Schimbări in Codul rutier! Cum vor fi sancționați șoferii care parchează pe trotuar

politist

Dimensiune font:

| 13-11-2022 12:17

Autoritățile își propun să schimbe din nou Codul rutier, astfel încât să introducă noi prevederi legate de parcarea mașinilor. Astfel, șoferii care își parchează mașinile pe partea carosabilă sau pe trotuare ar putea rămâne fără ele, acestea urmând să fie ridicate de poliție.

Noua modificare a Codului rutier a fost votată de deputați, iar pentru a intra în vigoare mai trebuie ca legea să fie promulgată de președintele României, Klaus Iohannis, dar și să fie publicată în Monitorul Oficial.

Dacă până acum legea prevedea ca doar mașinile parcate ilegal pe partea carosabilă să poată fi ridicate de autorități, acum, noua lege extinde măsura și asupra celor care își parchează mașina pe trotuar. Practic, după ce legea va intra în vigoare, mașinile parcate neregulamentar pe trotuare vor putea fi ridicate de autorități și depozitate în locuri special amenajate, de acest lucru ocupându-se administrațiile publice locale sau administratorul drumului public.

 

În prezent șoferii pot parca pe trotuar doar dacă există un indicator sau un marcaj care să le permită acest lucru și numai dacă rămâne suficient spațiu pentru circulația pietonilor, mai exact cel puțin un metru lățime. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

LICITAȚII/VÂNZĂRI DIRECTE IMOBILE: -FERMĂ DE SUINE COROLA Filipești, Bacău, 100 m de E85, în afara satului, forță, hidrofor, teren aferent 2,3 ha-CF 63827, 1500 mp 2hale suine cu grătare și bazin dejecții, 200 mp construcție birouri, construcție metalică depozit cereale 220 mp, 2silozuri zincate cu utilaje încărcare=1500to, bunuri mobile preț licitație 06.02.2023 ora 15:00= 319.725 euro; -TEREN CONSTRUIBIL 6.000 mp intravilan comuna Mărgineni, sat Hoisești, jud. Neamț, licitație 06.02.2023 ora 16:00, SC MNG GRUP INVEST SRL –administrator Cristea Mihaela-preț 5.400 euro; -IMOBIL FABRICA DE PROCESARE A LAPTELUI (fără utilaje) SC PROD ABC COMPANY SRL Grumăzești, județul Neamț, format din teren intravilan 1.271 mp, împreună cu construcția C1- fabrica de produse lactate P+1, în suprafață construită de 808 mp, suprafață desfășurată de 1.616 mp și STAȚIE DE EPURARE, compusă din teren 339 mp cu construcția C1- 20 mp și instalația tehnică aferentă. Preț licitație 06.02.2023 ora 15:30=68.120 euro; -Autoturism Renault NT-10-NPK casat, se vinde ca materiale refolosibile direct sau licitație după caz, la data de 03.02.2023 și 06.02.2023 ora 14:00. Primim oferte pornind de la 1 leu/kg brut; -SC AGROINSTAL EUROFERM SRL Răucești, 29 bunuri mobile specifice fermă vaci de lapte, (adăpători, pat odihnă, separatoare, fronturi furajare, umidometru ș.a.)preț licitație 06.02.2023 ora 14:30 =28.491 lei exclusiv TVA. Se pot vinde și la cel mai mare preț oferit;. -Teren intravilan cu iaz, 1500mp foișor, apă si fundație cabană în Vest Târgu-Neamț CF 50938, la poalele Cetății Neamț -capăt dig Ozana-21.000 E, sau un lot de 1000 mp fără iaz -12.000E. Licitații la sediul REZILIENȚA IPURL Târgu-Neamț, str. M. Sadoveanu, nr.39, office@rezilienta.com, 0740/952867.
Examenul pentru obţinerea permisului de conducere şi în ceea ce priveşte proba practică susţinută pentru categoriile A1, A2 şi A va fi înregistrat video
31/01/2023 21:23

Guvernul a decis, marţi, printr-o ordonanţă de modificare a OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, infiinţarea unui registru unic de către Direcţia Generală Permise de Conducere şi &I ...

Haos total în Europa: o mare companie aeriană a intrat în faliment și anulează toate zborurile
29/01/2023 12:18

Compania aeriană regională britanică Flybe a anunţat sambătă că şi-a incetat activitatea şi şi-a anulat toate zborurile, după ce şi-a reluat activitatea in aprilie, in urma unui faliment, in 2020, d ...

Butonul de la mașină care dezgheață rapid geamurile înghețate. Puțini oameni îl folosesc
27/01/2023 17:17

Butonul de la masină care dezgheată rapid geamurile inghetate. Putini soferi il folosesc, in ciuda utilitătii sale. Curătarea masinii de zăpadă, cand temperaturile sunt scăzute, reprezintă una dintre c ...

O nouă regulă în Formula 1 / Cu ce vor fi echipați piloții în noul sezon
24/01/2023 21:44

 Federatia Internatională de Automobilism a anuntat că in noul sezon de Formula 1, toti pilotii vor purta camere video pe căsti, după semnarea acordului cu firma Racing Force. Formula 1  Pil ...

VIDEO Autostrada Moldovei capătă contur. Imagini aeriene de senzație
22/01/2023 08:45

Firmele lui Umbrarescu au inceput lucrarile si pe tronsonul Focsani – Bacau – parte din Autostrada A   Loturile 1,2,3 ale Autostrăzii Moldovei Umbrarescu poate lucra deja pe doua dintre c ...

Explicațiile companiei. De ce tramvaiele Bozankaya pornesc brusc înapoi sau patinează
16/01/2023 18:24

Producătorul turc Bozankaya vine cu o serie de precizări după ce mass-media a relatat o serie de defectiuni tehnice la mai multe dintre tramvaiele care circulă pe sinele din Iasi, in perioada octombrie-dece ...

HARTĂ INTERACTIVĂ - Autostrada „Moldovei” A7 - Traseul autostrăzii și stadiul de pe fiecare tronson până la Siret
14/01/2023 12:39

 Autostrada „Moldovei” A7 are aproape 450 km de la Ploiesti (Dumbrava/A3) si pană la Siret, la granita cu Ucraina. De la Ploiesti pană la Pascani (circa 335 de km) a fost prinsă pe finantare ...

HARTA - Traseul final al tronsonului din A8 care ar urma să treacă prin judeţul Iaşi
14/01/2023 10:46

 Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Infrastructură Rutieră (CNAIR), a anunţat că astăzi au fost luate că mai multe decizii importate privind infrastructura ...

Accident violent pe strada Aurel Vlaicu: o persoană a rămas încarcerată (VIDEO)
13/01/2023 16:09

 Un accident rutier s-a produs in această după amiază in municipiul Iaşi, pe strada Aurel Vlaicu.    În incident au fost implicate două autoturisme, Kia si Renault. Potrivit ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei