Angajații CFR, după negocierile cu Guvernul: 'Oprim lucrul dacă rectificarea bugetară nu se face la 1 iulie'

greva_05648000

Dimensiune font:

| 29-05-2023 15:21

Aproximativ 500 de ceferişti au participat, luni, la un miting de protest în faţa Ministerului Transporturilor, solicitând majorarea veniturilor, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR), Maxim Rodrigo, conform Agerpres.
„Astăzi am avut o întâlnire cu secretarul de stat Ionuţ Săvoiu, cu preşedintele Autorităţii de Reformă Feroviară, Ştefan Roşeanu, cu preşedintele Direcţiei Transporturi, cu directorul general al CFR Călători. Ni s-a promis că la 1 iulie 2023 se va face rectificarea bugetară şi repede şi negocierea - şi se va aplica şi salarizarea", a menţionat Maxim Rodrigo.

 Liderul sindical a precizat că solicitările CFR-iștilor ar însemna o creştere a fondului de salarii cu 25%.
  "Creşterea va fi puţin mai mare pentru că trebuie să cuprindă şi reîntregirea, adică acei 16% care s-au dat în anul anterior ca şi creştere a salariilor cu rata inflaţiei în septembrie şi decembrie 2022, care nici pe aceea Guvernul României nu vrea să o recunoască. Va trebui să se facă mai întâi acea reîntregire şi aplicat acel coeficient de 25% ca şi creştere a fondului de salariu. Noi le-am spus că la 1 iulie vom face ce am spus şi vom aştepta până se face rectificarea bugetară. Dacă acea rectificare bugetară nu se face la 1 iulie şi se facem mai târziu, vom opri lucrul. Practic, oprim că vrem, nu vrem, că n-avem cu ce să circulăm. Aşteptăm şi aplicarea Legii 195/2020 cu creşterea salarială, pentru că legea este în vigoare de la 1 ianuarie 2023, cu aplicare de la 1 iulie 2023 şi orice lege trebuie respectată şi de Guvernul României, cum o respectă şi ceferiştii", a susţinut acesta.

Maxim Rodrigo a adăugat că printre revendicări se află eliminarea tergiversării aprobării bugetului de venituri şi cheltuieli pentru CFR Călători şi CFR Infrastructură, deoarece fără acesta nu sunt fondurile necesare pentru reparaţii de material rulant şi infrastructură feroviară şi nici investiţii în acestea.

"Avem un contract de servicii publice pe zece ani, aprobat prin Hotărâre de Guvern. Ăsta este primul an, dar lipsa bugetului îl face practic ineficient. Ceferiştii, în special mecanicii de locomotivă, sunt hotărâţi să nu mai iasă cu locomotivele, decât cele apte, pentru a le demonstra guvernanţilor şi Ministerului Transportului că mai multe locomotive se defectează decât se repară, pentru că nu sunt bani, şi situaţia va ajunge critică la 1 iulie 2023 din această cauză", a adăugat liderul sindical.

Potrivit acestuia, există riscul ca, în lipsa fondurilor, să nu fie trenuri de călători suficiente în plin sezon estival.

"Ceferiştii s-au săturat să fie înjuraţi, apostrofaţi, bătuţi de călători pentru că nu le oferă confortul necesar şi nu le asigură mobilitatea necesară pentru că nu au trenuri suficiente ca să-i transporte unde vor. Călătorii au perfectă dreptate, dar trebuie să înţeleagă că nu noi, salariaţii CFR Călători şi CFR Infrastructură, suntem de vină, ci Guvernul României, care refuză să le aprobe bugetele de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 - şi la fel face an de an. Suntem la jumătatea anului şi nu le-a aprobat", a adăugat el.

În ceea ce priveşte salarizarea, el a precizat că un mecanic de locomotivă debutant are un salariu 3.300 de lei brut, "un salariu de necalificat".

"Întotdeauna mecanicul de locomotivă a fost unul dintre cei mai bine plătiţi în calea ferată, iar acum s-a ajuns ca un mecanic de locomotivă debutant să primească salariul minim pe economie, în condiţiile în care în toată Uniunea Europeană un mecanic de locomotivă are între 3.000 şi 5.000 de euro salariul lunar, adică de şapte-opt ori mai mare decât în România, în condiţiile în care preţurile sunt aceleaşi în toată Uniunea Europeană şi în România, deci practic avem aceleaşi preţuri, dar salariile sunt de şapte-opt ori mai mici. Practic, ne luptăm să ieşim din subzistenţă, pentru că un salariu minim brut pe economie nu face altceva decât să te ţină la subzistenţă, ţinând cont că un coş minim pentru un salariat, conform studiului CES (Consiliului Economic şi Social), este de 4.053 lei net. Salariul minim brut pe economie de 3.000 lei înseamnă 1.815 lei net, deci nu poţi să-ţi asiguri nici măcar coşul minim", a atras atenţia Maxim Rodrigo. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

 Șapte din zece români își pierd o zi din concediu pe la ghișeele statului
27/09/2023 11:53

Şapte din zece romani petrec o zi din concediul anual la cozi la ghişeele statului, iar opt din aceşti zece oameni nu reuşesc să-şi rezolve problema pe care o au din prima, a declarat, miercuri, intr-o de ...

La Guvern se lucrează pe 3 scenarii pentru recalcularea pensiilor: se schimbă total formulele de calcul
27/09/2023 09:08

Premierul Marcel Ciolacu a anuntat că vrea ca, pană la finalul anului 2023, să treacă noua Lege a pensiilor, iar la Guvern se lucrează intens. Conform documentului prezentat la Antena 3 CNN, există trei f ...

COMES angajează 250 de muncitori
27/09/2023 08:30

COMES angajează 250 de muncitori Firma COMES construieste trasee de conducte noi de abur pentru Lukoil, Ploiesti, in urma unui contract cu o valoare actualizată a investitiei  de peste 10 milioane de do ...

Românii deștepți pun acum bani deoparte, chiar dacă viața e grea
27/09/2023 00:04

Cine are viziune financiară si notiuni de educatie elementară privind managementul banilor, economiseste cat de mult poate in această perioadă. Din fericire, se pare că numărul romanilor inspirati creste ...

 Salariul minim pe economie va crește la 3.300 lei
26/09/2023 15:17

Purtătorul de cuvant al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat, la finalul sedintei Executivului, că a fost aprobat proiectul de lege privind oprirea risipei bugetare, combaterea evaziunii şi asigurar ...

 90 la sută dintre firme vor să facă angajări
26/09/2023 14:00

Nouă din zece angajatori au in plan să facă angajări pană la finalul anului, iar 50% dintre ei susţin că salariile şi bonusurile pe care le oferă sunt elementele care ii ajută cel mai mult să atragă ...

Lege în Senat: toți proprietarii de terenuri din România sunt vizați
26/09/2023 11:33

Un proiect de lege depus in Senat creste lista lucrărilor pe care romanii le pot executa in propriile locuinte sau curti, fără a avea nevoie de autorizatii. Noua lege prevede faptul că proprietarii au oblig ...

SC MAJUTEX SRL: Comunicat de presa privind lansarea proiectului „Creșterea competitivității SC MAJUTEX SRL prin producția si consumul de energie verde”
26/09/2023 11:05

 Comunicat de presă 26.09.2023 Comunicat de presa privind lansarea proiectului „Cresterea competitivitătii SC MAJUTEX SRL prin productia si consumul de energie verde” Cod proiect: RUE 226 ...

S-a aflat abia acum. România ajută masiv militar Ucraina - Romtehnica, cel mai mare exportator în Ucraina, în 2022 și 2023
26/09/2023 09:25

S-a aflat abia acum. Romania ajută masiv militar Ucraina - Romtehnica, cel mai mare exportator in Ucraina, in 2022 si 2023 Romtehnica, compania de import-export a MApN, este in topul exportatorilor romani in ...

Românii adună bani în bănci
25/09/2023 15:45

Depozitele la bănci au cunoscut o crestere in luna august 2023. Fată de luna iulie, ele au crescut cu 0,7 procente, atingand 533,59 miliarde de lei. Situatia se păstrează si in comparatie cu aceeasi perioad ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei