Doi angajaţi ai Companiei Aeroporturi Bucureşti, vizaţi într-un dosar DNA

3969850540161aeroport-otopeni

Dimensiune font:

| 29-03-2023 14:56

Fostul director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) George Alexandru Ivan a fost reţinut, alături de trei oameni de afaceri, într-un dosar de luare de mită şi trafic de influenţă instrumentat de DNA. De asemenea, fostul director al Direcţiei Management Facilităţi Aeroportuare din cadrul CANB a fost plasat sub control judiciar.

Reprezentanţii companiei au precizat că cei doi angajaţi au deţinut în trecut funcţii de director, dar din 2022 erau simpli angajaţi.

- IVAN GEORGE-ALEXANDRU, fost director general, respectiv director comercial al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), în prezent angajat al aceleiaşi companii naţionale, este reținut pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă, complicitate la trafic de influenţă, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii dacă este săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

”Totodată, în cauză s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 28 martie 2023, faţă de inculpatul LIŢOI BOGDAN-ŞERBAN, la data faptei director al Direcţiei Management Facilităţi Aeroportuare din cadrul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), în prezent angajat al aceleiaşi companii naţionale, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită”, anunţă DNA.

În ordonanţa de reţinere se arată că, în perioada 11 ianuarie – 08 noiembrie 2022, persoana fizică, fără calitate specială, direct sau după caz, prin intermediul inculpatului Ivan George-Alexandru, ar fi pretins în patru rânduri de la un om de afaceri (inculpatul asociat în cadrul unei societăţi comerciale, cercetat în prezenta cauză) şi de la directorul general al unei alte societăţi comerciale, mai multe sume de bani (10.000.000 euro, 10.000.000 euro, 1.200.000 de euro şi 1.200.000 de euro).

”În schimbul banilor respectivi, inculpatul ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra ministrului transporturilor şi directorului general al CNAB, că îi va determina pe aceştia să îndeplinească acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu în legătură cu prelungirea pe diverse perioade de timp (un an sau cinci ani) a unor contracte pentru exploatarea spaţiilor comerciale din interiorul aeroportului Otopeni, încheiate între CNAB şi societatea inculpatului care exploatează spaţii comerciale pe segmentul de retail, respectiv între CNAB şi societatea unde lucrează directorul general”, arată procurorii.

Potrivit acestora, într-un context asemănător şi pentru acelaşi motiv, în perioada, 25 august 2022 – 23 ianuarie 2023, ”inculpatul asociat în cadrul unei societăţi comerciale, care exploatează spaţii comerciale pe segmentul de retail, ar fi pretins de la directorul general al unei alte societăţi comerciale folosinţa unor spaţii comerciale în interiorul aeroportului Otopeni, iar ulterior suma de 100.000 euro, din care ar fi primit, sub forma unor prestări de servicii fictive, suma de 294.275 lei”.

De asemenea, în perioada 29 decembrie 2021 - 01 februarie 2023, inculpatul Liţoi Bogdan-Şerban, în calitatea menţionată mai sus, prin intermediul celui de-al patrulea inculpat, ar fi primit de la inculpatu, asociat al unei societăţi comerciale care exploatează spaţii comerciale pe segmentul de retail, suma de 15.000 de euro pentru aprobarea cu întârziere de 4 luni a unui caiet de sarcini aferent unei proceduri de atribuire privind achiziţia de servicii de consultanţă şi asistenţă organizată de CNAB.

”În data de 14 februarie 2022, inculpatul Ivan George-Alexandru ar fi permis accesul unui director general al unei alte societăţi comerciale (martor în cauză) la informaţii din cadrul CNAB ce nu erau destinate publicităţii, respectiv la date din conţinutul unui caiet de sarcini pentru achiziţia de servicii de consultanţă, anterior publicării acestuia (18.05.2022). De asemenea, inculpatul i-ar fi indicat aceluiaşi om de afaceri şi modalitatea prin care putea să câştige licitaţia respectivă. A doua zi, 15 februarie 2022, inculpatul Ivan George-Alexandru ar fi predat efectiv persoanei respective caietul de sarcini”, mai arată procurorii.

În cursul zilei de miercuri, ei urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
Ce soluție de criză are Guvernul pentru a majora salariile profesorilor
05/06/2023 20:34

Consultantul fiscal Dan Schwartz a vorbit, in cadrul interviului din emisiunea „În Fata Ta” de la Digi24, despre posibilitatea ca bugetul de stat să suporte o crestere de 25% la salariile pro ...

 PIB-ul va crește în 2023 cu 3,2 la sută
05/06/2023 13:45

  Produsul intern brut al Romaniei va creste cu 3,2% in anul 2023, o revizuire in sens ascendent,fată de 2,5%, cat arătau previziunile economice din iarna anului 2023. Totusi, economie rămane expusă u ...

 Cele mai reci primăveri din ultimii 40 de ani
05/06/2023 12:23

Îngheturile tarzii de primăvară sunt printre cele mai mari spaime ale agriculturilor fiindcă produc pagube masive. În cazul pomilor fructiferi, se poate merge pană la deteriorarea scoartei  ...

Combinatul Siderurgic Liberty Galați, pierderi de peste 165 de milioane de euro în 2022
05/06/2023 09:59

Combinatul Siderurgic Liberty Galati a raportat pe 2022 o pierdere de peste 821,58 milioane de lei (echivalentul a peste 165 milioane de euro – n.r.), potrivit datelor centralizate de Ministerul Finantelo ...

Mai bine de jumătate dintre români nu își cunosc responsabilitățile la locul de muncă
04/06/2023 11:48

  Şase din zece angajaţi (58%) romani nu işi cunosc responsabilităţile la locul de muncă, iar peste două treimi (67%) sunt rar evaluaţi de către angajator, uneori chiar deloc, arată rezultatele ...

Reciclare „la misto”. La un LIDL din Bacau, pentru 30 de sticle am obtinut „uriasa” suma de 60 de bani
04/06/2023 08:20

Am testat automatele de reciclare de la LIDL, din Bacau si am fost uimiti de ridicolul acestor programe care par sa fie facute in bataie de joc, fara nici un scop – doar sa dea bine pe hartie sau in mediul on ...

Dezastru în agricultură! Importurile de cereale din Ucraina falimentează fermierii vasluieni care făceau producție
31/05/2023 16:56

Importul cerealelor din Ucraina este pe cale să pună sectorul agricol din judetul Vaslui pe butuci. Multi fermieri au tinut pe stoc putinele cereale pe care le aveau in speranta unor preturi mai bune. Cum pre ...

Rami Ghaziri, „regele puilor
31/05/2023 13:33

Tribunalul Damboviţa a dispus miercuri incetarea procesului penal impotriva omului de afaceri libanez Rami Ghaziri, cunoscut ca "regele puilor", intr-un dosar in care acesta a fost judecat pentru fra ...

INFORMARE privind lansarea proiectului de investiții cu titlul: Renovare energetica a clădirilor rezidențiale multifamiliale din Municipiul  Iasi, Județul Iasi
31/05/2023 09:30

INFORMARE privind lansarea proiectului de investitii cu titlul: Renovare energetica a clădirilor rezidentiale multifamiliale din Municipiul Iasi, Judetul Iasi    

Legumele şi verdețuri sunt pline de pesticide
30/05/2023 12:25

Cele mai consumate legume şi verdeturi sunt şi cele care contin multe pesticide. Potrivit unui raport, se constată că sunt folosite cantităti tot mari de chimicale. Mai exact, aproape tot ceea ce cumpără ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei