binele aleşilor
16/05/2022 22:29

 Dorian OBREJA  În Romania lunii mai 2022, nu ştiu dacă aţi fost atenţi şi aţi sesizat, se intamplă un adevărat şi fără de oprire miracol: curg rauri, ba chiar şi fluvii de miere ...

Simțul otrăvitor al umorului din ochii justiției
11/05/2022 15:56

 Dan M.BREZULEANU Povestea Elenei Udrea are deznodămantul convenabil ravnitorilor de morală: banii nu pot cumpăra fericirea. Plecand de la rationamentul că nu se face niciodată justitie cu un infran ...

Maluri nu, mall-uri – gârlă!
09/05/2022 20:34

  Dorian OBREJA Deşi sunt aproape convins că titlul randurilor de astăzi nu este greu de inţeles, vreau să evit orice confuzie sau interpretare greşită. De aceea, il „traduc”: subiectu ...

Războiul actual, decont al WWII şi combustibililor
08/05/2022 23:59

 Dorian OBREJA  Ca să parafazez o zicală mai veche – şi verificată in nenumărate randuri! -, aş putea spune că, dacă ii dai nas lui Ivan, el intră in spaţiul ucrainean... Să o l ...

Am „rezolvat” Terra, urmează Marte!
02/05/2022 22:30

 Dorian OBREJA Periodic, fără să-mi fi propus aceasta cu tot dinadinsul, ci, pur şi simplu, pentru că aşa se intamplă, mă intalnesc şi am discuţii pe teme de actualitate cu reprezentanţi ai t ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei