Arta populară, meșteșugurile și cadourile, vedetele Târgului de vară Învie Tradiția

Targul de Vară Învie Traditia - Produse traditionale romanesti

Dimensiune font:

| 24-06-2024 16:52

Fiecare regiune a țării are propria tradiție culturală și meșteșugărească, care exprimă împreună istoria și spiritualitatea poporului român.

Târgul de artă populară și cadouri tradiționale Învie Tradiția a reușit să adune aceste comori, pe perioada verii, în același loc, atât în format fizic, în București, la sediul din strada Mihai Eminescu, nr. 142, cât și în format online.

„Cei care sunt în căutarea unui magazin tradițional autentic sau a unui târg de artă populară reinterpretat, pot alege dintre sute de obiecte unice realizate de artiști populari de renume. Pe lângă produsele artizanilor, cumpărătorii au acces la o gamă largă de bunătăți tradiționale, realizate în zone de tradiție ale țării”, explică Cosmin Cucoș, co-fondator Învie Tradiția.

Prețurile sunt similare cu cele din atelierele meșterilor sau din fermele producătorilor, cu o marjă comercială minimă, care să permită buna funcționare a proiectului iar veniturile colectate să ajute la susținerea meșterilor populari, prin comenzi recurente și cât mai consistente.

„Misiunea proiectului Învie Tradiția este de a susține și promova meșteșugurile născute la sat, în inima României, care sunt practic niște comori ascunse. Dacă luăm orice obiect meșteșugăresc în parte vom vedea că el este o operă de artă. Majoritatea culturilor lumii și chiar și cele europene, care, prin excelență, sunt caracterizate de artă și frumos au pierdut zona de meșteșug autentic. Este păcat să pierdem și noi acest tezaur unic în lume. Și cum îl putem salva? Cumpărând și valorificând cât mai mult obiectele meșterilor populari”, precizează Cosmin Cucoș.

Vara, în perioada concediilor, târgul este destinat atât celor care vizitează țara cât și românilor care pleacă în afara ei, prin gama foarte variată de suveniruri sau cadouri pentru străini.

În cadrul Târgului Învie Tradiția pot fi găsite obiecte din lut și ceramică (boluri, castroane și strachini), țesătură tradițională, port popular, obiecte și cadouri tradiționale românești, dar și produse tradiționale culinare.

Ștergarele tradiționale sau lingurile de lemn, care au atât valoare de obiecte utilitare cât și decorative sau în scop de cadouri, sunt printre cele mai căutate obiecte alături de cele din lut și ceramică.

Dintre bunătățile tradiționale pot fi amintite zacusca, gemuri și dulceață, de la o mare gamă de producători, cu sortimente de sezon, din fructe de pădure, cireșe amare și nuci verzi, murături și conserve tradiționale. Ioana MARCU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Comarna, cu sediul in sat Comarna, comuna Comarna, Str. Dreptatii nr. 465, judetul Iasi, telefon/fax 0232.238.900, e-mail: comarnaiasi @yahoo.com, cod fiscal 4540640. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -cladire in suprafata de 69 mp si teren aferent in suprafata de 250 mp, situat in T42, Parcela CC 1867-1868, nr. cadastral 63013, CF 63013, in intravilanul satului Comarna, comuna Comarna, nr. 112, judetul Iasi, ce apartine domeniului privat al Comunei Comarna, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comarna nr. 39/31.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei sau se poate consulta pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria comarna.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartiment Secretariat din cadrul Comunei Comarna, sat Comarna, comuna Comarna, Str. Principala nr. 197, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 30Lei/exemplar, ce se achita la casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 24.07.2024, ora 16.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 01.08.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Comarna, sat Comarna, comuna Comarna, Str. Principala nr. 197, judetul Iasi. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 02.08.2024, ora 10.00, Sala de sedinte a Comunei Comarna, sat Comarna, comuna Comarna, Str. Principala nr. 197, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Raducaneni, comuna Costuleni, sat Cozia, judetul Iasi -sediu temporar, telefon 0232.292.315, fax 0232.273.999, e-mail: judecatoria- raducaneni-gref @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 10.07.2024
Fermele de vite, vinovate de încălzirea globală
14/07/2024 14:27

Vitele sunt ruminante, ceea ce inseamnă că au un sistem digestiv adaptat pentru a descompune celuloza din plante prin fermentatie. Acest proces are loc in primul compartiment al stomacului, numit rumen. &Icir ...

  “Cresterea productivitatii si competitivitatii societatii ZAHER AUTO SRL”
14/07/2024 09:00

   “Cresterea productivitatii si competitivitatii societatii ZAHER AUTO SRL”

Numărul firmelor care s-a închis a crescut cu o treime
13/07/2024 13:52

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea in primele cinci luni din 2024 a fost de 9.057, in creştere cu 31,28% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor publicate de Oficiul ...

 “Cresterea productivitatii si competitivitatii societatii ZAHER AUTO SRL”
13/07/2024 09:00

  “Cresterea productivitatii si competitivitatii societatii ZAHER AUTO SRL”  

Salariul mediu net a scăzut în luna mai
12/07/2024 11:19

Caştigul salarial mediu net a scăzut la 5.118 lei in luna mai a acestui an, mai mic cu 99 lei (-1,9%) faţă de luna aprilie 2024, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de statistică (INS ...

12 la sută dintre români muncesc în agricultură
12/07/2024 10:45

Populaţia ocupată din Romania, in 2023, era de 7,697 milioane de persoane, iar 11,9% dintre acestea lucrau in ramurile agricole, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Anul ...

SC KINEGO SRL – „DEZVOLTAREA ACTIVITATII SI CONSOLIDAREA POZITITI PE PIATA A SC KINEGO SRL, PRIN ACHIZITIONAREA DE ECHIPAMENTE SPECIFICE”.
12/07/2024 10:05

 COMUNICAT DE PRESĂ  Data: 12.07.2024 TITLUL PROIECTULUI: „DEZVOLTAREA ACTIVITATII SI CONSOLIDAREA POZITITI PE PIATA A SC KINEGO SRL, PRIN ACHIZITIONAREA DE ECHIPAMENTE SPECIFICE”. cod ...

“Cresterea productivitatii si competitivitatii societatii ZAHER AUTO SRL”
12/07/2024 09:57

 “Cresterea productivitatii si competitivitatii societatii ZAHER AUTO SRL”

Din cauza caniculei, trenurile vor circula cu viteză redusă
12/07/2024 09:18

Traficul feroviar se va desfăşura in condiţii speciale la nivel naţional, prin reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor cu 20 - 30 km/oră, ca urmare a avertizărilor actualizate de Administraţia Naţ ...

Investiții pentru diversificarea activității SC Tom Auto ITP SRL - Lansarea proiectului
12/07/2024 09:00

 Investitii pentru diversificarea activitătii SC Tom Auto ITP SRL - Lansarea proiectului

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei