Cum poți face bani din artă, în mediul online

Cristina-Tarasevici-si-Vlad-Elias

Dimensiune font:

| 13-06-2022 16:43

Cu un business în domeniul curăţătoriei, Vlad Elias şi Cristina Tarasevici au ales să dedice artei o parte din timpul şi resursele financiare de care dispun. Recent, au pus bazele galeriei de artă online englehARdT collection, cu o investiţie operaţională de 10.000 de euro şi investiţii în opere de artă, efectuate pe parcursul ultimilor 15 ani, care depăşesc 100.000 de euro. Galeria se axează pe trei piloni de dezvoltare, primul fiind patrimoniul expoziţional, care nu este scos la vânzare şi al cărui rol este de a promova şi informa publicul despre valorile româneşti autentice, în materie de artă. Al doilea pilon este cel de vânzare propriu-zisă, unde antreprenorii au deja conturate două categorii de artişti care expun: cei foarte tineri, aflaţi la început de drum şi cărora le pun la dispoziţie o platformă online pe care să se poată exprimă şi ajunge la public, categorie pe care au denumit-o „Capsula de artă”, şi a două categorie, în care pun la dispoziţia pasionaţilor de artă şi nu numai, opere ale pictorilor contemporani consacraţi. Al treilea pilon de dezvoltare este cel investiţional, în care sunt expuse opere de artă cu randament mare, segment dedicat mai mult investitorilor în artă. Ideea galeriei povesteşte că a plecat de la propria colecţie de ară, de la nevoia de a promova valorile româneşti autentice ca alternativă la ce este promovat şi considerat „main-stream” în zilele noastre, dar şi de la un sentiment puternic că românii sunt pregătiţi şi îşi doresc să investească în cultură şi educaţie. „Pentru iubitorii de artă, avem Patrimoniul expoziţional unde au acces la lucrări care altfel nu ar fi expuse publicului. Pentru cei nou iniţiaţi avem proiectul Capsula de artă, unde preţurile de achiziţie pentru o lucrare variază între 300 şi maxim 2.000 de lei, pentru lucrări originale, de calitate, lucrate pe pânză cu şasiu din lemn, tehnică ulei pe pânză sau tehnici mixte. Iar pentru pasionaţii de artă şi colecţionari, am pregătit zona de pictori contemporani consacraţi, de unde îşi pot alege lucrările favorite.”

” Potrivit lui Vlad Elias, apetitul românilor pentru artă este în creştere în ultimii ani, iar sfera de interes este diferită în funcţie de etapa de dezvoltare a fiecăruia în materie de artă. Cei tineri, exemplifică el, sunt mai mult atraşi de digital, NFT-urile fiind preferate „ca formă de artă digitală dacă îi putem spune aşa”, cei care acum îşi conturează preferinţele în artă, dar şi bugetele alocate, sunt atraşi mai mult de artă contemporană, în timp ce pasionaţii şi investitorii sunt atraşi de opere de calitate, indiferent dacă vorbim despre clasic, contemporan şi mai nou, digital. „Dacă ne referim la segmentul sub 35 de ani, aceştia sunt mai mult atraşi de arta digitală, aspect pe care îl considerăm pozitiv deoarece am observat o migrare a interesului de la digital la clasic, dar şi invers. În orice caz, atât timp cât discutăm despre artă, în orice formă, digitală sau clasică, discutăm despre un beneficiu adus societăţii româneşti în ansamblul ei.”

Antreprenorul susţine că lucrările bine alese pot aduce randamente anuale şi de 20%, iar ca o medie, în ultimii câţiva ani „putem spune că arta, referindu-ne la pictori români consacraţi, generează un randament mediu de 10%”. 

Sursa - businessmagazin.ro

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:04

Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 12012/99/2013 (1022/2013), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „PRO CONSIM” S.R.L. Paşcani, cu sediul în loc. Paşcani, str. Camil Petrescu nr. 54, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV ADRESA Componenţa Valoare - lei - 1. Teren intravilan şi construcţii localitatea Paşcani, str. 1 Mai nr. 38, judeţul Iaşi Teren – 2.000 m.p. – C4 – magazie; Teren – 610 m.p. – C1 – hală, C2 – birouri, C3 – sticlărie 185.700,00 2. Centrală termică murală Ariston Meta 24 localitatea Paşcani, str. 1 Mai nr. 38, judeţul Iaşi -- 196,00 Total * * 185.896,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare sunt cele de mai sus, iar vânzarea se va face conform hotărârilor adunării creditorilor din data de 28.02.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 07.07.2022, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile, respectiv în fiecare zi de joi până la data de 22.09.2022, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun mobil, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 1.000 lei şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035 şi 0727/850.575.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei GANESHA DREAM S.R.L. – societate în faliment, dosar nr. 4176/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bunuri mobile conform Raport de evaluare-Preț de pornire 50% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: Nr crt Denumirea bunurilor Buc Preț de pornire Lei – fără TVA 1 Tractor DEUTZ-FAHR model AGROTON L720 DCR, fabricație 2012, nr. de identificare ZKDJ5904W0LD10250, serie motor 10999830 1 153.076 2 Vidanja TESTORE model C160, fabricație 2015 1 39.150 3 Semănătoare de plante prașitoare MA/AG PRECISA REALE D 6R, fabricație 2014, nr. de identificare 2141001 1 27.264 Licitațiile vor avea loc în zilele de 23.06.2022, 14,28.07.2022 respectiv 04.08.2022 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Birou nr. 1, Jud. Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine:  cerere de participare la licitaţie;  dovada achitării taxei de participare de 2.000 lei, exclusiv TVA;  dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO72PIRB2400741101002000 deschis pe numele debitoarei la First Bank;  actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel: 0744520508,0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
Tribunalul Vaslui, prin lichidator judiciar desemnat în dosarul nr. 1163/89/2012, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „DARSANIT” S.R.L. Huşi, cu sediul în municipiul Vaslui, str. Piaţa Vicoriei, bl. 2, sc. B, ap. 3, et. 4, judeţul Vaslui, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV ADRESA Valoare 1. Construcţii C 1 – locuinţa – 82,56 m.p. şi teren intravilan – 1.414,57 m.p. loc. Lunca Banului, judeţul Vaslui 45.100,00 lei Preţul de pornire al licitaţiei pentru activul scos la vânzare este cel de mai sus reprezentând 100% din valoarea de evaluare, iar vânzarea se va efectua la cel mai bun preţ oferit, imobilul fiind grevat de sarcina uzufructului viager. Vânzarea prin licitaţie publică pentru bunurile imobile ale debitoarei va avea loc la data de 07.07.2022, ora 1000 şi se vor organiza 10 şedinţe de licitaţie publică săptămânal, respectiv până la data de 08.09.2022 la sediul lichidatorului judiciar, conform regulamentului de vânzare şi a hotărârii Adunării creditorilor din data de 13.06.2022. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 500,00 lei şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, judeţul Vaslui sau la tel. 0727/850.575, 033/566.035,fax 0335/814.103, e-mail estconsult@yahoo.com. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
Ucraina nu a reușit să convingă organizatorii Eurovision să găzduiască următoarea ediție a concursului / Noul anunț al organizatorilor concursului de muzică
23/06/2022 21:27

 Uniunea Europeană de Radio si Televiziune (EBU) a transmis, joi, că isi reafirmă decizia că Ucraina nu va putea găzdui concursul Eurovision 2023, in contextul in care autoritătile ucrainene au cerut ...

Filmul de animaţie
19/06/2022 17:16

Filmul de animaţie "Le Petit Nicolas - Qu'est-ce qu'on attend pour ętre heureux?", care relatează povestea din spatele personajului celebrului şcolar din literatura pentru copii, a caştigat Pre ...

A murit actorul Valentin Uritescu. Avea 81 de ani
18/06/2022 19:53

Actorul Valentin Uritescu a murit la varsta de 81 de ani, după o lungă luptă cu o boală degenerativă. Absolvent al Promoţiei 1963 (clasa Constantin Moruzan) a Institutului de Artă Teatrală şi Cinemato ...

Fața neștiută a lui Eminescu. Cum s-au scurs cei mai grei ani din viața marelui poet român
15/06/2022 21:28

 Au trecut 133 de la moartea lui Mihai Eminescu. A rămas in istorie ca fiind cel mai mare poet al Romaniei, operele sale sunt recitate si analizate de elevii din toate scolile din tară. Stim că a iubit, ...

Moment de reculegere în memoria poetului Mihai Eminescu
15/06/2022 13:00

Şedinţa de plen a Senatului a inceput, miercuri, cu un moment de reculegere in memoria poetului Mihai Eminescu. Senatoarea neafiliată Diana Iovanovici-Şoşoacă a solicitat ca senatorii să inceapă şedin ...

Testamentul POLITIC al lui Mihai Eminescu: este mai ACTUAL decât oricând
15/06/2022 09:27

 De ziua marelui poet national Mihai Eminescu se cuvine să ne amintim de operele acestuia, dar si de mostenirea lăsată in urmă de Eminescu. Marele poet a lăsat in urmă si un testament politic, care e ...

Mihai Eminescu, Lucruri Mai Putin Cunoscute-VIDEO
15/06/2022 09:15

  Mihai Eminescu, Lucruri Mai Putin Cunoscute  

Festivalul Naţional de Folk, cu Mircea Baniciu și Ducu Bertzi
14/06/2022 10:15

Festivalul Naţional de Folk se va desfăşura, in perioada 25 - 26 iunie, in acest an in staţiunea Băile Felix, avand ca invitaţi de marcă artişti precum Mircea Vintilă, Florin Săsărman, Ducu Bertzi an ...

Proprietara Vâltorii de la Lisa, propusă pentru titlul de Tezaur Uman Viu
13/06/2022 18:46

Specialiştii Serviciului Cultură Tradiţională din cadrul Centrului Cultural Reduta din Braşov au finalizat dosarul de candidatură la titlul de Tezaur Uman Viu, propunand-o pe Angelica Lungociu, proprietar ...

Eu, Eminescu. Film documentar
13/06/2022 15:37

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei