6 milioane de euro pentru producția de usturoi

usturoi_30121800

Dimensiune font:

| 23-03-2023 15:44

Ministerul Agriculturii a anunțat că va continua și în acest an să acorde stimulente financiare fermierilor care cultivă usturoi, precizând că suma alocată depășește 6 milioane de euro.

Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea schemei "Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi", precum și pentru stabilirea unor măsuri de verificare și control al acesteia, în anul 2023, a fost deja publicat în dezbatere publică pe site-ul MADR.

Proiectul de act normativ stabileşte o schemă de ajutor de minimis pentru susţinerea producției de usturoi, potrivit Regulamentului (UE) nr. 1408/2013, care va fi implementată de către direcțiile pentru agricultură județene și oficiile fitosanitare județene.

Schema ajutorului de minimis pentru susţinerea producţiei de usturoi s-a derulat și în perioada 2019-2022. Continuarea acordării ajutorului reglementat de prezenta hotărâre va contribui la asigurarea necesarului de usturoi de calitate pentru consum și la realizarea unei producții cantitative și calitative de usturoi, având rolul de a eficientiza activitatea exploatațiilor prin capitalizarea acestora.

”Suntem mereu alături de fermieri, găsim soluții pentru a le oferi la timp tot sprijinul necesar, astfel încât aceștia să aibă predictibilitate și stabilitate în activitatea lor. Prelungirea acordării acestui ajutor va contribui la menținerea și sporirea interesului producătorilor agricoli și în anul 2023 pentru cultura usturoiului, în zonele cu tradiție pentru această cultură, precum și la echilibrarea balanței comerciale prin reducerea importurilor, prin creșterea producției și a consumului de produse românești, răspunzând astfel dorinței consumatorului de a avea acces la produse proaspete locale”, a declarat ministrul Petre Daea. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
TRANS SESE SRL, angajeaza Dispecer Transport International, se poate lucra de la distanta, dar trebuie experienta in domeniu si limba Spaniola la nivel mediu. DESCRIERE Candidatul ideal, Persoana analitica, cu buna capacitate de organizare si planificare; Persoana responsabila, organizata, atenta la detalii; Bune abilitati de comunicare, cu spirit de echipa; Cunostinte MsOffice (Word, Excel, Outlook); Buna intelegere a proceselor de rutare; Cunostinte de limba spaniola obligatoriu. Experienta de lucru in domeniu, ideal in companii cu activitate in transportul international de marfa reprezinta avantaj; Descrierea jobului Organizeaza, coordoneaza si planifica activitatea de transport zilnic; Transmite detaliile legate de transport soferilor si mentine legatura directa cu acestia; Monitorizeaza pozitia camioanelor si programul de activitate zilnica al soferilor pe care ii coordoneaza; Inregistreaza informatiile specifice curselor si conducatorilor auto in softurile interne; Urmareste si centralizeaza datele referitoare la situatia masinilor, status, pozitie, eventuale intarzieri la incarcare sau livrare; Mentine contactul permanent cu soferii pentru a remedia eventualele probleme ivite pe traseu (probleme tehnice, eventuale intarzieri, etc); BENEFICII: Pachet salarial motivant; Bonificari raportate la performanta si implicare; Mediu de lucru tanar si dinamic; Instrumente de lucru de ultima generatie; Formare profesionala continua; Posibilitatea dezvoltarii unei cariere in domeniul transporturilor. Pentru toate detaliile ne puteti contacta la: 0735316526
MICROPACK AUTOMATIZARI SRL – „Achizitionarea de tehnologie inovativa pentru proiectare si fabricare utilaje care sa satisfaca cerintele clientilor”
08/06/2023 17:23

 COMUNICAT DE PRESA  Anunt finalizare implementare proiect MICROPACK AUTOMATIZARI SRL, POR 2.1A Microintreprinderi Data: 08.06.2023 Titlul proiectului: „Achizitionarea de tehnologie inovat ...

Trenurile Soarelui pornesc la drum
08/06/2023 15:09

  Trenurile Soarelui revin in vara 2023, in drum spre mare. Timp de 3 luni, incepand cu 16-17 iunie 2023, 32 de trenuri CFR Călători vor asigura zilnic legături directe din toată tara cu statiunile de ...

Ultima idee trăsnită a lui Petre Daea. Ministrul vrea lege pentru împușcarea ciorilor pe motiv că distrug culturile
08/06/2023 14:48

Ministrul Agriculturii Petre Daea vrea o lege care să permită impuscarea ciorilor, intrucat, spune acesta, fermierii se plang că acestea le distrug culturile. Pe de altă parte, ornitologii spun că aceste ...

 Aproape 90 de milioane de lei pentru motorina agricultorilor
08/06/2023 14:45

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată in agricultură pentru trimestrul I 2023, in valoare de peste 89,5 milioane de lei ...

Rowan Atkinson, unul dintre primii susținători ai mașinii electrice, se căiește de alegerea făcută: Mă simt păcălit, din ce în ce mai mult. E mai bine să vă păstrați mașinile pe combustibil
08/06/2023 11:00

Faimosul actor britanic Rowan Atkinson, cunoscut lumii intregi pentru rolul său ca „Mr. Bean”, a scris recent un editorial in care vorbeste despre pasiunea sa pentru masinile electrice si dezamăgirea pe c ...

A murit inginerul și academicianul Marius-Sabin Peculea, omul decisiv în producerea apei grele de către România. După 90, statul român și-a bătut joc de singura fabrică de apă grea din țară
08/06/2023 10:45

Academicianul Marius-Sabin Peculea, inginerul care si-a legat numele de studierea, experimentarea, proiectarea şi realizarea singurei uzinei de apă grea din Romania, a decedat la varsta de 97 de ani, a anunta ...

Tone de miere blocate la apicultorii hunedoreni și preț scăzut cu 35% din cauza importurilor din China și Ucraina
08/06/2023 10:30

p>Peste 100 de tone de miere de foarte bună calitate se află in magaziile apicultorilor din judetul Hunedoara. Din cauza pretului mic, oamenii refuză să mai vandă mierea produsă in ultimii trei ani. Vicep ...

Schimbări majore pentru românii care au credit la bancă! Se schimbă legea
07/06/2023 05:46

Schimbări importante pentru romanii cu credite! Legea se modifică. Desi indicele ROBOR a inceput să scadă in această săptămană si s-a mentinut cu scădere după scădere, acesta este incă la un nivel ...

Comisia Europeană nu va prelungi măsurile de sprijin pentru energie
06/06/2023 11:00

Comisia Europeană (CE) a anunţat luni că a decis să nu prelungească măsurile de sprijin pentru energie, introduse anul trecut, destinate să contracareze impactul preţurilor crescute, după ce invadarea ...

 PIB-ul va crește în 2023 cu 3,2 la sută
05/06/2023 13:45

  Produsul intern brut al Romaniei va creste cu 3,2% in anul 2023, o revizuire in sens ascendent,fată de 2,5%, cat arătau previziunile economice din iarna anului 2023. Totusi, economie rămane expusă u ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei