Motivul incredibil pentru care un șofer cu BMW care a condus beat și a făcut accident a fost declarat nevinovat

17_11zon

Dimensiune font:

| 21-05-2023 10:22

Un șofer din Timișoara, trimis în judecată pentru că a condus cu o alcoolemie uriașă, provocând și un accident rutier, a fost declarat nevinovat. Judecătorul a dispus achitarea din cauza unor „neconcordanțe” referitoare la ora comiterii faptei.

Judecătoria Timișoara a pronunțat o primă sentință într-un dosar în care un șofer cu BMW a fost trimis în judecată pentru conducere sub influența alcoolului. Șoferul a fost trimis în judecată fiind acuzat că „în data de 28.05.2020, în jurul orelor 06:40, (n.red. inculpatul) a condus autoturismul marca BMW, având o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legal admisă, anume de 2,18 g ‰ alcool pur în sânge la prima recoltare şi 1,95 g ‰ alcool pur în sânge la a doua recoltare”.

Potrivit rechizitoriului, în dimineața zilei de 28 mai 2020, un IT-ist din Timișoara se întorcea de la o petrecere unde „a consumat băuturi alcoolice şi a mâncat gulaş şi grătare”. Pe Splaiul Tudor Vladimirescu, în zona Spitalului CFR, șoferul a pierdut controlul volanului și a lovit două mașini parcate pe marginea drumului. Potrivit datelor STS, la ora 5.53 proprietarul uneia dintre mașinile lovite a sunat la 112, iar la fața locului a ajuns Poliția.

După recoltarea probelor de sânge, (prima probă a fost recoltată la ora 08:15, iar a doua probă la ora 09:15) a reieșit o alcoolemie de 2,18 g ‰ la prima recoltare şi o alcoolemie de 1,95 g ‰ la a doua recoltare. Potrivit experților, asta înseamnă că „la orele 05.45, inculpatul a avut o alcoolemie de 2,76 g ‰”. De altfel, în cursul anchetei, șoferul a recunoscut că la petrecerea la care a participat a consumat „4 pahare de bere (1 litru) şi cam 300 g de vin”.

De ce a fost declarat nevinovat șoferul

În cursul procesului, șoferul a cerut să fie declarat nevinovat invocând faptul că „starea de fapt reţinută în rechizitoriu este greşită în ceea ce priveşte ora conducerii, respectiv a evenimentului rutier, dar şi cu privire la valoarea alcoolemiei la data accidentului”.

Avocatul șoferului a arătat în instanță că potrivit datelor puse la dispoziție de STS, apelul la 112 făcut de proprietarul mașinii lovite a fost efectuat la ora 5.53. În același timp, în fața instanței, martorul a declarat că a sunat la serviciul 112 ,,cam” la 30 de minute după momentul în care şi-a văzut autoturismul accidentat, iar în rechizitoriu se arată că șoferul a condus „ în jurul orelor 06:40”.

Judecătoria Timișoara a admis apărarea șoferului și l-a declarat nevinovat reținând că „inculpatul a declarat că accidentul a avut loc la ora 05.40, că martorul a declarat că a auzit o bubuitură în jurul orelor 06,45, că în procesul-verbal de sesizare din oficiu s-a consemnat că la orele 06,50 organele de poliţie au fost sesizate de către dispecerul 112, precum şi faptul că martorul a declarat că de când a văzut maşina lovită până a sunat la poliţie au trecut cam 30 de minute”.

„Instanţa constată că adresa STS, care se coroborează cu declaraţia inculpatului, este singura care oferă informaţii obiective cu privire la ora săvârşirea faptei, urmând a se reţine faptul că inculpatul a condus autoturismul marca BMW având o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legal admisă (o alcoolemie de 2,76 g ‰ la orele 05.45) în data de 28.05.2020, cu aproximativ 15 de minute înainte de ora 5,53, iar nu în data de în data de 28.05.2020, în jurul orelor 06:40, astfel cum s-a reţinut în actul de sesizare”, se arată în sentința Judecătoriei Timișoara.

Judecătorul a mai arătat că în condiţiile în care polițiștii au fost sesizați ulterior momentului în care șoferul a condus beat ora săvârşirii faptei nu poate fi stabilită cu exactitate, fiind inevitabilă o oarecare aproximare, însă această aproximare nu poate depăşi mai mult de 15-30 de minute.

„În acest sens este relevant faptul că prin Decizia Curții Constituționale nr. 732/2014 s-a stabilit că pentru a se reține infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului este necesară determinarea valorii alcoolemiei la momentul depistării în trafic, iar nu la momentul prelevării probelor biologice, astfel că este esenţial ca momentul depistării în trafic să fie stabilit cu exactitate”, a mai subliniat judecătorul.

„Îndoiala profită celui acuzat”

Judecătorul a mai arătat că nu poate reține ca oră a comiterii faptei alta decât cea reținută de procuror pentru că „ar însemna ca judecătorul să depăşească limitele puterii judecătoreşti şi să exercite atribuţii specifice Ministerului Public, ceea ce ar constitui o încălcare a principiul separaţiei puterilor în stat”.

„Având in vedere că îndoiala profită celui acuzat (in dubio pro reo) şi în baza prezumţiei de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul, instanţa constată că ansamblul probelor nu conduce mai presus de orice îndoială la concluzia că inculpatul a condus autoturismul marca BMW în data de 28.05.2020, în jurul orelor 06:40, astfel că va achita inculpatul în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, se arată în sentința Judecătoriei Timișoara, care a fost atacată cu apel, la Curtea de Apel Timișoara, unde este programat următorul termen în data de 25 mai 2023.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:04

Vești importante pentru șoferii români! la înregistrare, vehiculele vor primi plăcuțe cu un singur număr de înregistrare
23/09/2023 13:07

  A devenit oficial! Noi schimbări majore in Codul Rutier.  Proiectul a fost aprobat, Hotărarea de Guvern a fost publicată in Monitorul Oficial, ceea ce inseamnă că noile preveder ...

Amenzi de până la 50.000 lei pentru șoferi- În ce condiții poate aplica Poliția aceste sancțiuni
23/09/2023 11:36

Nouă amendă pentru soferi! Ministerul Finantelor a publicat un proiect de lege care prevede o nouă amendă uriasă pentru soferi. Guvernul propune introducerea unui nou sistem de urmărire a transporturilor ...

Mii de avioane sunt în pericol: o companie a vândut piese neverificate și cu acte false
21/09/2023 13:28

 Producătorul de motoare cu reacţie CFM International a declarat miercuri că mii de componente pentru motoare de avioane ar fi putut fi vandute cu documente false de către un distribuitor britanic, in ...

România celor 1.000 km de autostradă. Care este stadiul actual al lucrărilor pe cele 11 tronsoane neterminate
18/09/2023 21:41

 Romania va atinge borna de 1.000 km de autostrăzi si drumuri expres după inaugurarea unui lot de 13 km din Autostrada Transilvania A3. Sectiunea Suplacu de Barcău – Nusfalău, intre judetele Orad ...

Aproape 1,8 milioane de români nu vor mai putea ieși cu mașina din țară, din decembrie. Măsura de care trebuie să ştie toţi şoferii
17/09/2023 11:20

Contractele de asigurare emise de Euroins răman valabile, potrivit legii, pană la data de 7 decembrie 2023, anuntă Fondul de Garantare a Asiguratilor (FGA). Chiar dacă Euroins se află acum in procedură ...

Lovitură dură pentru șoferii români! Se vor da amenzi usturătoare
17/09/2023 10:25

Informatii esentiale! Soferii vor primi amenzi usturătoare dacă isi parchează masinile pe trotuarul din fata casei. Parcarea masinii incepe să fie o problemă mare si pentu cei care locuiesc la casă, nu ...

Când mașina ta îți urmărește viața sexuală. Producătorii auto colectează date despre clienți fără acordul acestora
16/09/2023 21:35

          O nouă analiză a producătorilor de autovehicule a stabilit că masinile filmează, inregistrează si urmăres ...

  Amendă de aproape 3.000 de lei, dacă circuli cu pisica sau câinele în mașină. Când te sancționează poliția?
16/09/2023 14:17

Atentie cand aveti in masină un animal de companie, pentru că, in anumite situatii, politia de poate sanctiona cu amendă de aproape 3.000 de lei, dacă circuli cu pisica sau cainele in masină. Codul Ruti ...

 De ce este importantă calitatea anvelopelor?
15/09/2023 10:25

 De ce este importantă calitatea anvelopelor? Răspunsul la intrebarea din titlul acestui articol pare evident: pentru că anvelopele de calitate sunt mai sigure. Cu toate acestea, anvelopele nu par ...

FOTO | Dacia va lansa 'mini Duster': Este primul SUV românesc din 'Segmentul B'
13/09/2023 19:51

  Dacia pregăteste lansarea unui viitor model, care este planificat să ocupe un loc intre Sandero Stepway si SUV-ul Duster in gama lor de vehicule. Această veste a fost comunicată direct de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei