Se întorc ploile!

download

Dimensiune font:

| 24-04-2023 13:52

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de ploi torențiale, descărcări electrice și grindină până miercuri, valabilă în toată țara. În intervalul luni ora 16.00 - miercuri ora 22.00, meteorologii anunță perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată: în seara zilei de luni și în noaptea de luni spre marți (24/25 aprilie) în jumătatea de vest a teritoriului, pe parcursul zilei de marți în mare parte din țară, iar miercuri îndeosebi în sud și est. Instabilitatea se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, pe alocuri descărcări electrice și izolat căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp, iar mai ales în zonele de munte, pe arii restrânse de peste 30...40 l/mp. Temporar vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze, în general, de 45...55 km/h. În zona montană înaltă, mai ales pe parcursul zilei de miercuri, rafalele vor depăși 70...80 km/h și vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Astfel de fenomene vor fi în după-amiaza zilei de luni, pe arii restrânse în jumătatea de nord a Moldovei, precum și în zonele de deal și de munte.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:04

 Salariul minim pe economie va crește la 3.300 lei
26/09/2023 15:17

Purtătorul de cuvant al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat, la finalul sedintei Executivului, că a fost aprobat proiectul de lege privind oprirea risipei bugetare, combaterea evaziunii şi asigurar ...

 90 la sută dintre firme vor să facă angajări
26/09/2023 14:00

Nouă din zece angajatori au in plan să facă angajări pană la finalul anului, iar 50% dintre ei susţin că salariile şi bonusurile pe care le oferă sunt elementele care ii ajută cel mai mult să atragă ...

Lege în Senat: toți proprietarii de terenuri din România sunt vizați
26/09/2023 11:33

Un proiect de lege depus in Senat creste lista lucrărilor pe care romanii le pot executa in propriile locuinte sau curti, fără a avea nevoie de autorizatii. Noua lege prevede faptul că proprietarii au oblig ...

SC MAJUTEX SRL: Comunicat de presa privind lansarea proiectului „Creșterea competitivității SC MAJUTEX SRL prin producția si consumul de energie verde”
26/09/2023 11:05

 Comunicat de presă 26.09.2023 Comunicat de presa privind lansarea proiectului „Cresterea competitivitătii SC MAJUTEX SRL prin productia si consumul de energie verde” Cod proiect: RUE 226 ...

Comunicat de presa. Municipiul Falticeni. Dotarea cu mobilier materiale didactice si echipamente digitale a unitatilor de invatamant preuniversitar si a unitatilor conexe din Municipiul Falticeni, JUD
26/09/2023 10:00

 Comunicat de presa. Municipiul Falticeni. Dotarea cu mobilier materiale didactice si echipamente digitale a unitatilor de invatamant preuniversitar si a unitatilor conexe din Municipiul Falticeni, JUD. SU ...

S-a aflat abia acum. România ajută masiv militar Ucraina - Romtehnica, cel mai mare exportator în Ucraina, în 2022 și 2023
26/09/2023 09:25

S-a aflat abia acum. Romania ajută masiv militar Ucraina - Romtehnica, cel mai mare exportator in Ucraina, in 2022 si 2023 Romtehnica, compania de import-export a MApN, este in topul exportatorilor romani in ...

Românii adună bani în bănci
25/09/2023 15:45

Depozitele la bănci au cunoscut o crestere in luna august 2023. Fată de luna iulie, ele au crescut cu 0,7 procente, atingand 533,59 miliarde de lei. Situatia se păstrează si in comparatie cu aceeasi perioad ...

Reforma fiscală a Guvernului a fost respinsă
25/09/2023 15:00

Consiliul Economic şi Social (CES), organ consultativ al Parlamentului şi al Guvernului, a emis aviz nefavorabil pentru pachetul de măsuri fiscale pe care Guvernul isi va asuma răspunderea. CES motivează c ...

 Taxele se vor majora din nou în 2024
25/09/2023 15:00

Impozitul pe cifra de afaceri şi reducerea anumitor facilităţi cu privire la plata de TVA ar putea avea anul viitor un impact asupra inflaţiei de 1 - 2 puncte procentuale, a afirmat, luni, Adrian Codirlaşu ...

 Angajații companiilor guvernamentale au încasat 200 de milioane de lei din profiturile anului 2022
25/09/2023 12:13

Cele aproximativ 200 de companii din subordinea Guvernului au distribuit pentru anul trecut angajatilor 195,4 milioane de lei ca participare la profit, conform datelor analizate de Profit.ro. Cele mai mari sum ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei