Facturarea electronică devine obligatorie de la 1 iulie

0000000000000000   newsalert  s

Dimensiune font:

| 30-06-2022 16:36


Facturile electronice care se referă la vânzarea de produse şi prestarea de servicii în cadrul achiziţiilor publice - relaţia Business to Governement (B2G) – şi la vânzarea între firme de produse riscante din punct de vedere fiscal, respectiv relaţia Business to Business (B2B) devin obligatorii de la 1 iulie în România. Polonia şi Italia sunt printre statele care au implementat de mai mulţi ani un astfel de sistem. În timp ce România implementează sistemul “E-factura – sistem obligatoriu de facturare electronică”, demarat în 2020, de către Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în Polonia se foloseşte o platforma pusă la dispoziţia statului de o companie privată, sistemul fiind auditat anual de către autorităţile publice.



”Începând cu 1 iulie, în România, devin obligatorii facturile electronice aferente vânzării de produse şi prestării de servicii în cadrul achiziţiilor publice, adică relaţia B2G, dar şi cele care vizează vânzarea între firme de produse riscante din punct de vedere fiscal, respectiv relaţia B2B.

Proiectul intitulat “E-factura – sistem obligatoriu de facturare electronică”, a fost demarat în luna martie 2020, de către Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), în vederea eficientizării colectării impozitelor şi taxelor, vizând în principal îmbunătăţirea şi consolidarea gradului de colectare a TVA şi prevenirea/combaterea evaziunii fiscale, pentru respectarea cerinţelor UE. „Ministerul Finanţelor a primit de la un grup de lucru special instituit o propunere de strategie pentru a adopta facturarea electronică, conform Directivei UE 55/2014, şi a decis ca platforma pentru facturarea electronică să fie făcută in-house de ANAF într-un timp foarte scurt. Decizia de dezvoltare a proiectului de facturare electronică ar fi trebuit să presupună etape de proces care să permită analizarea efectelor asupra mediului economic şi gestionarea eficientă a datelor recepţionate. Operatorii economici au testat sistemul e-Factura începând cu 1 aprilie, dar au constatat probleme de funcţionare şi diverse elemente de neclaritate”, se arată într-un comunica dat publicităţii de compania Infinite, care operează o platformă de e-facturare în Polonia.

Polonia şi Italia sunt state care au implementat, de mai mulţi ani, un sistem similar de facturare electronică.

Italia a început introducerea facturii electronice din 2014, aceasta devenind obligatorie la 1 ianuarie 2019. În Polonia, facturarea electronică a început în 2018, iar din 2020 sistemul a devenit obligatoriu pentru toate instituţiile şi pentru companiile private care desfăşoară afaceri B2G.

Guvernul de la Varşovia a ales doi furnizori oficiali pentru acest serviciu, unul dintre ei fiind compania Infinite, care are filială şi la Bucureşti şi care a implementat platforma de schimb electronic de documente pentru procesare, transfer, validare/matching, reporting şi la final stocare/arhivare electronică. Facturile pot fi: facturi de marfă, facturi de servicii, corecţii, storno, retur, etc.

Compania poloneză anunţă că „îşi pune la dispoziţie experienţa în domeniu, a dezvoltat deja formatul .xml al facturii electronice, conform specificaţiilor ANAF şi propune această soluţie companiilor care doresc o interconectare cu platforma ANAF e-Factura”. Compania precizează că se adaptează tehnic la cerinţele şi schimbările permanente pe care le presupune implementarea unui proiect de facturare electronică la nivel naţional.

„Soluţia de eInvoicing Infinite permite efectuarea procesului automat de primire a datelor/facturilor digitale de la furnizori (Accounts Payable – AP) şi trimiterea facturilor digitale direct către client (Accounts Receivable – AR). Fluxul automatizat se poate implementa prin mai multe soluţii posibile/tehnologii, care permit adaptarea la nevoile fiecărei companii sau instituţii indiferent de mărime sau capacitate tehnică. În plus, atât compania, cât şi platforma Infinite sunt acreditate Open PEPPOL, organismul internaţional care certifică furnizorii de servicii de facturare electronică şi responsabil cu implementarea acestor specificaţii la nivel european”, se arată în comunicatul dat publicităţii de companie. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

2.250 lei de la stat pentru fiecare șomer de peste 45 de ani angajat
19/08/2022 10:45

Angajatorii vor putea incheia noi convenţii pentru angajarea categoriilor sociale vulnerabile.   Angajatorii care incadrează in muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri in varstă de peste 45 ani ...

Furtuni puternice din Italia, Franța și Austria. Au ucis 13 oameni!
19/08/2022 09:15

Furtunile puternice din Italia, Franta si Austria au ucis 13 oameni, printre care si copii. Decesele, cele mai multe provocate de căderi ale copacilor, au fost raportate in Italia si Austria si pe insula franc ...

 Leonardo Badea (BNR): Preocupări recente la nivel global privind echitatea socială
18/08/2022 11:26

  Problema inegalitătii nu este deloc nouă in istoria omenirii. Studiul cauzelor si efectelor sale precum si căutarea de mijloace pentru a o combate eficient si durabil reprezintă de multă vreme una ...

În jur de 500 de reprezentanţi ai sindicatelor din Poliţie şi Penitenciare protestează în faţa Guvernului
17/08/2022 11:00

În jur de 500 de reprezentanţi ai sindicatelor din Poliţie şi Penitenciare protestează in faţa Guvernului. Ei cer aplicarea legii salarizării, mărirea unor sporuri şi actualizarea normei de hran ...

Peste 6.400 de ucraineni și-a găsit de muncă în România
17/08/2022 10:44

Peste 6.400 de cetăţeni ucraineni sunt integraţi pe piaţa muncii din Romania, a anunţat, miercuri, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Marius Budăi. Potrivit acestuia, miercuri dimineaţă erau inr ...

Londonezii care își udă grădinile riscă amenzi de 1.000 de lire sterline
17/08/2022 10:30

Grupul National de Secetă, format din oficiali guvernamentali si agentii si companii de apă, a discutat despre vremea uscată prelungită. Înainte de intalnire, opt din cele 14 zone ale Agentiei de ...

Economie drastică la Berlin. Populația, sfătuită să scadă temperatura apei și să stingă lumina
17/08/2022 10:19

Senatul de la Berlin s-a reunit pentru a discuta despre refugiatii de război din Ucraina si măsurile de protectie impotriva coronavirusului. Întalnirea a fost insă dominată atunci de disputa privind ...

În ciuda problemelor economice, Ungaria mărește salariile. Cauza - criza forței de muncă
17/08/2022 09:45

În pofida deteriorării perspectivelor economice, majorarea salariilor pe parcursul anului nu este ceva neobişnuit in domeniul concurenţei. Cresterea extraordinară a salariilor sau a beneficiilor de ti ...

S-au scumpit și chiriile. Cât costă închirierea unui apartament cu două camere în marile orașe universitare
16/08/2022 08:31

Chiriile incep să se scumpească, veste proastă pentru studentii care isi caută incă de pe acum un apartament pe care să il inchirieze. Bătălia se dă pentru zonele din jurul facultăţilor, unde tineri ...

GALERIE FOTO - Ce sunt fascinantele ciuperci bioluminiscente
15/08/2022 18:13

Peste 70 de specii de ciuperci sunt cunoscute de bioluminesce. Spre deosebire de alte organisme producătoare de lumină, ele strălucesc non-stop, desi, desigur, strălucirea lor stranie este cea mai vizibilă ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei