Jocuri olimpice și batjocuri minoritare

Dorian Obreja

Dimensiune font:

| 05-08-2024 21:17

Dorian OBREJA

Voiam să scriu despre Jocurile Olimpice după ceremonia lor de închidere, spre a și face un bilanț. Dar m-a deturnat festivitatea de deschidere.

Apoi, plecând de la ea, am făcut cel puțin două conexiuni. Prima, cu un moment de acum fix 20 de ani, când reprezentanții statelor membre (25 atunci) ale UE au semnat, la Roma, proiectul Constituției Uniunii Europene, iar reprezentanții țărilor candidate au semnat actul final al acestui document. Unul dintre cele mai mari neajunsuri ale Constituției UE este nemenționarea rădăcinilor  și valorilor creștine ale Europei. Din câte țin minte, Franța a fost cea care s-a  opus cel mai vehement și, din păcate, a avut câștig de cauză.

Cine seamănă vânt, culege...reproșuri. Două decenii mai târziu, tot Franța ține capul de afiș al evenimentelor controversate. Foarte multe voci din întrega lume (de la Vatican și Donald Trump până la oameni simpli) au deplâns ofensa cauzată creștinilor de ceremonia de deschidere, care a conținut momente ce pot fi considerate blasfemii; cea mai bună dovadă că ofensa era reală constă în scuzele prezentate de Comitetul Olimpic Internațional.

Și cu acest prilej, rețelele de socializare s-au încins, cu tot soiul de păreri și acuze, îndeosebi că unele scene ar încerca să „normalizeze” sexul în grup, satanismul și pedofilia, creionându-se convingerea că asaltul unor minorități a atins cote de neimaginat. Referiri mai apăsate au fost făcute la două personaje importante în festivitatea deschiderii, și anume directorul spectacolului („ceremonia de deschidere, planificată și orchestrată de un evreu gay, a fost dezgustătoare”) și participanta supraponderală cu „aură„ la scena considerată a parodia/blasfemia „Cina cea de Taină” - „o icoană (sic!) în comunitatea LGBTQ franceză și care a crescut la Paris într-o familie de evrei”). Bun, aș fi putut pune punct aici. Numai  că am constatat, din nou, adevărul conținut în proverbul „obraznicul mănâncă praznicul”. 2,4 miliarde de creștini jigniți nu au depus plângere penală la adresa celor doi; în schimb, cei doi au făcut-o, considerându-se hărțuiți și amenințați ca urmare a reacțiilor la festivitate. Ancheta se face de către, țineți-vă bine, Oficiul central de combatere a infracțiunilor împotriva umanității și a infracțiunilor motivate de ură. Oare există și un oficiu de combatere a infracțiunilor contra credinței și a moralei? N-aș crede...

A doua conexiune; mi-am adus aminte că, în urmă cu vreo două decenii, scrisesem un editorial, intitulat „Dați un ateu pentru Ateneu”, în care ceream demiterea subiectului. Mi-am dat seama că se putea stabili o relație între așezările străbătute de Sena și Bahlui. Adică și la Iași avuseseră loc oarece evenimente – lovituri grosolane aplicate creștinismului și moralei de către un personaj dubios, parașutat, nu se știe cum, în fruntea unei insituții de cultură nou create. Ipochimenul, care mărturisea că e făcut „homosexual, pedofil, jidan și alcoolic”, fără studii de specialitate, a „montat” o primă piesă doar pentru că aparținea unui co-etnic. Dar „marea” lovitură a dat-o cu o alta, ce a fost catalogată drept „un atentat la morala publică și la credința în Dumnezeu”, provocând reacții puternice din partea bisericii, a oficialităților și a simplilor credincioși. Ocupat cu „punerile în scenă” – de care nu avea habar - și-a neglijat obligațiile de manager cultural, drept care a fost ejectat. Morala: pe Bahlui nu-i ca pe Sena, cu impostori de toată jena!

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:06

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilanul satului Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului / compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.08.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 09.09.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 10.09.2024, ora 10.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judet Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 14.08.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului / compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 02.09.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 10.09.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 12.09.2024, ora 10.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judet Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 14.08.2024.
Figuranții bagă bățul, presa pune gaz
02/09/2024 21:34

   Dorian OBREJA Aduc aminte că, in 2021, se consemnau doi ani de criză politică, după succedarea, in 2 ani, a 2 guverne (ambele demise prin motiuni de cenzură). Se simtea, imperios, nevoia de n ...

Las c-o ni/meri Cotroceniul?
01/09/2024 19:58

  Dorian OBREJA E reprosabilă tendinta unor politicieni de a-si uita nu atat promisiunile, cat angajamentele. Nu-i opreste nimeni pe să dorească in a accede unde vor, dar nerespectarea unui soi de con ...

Când aurul miroase-a sulf
26/08/2024 20:55

  Dorian OBREJA Măturisesc a  scrie aceste randuri cu o mană; cealaltă e necesară pentru a mă tine de nas, dată fiind miasma sulfuroasă emanată de personaje ale  randurilor de astăzi. ...

PSD habet Papam; România, încă nu...
25/08/2024 20:26

 Dorian OBREJA Congresul PSD - de alegere a presedintelui formatiunii, si, mai ales, de stabilire a candidatului social-democrat pentru Cotroceni - din 24 august trebuia să fie, putini au sesizat si memo ...

Cornel Nistorescu:Luciul soarelui PSD-ist
25/08/2024 00:23

Vara asta si PSD-ul este mai infocatat si vrea să se arate mai fortos. Vrea să lucească mai tare ca in desert si ca in zilele de mineriadă. Multimea mobilizată nu a substituit nici creierele si nici ca ...

Cornel Nistorescu:Congresul mono-mental
25/08/2024 00:21

Chiar dacă nu schimbă nimic, Congresul PSD este principalul eveniment al acestor zile. Implicit, pentru presă. Si, pentru că s-a pus la cale jucarea unei cărti importante in politica romanească, Congresul ...

Suntem conduși de nebuni?
19/08/2024 17:26

 Dorian OBREJA Societatea noastră e condusă de nebuni, pentru scopuri nebunesti. E probabil să fiu considerat nebun pentru că declar asa ceva. Aceasta este nebunia la acest subiect... Mi-ar fi plăcu ...

Nimic nu e de mirare când dracul este la butoane!
19/08/2024 11:39

Apar in presă tot felul de lucruri groaznice, enumăr acum doar două recente: abuzurile din cazul S.N.S.P.A. si ,,Doamna cu coasa” de la Spitalul ,,Sf. Pantelimon”. Vă miră dezumanizarea protagonistilo ...

O viespe în stupul albinelor liberale
18/08/2024 18:38

Dorian OBREJA Mai intai, o privire obiectivă asupra varfului PNL. Cati liberali autentici contine? Primul palier, un quinqumvirat compus din presedinte (venit in partid in octombrie 2020, direct pe liste la s ...

Cornel Nistorescu:Ședința lătrăilor români
12/08/2024 21:37

Luni se desfăsoară micul eveniment al gurilor mari. Se intilnesc „suveranistii”. Adică George Simion, Diana Ivanovici Sosoacă si Cozmin Gusă. Ideea ar apartine cucoanei, primul europarlamentar roman ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei