„Unele meserii vor dispărea, dar munca noastră se va uşura şi va fi mai bine plătită”

2meserii

Dimensiune font:

| 28-02-2024 11:10

 * consideră Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale

Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, a anunțat că MMSS încearcă să introducă anul acesta, împreună cu partenerii sociali, cu confederaţiile sindicale şi patronale, şi un sistem francez de reformare profesională, de introducere a unor vouchere electronice pe care angajaţii să le primească şi care să poată dobândi noi competenţe în baza lor, în nişte domenii-cheie. „De regulă, vorbim de digitalizare, energie verde, limbă străină, domenii de genul acesta. Este atât o preocupare naţională, cât şi o preocupare europeană. Evident că unele meserii vor dispărea, dar noi nu vedem în asta o tragedie. Prin evoluţia tehnologică vedem faptul că munca noastră se va uşura şi că va fi o muncă mai bine plătită. De exemplu, aşa cum acum o sută de ani existau nişte coşari care frecau hornul de la sobă sau existau nişte cetăţeni care îţi făceau pantofii, astăzi nu mai există”, a afirmat oficialul MMSS.

În viziunea lui Vasilcoiu, odată cu evoluţia tehnologică oamenii se pot califica pentru a se adapta la noile tendinţe. „Probabil, în viitorul foarte apropiat, la cum se manifestă lucrurile, anumite meserii care astăzi există nu vor mai exista. În schimb, acei oameni se vor putea califica pentru a face o muncă mai uşoară şi mai bine plătită. Mă uit, spre exemplu, până şi în fabricile care produc de la trotinete electrice la automobile electrice, nu mai găseşti mecanicul plin de ulei şi unsoare, ci găseşti un angajat cu o tabletă care dictează unui robot ce piesă să monteze. Adică nu mai e nici pe departe ce eram noi obişnuiţi la Dacia 1300 şi poate nici nu e nevoie de reparat ceva, ci e nevoie de resoftat ceva la acel autovehicul şi astfel că munca acelui om nu mai este una care să se desfăşoare într-un mediu neprielnic. Nu mai este una care să presupună foarte mult efort, este una mult mai uşoară şi implicit, mai bine plătită”, a subliniat Vasilcoiu.

Potrivit sursei citate, prin operaţionalizarea proiectului „Reconect” vor fi interconectate bazele de date cu absolvenţii din învăţământul universitar şi preuniversitar cu cele ale Agenţiei Naţionale de Ocupare şi Formare Profesională. „La noi, la stat, se întâmpla chestiunea aceea cu cererile pentru parola online se depun scris la etajul doi. Asta încercăm să schimbăm de câţiva ani, având la dispoziţie şi fonduri europene din fostul exerciţiu financiar, din PNRR, dar şi din viitorul exerciţiu financiar. Să interconectăm între ele bazele de date ale diverselor instituţii din ţara asta, astfel încât să ne putem face o imagine mult mai amplă asupra a cum trebuie să ne adaptăm pe această în continuă schimbare de pe piaţa de educaţie şi de forţă de muncă. Aş aminti aici că, la finalul anului 2023, împreună cu Ministerul Educaţiei am reuşit să operaţionalizăm proiectul ReConnect, proiect care presupune interconectarea bazelor de date de absolvenţi de învăţământ atât universitar, cât şi preuniversitar, cu bazele de date ale Agenţiei Naţionale de Ocupare şi Formare Profesională, astfel încât să vedem, dintre absolvenţii unui an, câţi îşi găsesc de lucru, în ce domenii. Vedem ce alte locuri de muncă se caută pe piaţa forţei de muncă şi pentru care nu există ofertă educaţională, să adaptăm oferta educaţională, dar şi oferta de ocupare, formare şi reformare profesională de skilling up-skilling, astfel încât să încercăm să ne adaptăm la aceste continue schimbări de pe piaţa forţei de muncă”, a spus Vasilcoiu. Raluca STROE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Neo Gaz  SRL  a demarat in luna aprilie  2024 implementarea proiectului cu titlul “Dezvoltare activitate de productie a gazelor industriale “, cod SMIS 313479, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Regional Nord Est 2021 – 2027, Priori
18/04/2024 12:00

 Neo Gaz  SRL  a demarat in luna aprilie  2024 implementarea proiectului cu titlul “Dezvoltare activitate de productie a gazelor industriale “, cod SMIS 313479, proiect finantat ...

Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare de mobila pentru birouri si magazine “, cod SMIS 313644, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul
18/04/2024 11:40

 Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare de mobila pentru birouri si magazine “, cod SMIS 31364 ...

 Neo Gaz  SRL  a demarat in luna aprilie  2024 implementarea proiectului cu titlul “Dezvoltare activitate de productie a gazelor industriale “, cod SMIS 313479, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Regional Nord Est 2021 – 2027, Prior
18/04/2024 09:49

  Neo Gaz  SRL  a demarat in luna aprilie  2024 implementarea proiectului cu titlul “Dezvoltare activitate de productie a gazelor industriale “, cod SMIS 313479,&n ...

 Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare de mobila pentru birouri si magazine “, cod SMIS 313644, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul R
18/04/2024 09:40

  Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare de mobila pentru birouri si magazine “, cod SMIS ...

 Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare de mobila pentru birouri si magazine “, cod SMIS 313644, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul R
17/04/2024 12:47

  Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare de mobila pentru birouri si magazine “, cod SMIS ...

Dragoș Damian: 'Marcel Ciolacu, data vitoare când mai pleci în Qatar, ia cu tine și șefii celor mai mari 10 fabrici din România'
16/04/2024 19:35

Olaf Scholtz a plecat in China cu sefii celor mai mari corporatii nemtesti, crema industriei germane si internationale. S-a dus acolo stiind că nu poate opri importurile de produse (ieftine) chinezesti, dar in ...

Peste 40 la sută dintre români sunt nemulțumiți de locul de muncă
16/04/2024 14:26

Sondaj eJobs x Up Romania: 41% dintre angajati sunt nemultumiti si foarte nemultumiti de actualul loc de muncă. Salariul, relatia cu managerul si lipsa recunoasterii profesionale sunt principalele motive de fr ...

7 din 10 români sunt conştienţi că numărul accidentelor rutiere şi valoarea despăgubirilor plătite în baza poliţelor RCA influenţează costul acestor poliţ
16/04/2024 10:54

Aproape 7 din 10 romani sunt conştienţi că numărul accidentelor rutiere şi valoarea despăgubirilor plătite in baza poliţelor RCA influenţează costul acestor poliţe, reiese din cel mai recent studiu p ...

România este al treilea mare producător de petrol din UE
16/04/2024 00:05

Cei mai mari producători de petrol din Uniunea Europeană au fost, in 2022, Italia (4,5 milioane de tone), Danemarca (3,2 milioane de tone) şi Romania (3 milioane de tone), conform datelor publicate luni de E ...

Leul, afectat de ieșirile de capital speculativ
15/04/2024 22:00

Afirmatia făcută de oficialii de la Teheran că nu mai urma un nou atac asupra Israelului si intarzierea unui răspuns armat din partea Ierusalimului a calmat intr-o anumită măsură pietele internationale, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei