Teza de licenţă a lui Titu Maiorescu şi teza de doctorat a Zoiei Ceauşescu vor fi scoase la licitație

1teza

Dimensiune font:

| 25-01-2023 11:55

Teza de licenţă scrisă de Titu Maiorescu şi teza de doctorat a Zoiei Ceauşescu, cu semnătură şi dedicaţie, sunt scoase la licitaţie, pe 2 februarie, de Casa Artmark alături de o impresionantă colecţie de cărţi rare, ediţii princeps, cu semnătura olografă a unor scriitori celebri, dar şi de alte documente istorice, manuscrise, hărţi vechi sau fotografii cu autograf.

Potrivit Artmark, Titu Maiorescu şi-a scris în 1861 teza de licenţă în drept, în limba franceză, pe care a susţinut-o la Universitatea din Paris. Exemplarul unicat, scos la licitaţie, are preţul de pornire de 300 de euro, face parte din ediţia publicată obligatoriu conform prevederilor regulamentului universitar şi cuprinde corecturile, adăugirile şi comentariile olografe ale autorului. După 1861, Titu Maiorescu s-a reîntors în România cu trei titluri universitare - doctoratul la Berlin, licenţa în litere şi filosofie la Sorbona, licenţa în drept la Paris. El a fost profesor universitar şi rector al Universităţii de la Iaşi, lider al Societăţii Literare "Junimea".

Alături de piesa de colecţie ce a aparţinut lui Titu Maiorescu este scoasă la licitaţie şi teza de doctorat "Extrapolări operatoriale" a Zoiei Ceauşescu. Exemplarul original este semnat şi dedicat olograf de fiica lui Nicolae Ceauşescu, având preţul de pornire de 200 de euro. După ce a obţinut titlul de doctor în matematică, în 1980, la Universitatea din Bucureşti, Zoia Ceauşescu a publicat 22 de lucrări - înregistrate în baza de date a American Mathematical Society, precizează reprezentanţii Artmark.

În cadrul sesiunii vor fi scoase la vânzare şi cercetările lui Eiffel - "Noi cercetări asupra rezistenţei aerului şi aviaţiei realizate în laboratorul Auteuil". Exemplarul poartă semnătura şi dedicaţia olografă a proiectantului şi constructorului celebrului turn parizian Gustave Eiffel către Henri Coandă, în perioada în care acesta din urmă era directorul tehnic al Uzinelor de aviaţie de la Bristol. Piesa - extrem de rară - are preţul de pornire de 250 de euro.

La preţul de pornire de 300 de euro vor fi scoase la licitaţie cele două volume ale romanului social "Moromeţii" de Marin Preda. Piesa poartă dedicaţia şi semnătura olografă a autorului către filosoful Dumitru Ghişe.

Tot pentru preţul de pornire de 300 de euro va fi scos la licitaţie şi romanul "Huliganii", care poartă dedicaţia lui Mircea Eliade către Constantin Fântâneanu. Începând cu 200 de euro va fi scoasă la licitaţie şi "Trilogia valorilor" de Lucian Blaga. Ediţia princeps poartă semnătura olografă şi dedicaţia autorului: "Pentru Domniţa pretutindeni prezentă printre rândurile acestei cărţi...".

Licitaţia de cărţi, hărţi, manuscrise şi autografe va avea loc pe 2 februarie, la ora 19,00, în sala de licitaţie de la Palatul Cesianu-Racoviţă, dar şi online, pe platforma Artmark Live 2.0.  

Clara DIMA

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:15

PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 7 Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1238/103/2021, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Star Construct” S.R.L., cu sediul în loc. Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ Adresa Valoare -lei- 1. Imobil – teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 414 m.p. Loc. Târgu Neamţ, bd. Ștefan cel Mare, nr. 92, jud. Neamţ 188.500,00 2. Aparatură birotică: calculator, monitor, imprimantă, xerox -- 5.712,00 TOTAL * 194.212,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus şi nu conţine TVA. Vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare aprobate de către adunarea creditorilor din data de 06.09.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.04.2023, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile pentru bunurile imobile şi mobile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini pentru bunurile imobile este 1.000 lei, iar pentru bunrile mobile este de 100 lei, şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035, 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 5 Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1518/89/2019, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. CLUB TOMA S.R.L. Huşi, cu sediul în mun. Huşi, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV Valoare - lei - 1. Echipamente tehnologice 34.569,50 2. Aparate, instalaţii 1.074,00 3. Mijloc de transport 197,50 4. Aparatură birotică 380,50 Total 36.221,50 Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus și nu conţine T.V.A.. Vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.09.2022. Vânzarea în bloc prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 27.03.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
  „Dacă mâine ar fi să schimb lumea, în primul rând aş discuta cu Dumnezeu despre planurile Sale, care sunt mult mai importante decât ale noastre, pământenii”
25/03/2023 12:23

  - Sunteţi o pianistă cunoscută, apreciată. Privind retrospectiv, care au fost  principalele momente care v-au jalonat parcursul? Cand si cum aţi ştiut că muzica va fi prima şi poate singura ...

Scandal la Premiile UNITER. Regizorul Silviu Purcărete se retrage de pe lista nominalizaților
21/03/2023 10:56

Regizorul Silviu Purcărete a anuntat că se retrage de pe lista nominalizatilor la Premiile UNITER, după ce mai multi tineri regizori au criticat juriul pentru ignorarea noii generatii de artisti la nominaliz ...

A murit Virginia Zeani, una dintre cele mai cunoscute soprane din lume
21/03/2023 10:44

Virginia Zeani, una dintre cele mai prestigioase soprane ale lumii, a incetat din viată la venerabila varstă de 97 de ani. Renumita soprană de origine romană a fost timp de 25 de ani "prima donna asso ...

De ce nu a fost admis Nicu Covaci în Uniunea Compozitorilor
16/03/2023 13:45

 Lucian Romaşcanu, şi-a exprimat „surpriza amară” in urma neadmiterii in Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din Romania (UCMR) a liderului legendarei trupe Phoenix, Nicu Covaci, care n ...

Nominalizările la Gala Premiilor Radio România Cultural
16/03/2023 11:50

Gala Premiilor Radio Romania Cultural, ajunsă la cea de-a XXII-a editie, va avea loc luni, 3 aprilie 2023, de la ora 18.00, pe scena Teatrului Odeon. Este singurul eveniment care premiază toate domeniile cult ...

VIDEO Melodia cu care Republica Moldova va merge la Eurovision 2023
05/03/2023 15:00

 Pasha Parfeni, cu melodia „Soarele si Luna”, va reprezenta Republica Moldova la ediţia din acest an a Eurovision Song Contest, care va avea loc in mai la Liverpool. Eurovision 2023  ...

Valeria Ogășanu a murit. Avea 76 de ani
27/02/2023 13:55

Valeria Ogăsanu, actrită a Teatrului Bulandra, s-a stins din viată duminică, 26 februarie, la varsta de 76 de ani. „Ne-o amintim cu drag din filme precum „Fraţii Jderi”, „Fram&rdqu ...

A murit Mihai Șora. Filosoful avea 106 ani
26/02/2023 07:18

Filosoful si eseistul Mihai Sora a murit, sambătă, la varsta de 106 ani, potrivit unui anunt publicat pe pagina de Facebook a acestuia.  Născut pe 7 noiembrie 1916 la Ianova, Remetea Mare, Timis, in pe ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei