Ultimă oră: Judecătoria Ilfov a decis eliberarea condiționată a lui Radu Mazăre

000000  ULTIMA-ORA

Dimensiune font:

| 27-05-2024 16:32

Judecătoria de la Ilfov a decis eliberarea lui Radu Mazăre din închisoare. Acesta a fost condamnat la nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor.


Decizia magistraților arată astfel:

„În baza art. 425 alin. 7 pct. 2 lit. a din codul de procedură penală, raportat la art. 587 alin. 3 din codul de procedură penală; admite contestația formulată de condamnatul MAZĂRE RADU ?TEFAN, împotriva sentinței penale nr. 996/2024 din 17.04.2024, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul penal nr. 6917/4/2024. Desființează sentința penală nr. 996/2024 din 17.04.2024, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București și, rejudecând în fond: În baza art. 587 din codul de procedură penală, raportat la art. 59 Cod Penal din 1969; admite cererea de liberare condționată formulată de condamnatul MAZĂRE RADU ȘTEFAN, ( DATE), aflat în stare de deţinere în Penitenciarului Jilava Bucureşti. Dispune liberarea condiţionată a contestatorului condamnat MAZĂRE RADU ȘTEFAN, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 101/29.06.2023, emis de Tribunalul Ilfov, Secţia Penală; în baza sentinţei penale nr. 63/23.03.2023, pronunțată de Tribunalul Ilfov; prin care i s-a aplicat pedeapsa de 9 ani închisoare. Atrage atenţia contestatorului condamnat MAZĂRE RADU ȘTEFAN asupra dispoziţiilor art. 61 Cod Penal din 1969, privind revocarea liberării condiţionate. În baza art. 275 al. 3 din codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziția persoanei condamnate și procurorului prin mijlocirea grefei instanței, azi, 27.05.2024.”
 

 

 
Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, a contestat decizia prin care i s-a refuzat eliberarea condiționată. Decizia nu era una definitivă, așa că Mazăre a făcut uz de posibilitatea legală de a contesta. Deja, fostul edil a ispășit cu treime din sentința impusă de judecători.


Cererea lui Radu Mazăre de liberare condiţionată a fost respinsă, miercuri, de Judecătoria Sectorului 4, dar decizia magistraţilor nu este definitivă. În cazul în care această hotărâre nu se va schimba la instanţa superioară, Radu Mazăre mai poate formula o nouă cerere de liberare condiţionată peste nouă luni.

 

“În baza art. 587 alin. (2) C.proc.pen. raportat la art. 59 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C.pen. respinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul-condamnat Mazăre Radu Ştefan, în prezent deţinut în Penitenciarul Bucureşti-Jilava, ca neîntemeiată. În temeiul art. 587 alin. (2) din C.proc.pen., fixează termen de reiterare de 9 luni, care va curge de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită”, se arată în minuta instanţei.

 

Radu Mazăre are de executat o pedeapsă de 9 ani de închisoare, în urma contopirii a două pedepse definitive primite de fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, una de nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi alta de cinci ani de închisoare, în dosarul Polaris.

În dosarul Polaris, Radu Mazăre a fost trimis în judecată în 10 decembrie 2015, fiind acuzat de trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi conflict de interese. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:48

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Urât caracter! Radu Banciu se trezește grohăind aiurea despre Edi Iordănescu
21/06/2024 23:18

Intr-o emisiune recentă la PrimaSport, Radu Banciu, autoproclamatul expert in fotbal si critic „de mare clasă”, a reusit să-si depăsească propriile standarde de negativism. După o victorie spectaculoa ...

Marine Le Pen: Lui Macron nu-i va rămâne decât demisia!
21/06/2024 23:04

Lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen a apreciat vineri că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămane „decat demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică” declanşată prin dizolvarea ...

Peste 70% din carnea de pui de la LIDL „este contaminată cu germeni rezistenți la antibiotice”. Raport devastator la nivel european
21/06/2024 22:25

O mare parte din carnea de pui de la Lidl este contaminată cu germeni rezistenti la antibiotice. O analiză microbiologică la nivel european, promovată de mai multe organizatii pentru drepturile animalelor, ...

RMGC a pierdut definitiv licența de exploatare de la Roșia Montană
21/06/2024 22:16

Agentia Natională pentru Resurse Minerale (ANRM) a anuntat joi seară că nu va prelungi licenta de exploatare la Rosia Montană, detinută de compania Rosia Montană Gold Corporation, in care firma Gabriel Re ...

Traficant de droguri, prins cu 8 kg de canabis
21/06/2024 14:51

Un traficant din Capitală a fost prins de procurorii DIICOT in timp ce transporta 8 kilograme de canabis, drogurile fiind aduse din Spania, iar la scurt timp a fost prins şi un complice al acestuia, cei doi f ...

Statele Unite introduc un moratoriu la nivel mondial: suspendă livrările de sisteme Patriot către alte ţări, pentru a da prioritate Ucrainei
20/06/2024 22:45

Statele Unite au anunţat joi că Ucraina va avea de acum inainte prioritate in furnizarea de sisteme antiaeriene Patriot, iar livrările acestora către alte ţări vor fi suspendate Administraţia americană ...

O locomotivă a luat foc în mers. Șase călători s-au evacuat înainte de sosirea salvatorilor
20/06/2024 19:40

O locomotivă a unui Tren Regio a luat foc in mers, pe raza judetului Olt, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric. Sase călători au reusit să coboare din tren inainte de sosirea echipajelor de ...

România donează Ucrainei un sistem Patriot
20/06/2024 17:27

Consiliul Suprem de Apărare a Tării a decis joi donarea unui sistem de rachete Patriot către Ucraina, anuntă Cotroceniul. Donatia se face cu conditia continuării negocierilor cu aliatii NATO pentru ca Rom ...

Primul deces de anul acesta din cauza caniculei, în România. Un bărbat a murit în timp ce lucra la acoperişul unui bloc
19/06/2024 19:05

Miercuri s-a inregistrat primul deces de la noi din cauza caniculei. Este vorba despre un bărbat din Vaslui, care a fost descoperit mort pe acoperişul unui bloc, unde făcea lucrări de reparaţii. Familia b ...

Se îngroașă lista pentru prezidențiale
19/06/2024 17:45

Floooooooriiiiin Călinescu, nelipsitul Gusă, Soso, George Simion, neconfirmatul Geoană-mon amour si ultima de pe listă, cu voia dumneavosatră, Ana Birchall. Un pumnal infipt in spatele prezidentiabilului ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei