Gabriela Firea, DECIZIE despre vinieta Oxigen

masini

Dimensiune font:

| 25-02-2020 16:58

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a luat o decizie privind vinieta Oxigen, conform căreia maşinile poluante ar fi fost taxate suplimentar în Bucureşti.

"În trei ani şi jumătate, nu am revenit niciodată asupra unei decizii. Este un precedent ceea ce se întâmplă, în sensul că acest precedent a fost creat în special de factorul politic. Eu sper şi subliniez să nu se constituie acest moment într-un precedent, pentru că poate fi periculos. Acela de a fi de acord cu o măsură, de a şti că este necesară, iar apoi în an electoral să se schimbe opinia din cauza unor declaraţii politice. Sunt primar general şi pentru cei care m-au votat şi pentru cei care nu m-au votat. Sunt de acord cu cei care spun, chiar dacă au fost în minoritate de această dată, că nu mai putem continua aşa. În Bucureşti, ca în toate oraşele mari, există poluare. Nu atât de exagerată precum s-a insinuat politic la începutul anului. Ţările care au câştigat pariul cu poluarea au realizat un parteneriat între autoritatea centrală şi cea locală, dar şi cu cetăţenii. Poluarea nu este doar răspunderea primarului, ci a noastră, a tuturor. Vrem mai multe maşini în trafic? Se pare că da! Vrem să minţim în domeniul poluării? Se pare că da!

Asta este concluzia consultării. Nu a fost vorba de vreun referendum din punct de vedere juridic, evident. Cetăţenii resping ideea de taxare. Nu sunt de acord să plătească pentru a reduce poluarea.", a spus Gabriela Firea.

Vinieta Oxigen, eliminată

"Nu abandonez proiectul Oxigen, pentru că el nu cuprinde doar vinieta, ci şi alte proiecte. Plantări decopaci, achiziţionarea de maşini nepoluante, Să vă anunţ şi decizia. Decizia se va transforma într-o hotărâre de Consiliu General, şi decizia asta, chiar dacă cu sufletul neîmpăcat dar cu respect faţă de cetăţeni, este de a renunţa la vinieta antipoluare. Ne vom intensifica presiunea legitimă asupra Guvernului pentru finalizarea centurii ocolitoare, pentru că fără ea nu putem afirma că avem un oraş în care am luptat cu poluarea. Nu vom mai reveni cu vinieta ecologică, pentru că oamenii nu o vor. Nu mă consider înfrântă, ci puţin întoarsă din drum", a mai spus primarul.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

Noutăți în examenul auto din 2024: Ce schimbări aduce și cum se desfășoară proba practică
04/03/2024 08:39

În 2024, obtinerea permisului auto in Romania suferă schimbări semnificative, iar aceste modificări au fost impuse de adoptarea unui nou proiect de lege de către Camera Deputatilor. Ce trebuie să ...

Un șofer s-a dat în spectacol în fața polițiștilor, în București, după ce a rămas fără permis
03/03/2024 12:01

Un bărbat de 34 de ani a fost amendat si a rămas fără permis de conducere pentru 30 de zile, in noaptea de sambătă spre duminică. Acesta a adoptat un comportament agresiv la plecarea de pe loc după ce f ...

Când este permis să dai flash-uri în trafic. Șoferii pot primi amendă și puncte de penalizare pentru folosirea incorectă a luminilor
03/03/2024 09:53

 Flash-urile si claxoanele sunt două dintre cele mai intalnite metode de comunicare folosite de soferi in trafic. Unii soferi dau flash-uri pentru a avertiza alti soferi de un pericol, altii pentru a-si e ...

Imobilizarea planificată a populațiilor: UE vrea să interzică repararea mașinilor mai vechi de 15 ani!
29/02/2024 12:33

Uniunea Europeană propune un act legislativ controversat care ar interzice efectiv dreptul la reparatii pentru vehiculele mai vechi de 15 ani. Scopul, potrivit Comisiei Europene, este "de a reinnoi parcu ...

Mașini furate direct cu platforma - Schema unui tânăr din București, descoperită după o jumătate de an
25/02/2024 21:34

Un bărbat de 28 de ani este cercetat după ce a determinat conducătorii unor autoplatforme să fure trei maşini parcate in Bucureşti, iar poliţiştii au stabilit că el intenţiona să valorifice autoturis ...

Când pot șoferii merge sau depăși pe linia de tramvai fără să ia amendă? Poliția nu are ce le face
25/02/2024 11:02

În general, rularea pe sina de tramvai este sanctionată cu 4-5 puncte de amendă si suspendarea permisului pe 30 de zile. Dar, există si cateva cazuri cand soferii pot merge sau depăsi pe linia de tram ...

VIDEO Peste 100 de mașini, implicate într-un accident în lanț pe o autostradă din China
23/02/2024 12:50

 Mai multe persoane au fost rănite după ce aproximativ 100 de autovehicule au fost implicate intr-un carambol pe o porţiune acoperită cu polei a unui autostrăzi din oraşul Suzhou din China, a relatat ...

Noul sistem RO e-Transport aduce haosul pe șosele: amenzi uriașe și confiscarea mărfurilor, o garanție spre falimentul transportatorilor
20/02/2024 14:20

  Organele fiscale aplică amenzi de pană la 100.000 lei pentru nedeclararea mărfurilor in sistemul RO e-Transport si totodată confiscă valoarea bunurilor nedeclarate. Firmele de transp ...

Schimbări la Rabla Plus 2024: Valoarea ecotichetului scade la jumătate pentru achiziția de mașini full electrice
19/02/2024 12:17

 Cuantumul ecotichetului pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric va fi redus la 25.500 de lei, indiferent de numărul de autovehicule uzate predate spre casare in programul Rabla Plus, ara ...

Polițiștii au făcut prăpăd pe șosele: acțiune de amploare în trafic
18/02/2024 12:54

Politistii au retinut, sambătă, 996 de permise de conducere, dintre care 144 pentru consum de alcool si 20 pentru consum de droguri sau alte substante interzise, anuntă MAI, informează Mediafax. „& ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei