Șofer român de TIR, trei minute de nebunie totală pe o autostradă din Croația. Camionagiul riscă pedeapsa cu închisoarea

25_11zon

Dimensiune font:

| 11-05-2023 10:44

Mai multe imagini postate pe rețelele de socializare au pus poliția croată în alertă, după ce un șofer român de TIR a oferit trei minute de adevărată nebunie pe autostrada care leagă capitala Zagreb de Varaždin, relatează portalul local de știri Varaždinski.

Marți, 9 mai, în jurul orei 11.40, pe autostrada A4, în apropierea nodului Breznički Hum, românul în vârstă de 37 de ani, la volanul unui camion, din direcția stației de taxare Breznički Hum, a intrat pe autostradă pe sens invers, pe banda din mijloc a sensului cu trei benzi de circulație.

După ce a mers aproape 20 de metri, a realizat ce a făcut și a întors camionul direct pe autostradă. Ca să facă asta, a avut nevoie de mai multe manevre și a lovit repetat parapeții de pe marginea șoselei. Nu i-a păsat de celelalte vehicule și de avariile provocate.

Imediat ce a întors sub privirile îngrozite a zeci de alți șoferi, a plecat și a părăsit autostrada pe breteaua pe care intrase greșit.

După cum a anunțat poliția croată miercuri, când l-au găsit, agenții i-au făcut testul etilotest și românul a susținut că s-a îmbătat din cauza stresului provocat de incident. El a fost găsit datorită unui alt șofer care văzuse imaginile pe rețelele de socializare și a recunoscut camionul parcat pe marginea drumului, în satul Mirkovac Breznički.

Românul plecase de dimineață de la firma la care e angajat spre Međimurje, unde trebuia să încarce găini de la un abator de păsări. Proprietarul camionului a venit și el la locul unde a fost găsit românul și a fost șocat când a văzut imaginile cu șoferul care întoarce pe autostradă. A declarat că e angajatul firmei de trei ani și niciodată nu a avut probleme.

Acum, șoferul riscă o amendă de până la 6.480 de euro și o pedeapsă cu închisoarea de până la 120 de zile, precum și impunerea unei măsuri care interzice utilizarea unui permis de conducere străin pe teritoriul Republicii Croația până la 24 de luni.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:39

Formula 1: Max Verstappen, victorie în MP al Japoniei - Red Bull, campioană la constructori
24/09/2023 11:21

 Max Verstappen s-a impus in Marele Premiu de Formula 1 al Japoniei, iar Red Bull si-a asigurat titlul la constructori, desi Sergio Perez nu a terminat cursa de la Suzuka. Max Verstappen  Surpri ...

Vești importante pentru șoferii români! la înregistrare, vehiculele vor primi plăcuțe cu un singur număr de înregistrare
23/09/2023 13:07

  A devenit oficial! Noi schimbări majore in Codul Rutier.  Proiectul a fost aprobat, Hotărarea de Guvern a fost publicată in Monitorul Oficial, ceea ce inseamnă că noile preveder ...

Amenzi de până la 50.000 lei pentru șoferi- În ce condiții poate aplica Poliția aceste sancțiuni
23/09/2023 11:36

Nouă amendă pentru soferi! Ministerul Finantelor a publicat un proiect de lege care prevede o nouă amendă uriasă pentru soferi. Guvernul propune introducerea unui nou sistem de urmărire a transporturilor ...

Mii de avioane sunt în pericol: o companie a vândut piese neverificate și cu acte false
21/09/2023 13:28

 Producătorul de motoare cu reacţie CFM International a declarat miercuri că mii de componente pentru motoare de avioane ar fi putut fi vandute cu documente false de către un distribuitor britanic, in ...

România celor 1.000 km de autostradă. Care este stadiul actual al lucrărilor pe cele 11 tronsoane neterminate
18/09/2023 21:41

 Romania va atinge borna de 1.000 km de autostrăzi si drumuri expres după inaugurarea unui lot de 13 km din Autostrada Transilvania A3. Sectiunea Suplacu de Barcău – Nusfalău, intre judetele Orad ...

Aproape 1,8 milioane de români nu vor mai putea ieși cu mașina din țară, din decembrie. Măsura de care trebuie să ştie toţi şoferii
17/09/2023 11:20

Contractele de asigurare emise de Euroins răman valabile, potrivit legii, pană la data de 7 decembrie 2023, anuntă Fondul de Garantare a Asiguratilor (FGA). Chiar dacă Euroins se află acum in procedură ...

Lovitură dură pentru șoferii români! Se vor da amenzi usturătoare
17/09/2023 10:25

Informatii esentiale! Soferii vor primi amenzi usturătoare dacă isi parchează masinile pe trotuarul din fata casei. Parcarea masinii incepe să fie o problemă mare si pentu cei care locuiesc la casă, nu ...

Când mașina ta îți urmărește viața sexuală. Producătorii auto colectează date despre clienți fără acordul acestora
16/09/2023 21:35

          O nouă analiză a producătorilor de autovehicule a stabilit că masinile filmează, inregistrează si urmăres ...

  Amendă de aproape 3.000 de lei, dacă circuli cu pisica sau câinele în mașină. Când te sancționează poliția?
16/09/2023 14:17

Atentie cand aveti in masină un animal de companie, pentru că, in anumite situatii, politia de poate sanctiona cu amendă de aproape 3.000 de lei, dacă circuli cu pisica sau cainele in masină. Codul Ruti ...

 De ce este importantă calitatea anvelopelor?
15/09/2023 10:25

 De ce este importantă calitatea anvelopelor? Răspunsul la intrebarea din titlul acestui articol pare evident: pentru că anvelopele de calitate sunt mai sigure. Cu toate acestea, anvelopele nu par ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei