Temperaturi de vară în România în perioada următoare: Zonele în care vor ajunge la 30 de grade

meteo  500

Dimensiune font:

| 25-09-2022 11:15

Vara revine în România săptămâna viitoare, când vor fi temperaturi de 29-30 de grade.

"Într-adevăr este posibil ca pe parcursul acestei săptămâni şi mai ales în a doua parte a acesteia să consemnăm valori de 29-30 de grade, posibil izolat în partea de sud-est a ţării valori de până la 30-31 grade Celsius.

Dacă mâine vom consemna valori care la scara întregii ţări să se situeze între 18-26 de grade, de luni deja săptămâna va debuta cu temperaturi în creştere.

În est şi sud-est vremea va deveni caldă pentru ultima decadă a lunii septembrie în ţara noastră.

Acest aspect termic va fi de interes pe tot parcursul săptămânii când ziua de marţi va aduce temperaturi de 29-30 de grade în sud-estul Munteniei sau în vestul Dobrogei.

Trebuie să menționam şi perioadele de instabilitate, pentru că pe fondul încălzirii vom consemna şi averse torenţiale în partea de nord, nord-vest, centrul ţării acolo unde cantitățile de apă pot depăși izolat 10-15 litri/mp, cu descărcări electrice şi intensificări ale vântului.

Până atunci să ne bucurăm de întoarcerea anotimpului de vară", a spus Elena Mateescu, director ANM, la Antena 3. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

 

Lichidatorul judiciar desemnat prin Ȋncheierea nr. 40/18 noiembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Vaslui, Secţia Civilă, în dosarul nr. 2183/89/2022, privind debitoarea S.C. PADINCOM S.R.L. Vaslui, având C.U.I. 16445021, sediul social în mun. Vaslui, str. Căpitan Filote Claudiu, bl. 448, sc. A, et. 3, ap. 15, jud. Vaslui, număr de ordine în registrul comerţului J37/358/2004, notifică deschiderea procedurii simplificate de faliment, conform Legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor este de 23.12.2022. În temeiul art. 114 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, nedepunerea cererii de admitere a creanţei până la termenul menţionat atrage decăderea din drepturi privind creanţa/creanţele deţinute împotriva debitoarei. Termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor este 19.01.2023. Termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor este 03.02.2023. Se convoacǎ prima Adunare a creditorilor în data de 23.01.2023, ora 1200 la sediul lichidatorului judiciar situat în mun. Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, jud. Vaslui, având următoarea ordine de zi: 1. desemnarea comitetului creditorilor şi a preşedintelui acestuia; 2. confirmarea lichidatorului judiciar şi a onorariului, 3. probleme diverse. Relaţii la lichidatorul judiciar ESTCONSULT I.P.U.R.L. Huşi, tel. 0335/566.035, 0727/850.575.
Angajaţii aeroporturilor din Marea Britanie vor strica Crăciunul: Au anunțat o grevă majoră în perioada sărbătorilor
07/12/2022 20:45

Lucrătorii de la frontieră din Marea Britanie anuntă o grevă majoră de Crăciun. Se anuntă aglomeratie in marile aeroporturi britanice, iar The Telegraph estimează chiar anularea mai multor zboruri, anun ...

Lovitură de stat dejucată în Germania: 25 de persoane au fost reținute; făceau parte din gruparea Cetățenii Reichului + legăturile cu SUA
07/12/2022 11:50

Germania retine 25 de extremisti de extremă-dreapta care ar fi plănuit o lovitură de stat. Aproximativ 3.000 de ofiteri au efectuat perchezitii in 130 de locatii din 11 din cele 16 landuri germane impotriva ...

Ambasadorul Emil Hurezeanu, „strigăt de ajutor” către președintele Austriei
07/12/2022 09:35

  Ambasadorul Romaniei la Viena, Emil Hurezeanu, i-a scris preşedintelui Austriei Alexander Van der Bellen, declarandu-se „consternat si ingrijorat” de „incercările derutante de a crea ...

Vicepreşedinta Argentinei, condamnată  la şase ani de închisoare
07/12/2022 09:21

Vicepreşedinta Argentinei, Cristina Kirchner, a fost condamnată marţi la şase ani de inchisoare, de care o protejează, insă, imunitatea parlamentară, şi ineligibilitate pe viaţă, intr-un proces pentru ...

Calendar ortodox, 7 decembrie 2022. Sfânta Muceniţă Filoftea
07/12/2022 08:00

Pe 7 decembrie, Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe Sfanta Muceniţă Filoftea, o sfantă de 12 ani. Sfanta Filoftea s-a născut in cetatea Tarnov, din părinţi cu frică de Dumnezeu. Este crescută in ...

Crimă în județul Neamț. O femeie de 44 de ani riscă să ajungă în spatele gratiilor după ce a înjunghiat un vecin
07/12/2022 00:15

 O femeie in varstă de 44 de ani din judeţul Neamţ a fost arestată preventiv pentru 30 de zile şi riscă să ajungă in spatele gratiilor pentru crimă. Procurorii o acuză că a lovit un consătean ...

Două plicuri suspecte au ajuns la Ambasada Ucrainei de la Bucureşti
06/12/2022 18:11

Două plicuri considerate suspecte au fost primite la Ambasada Ucrainei de la Bucureşti, autorităţile demarand verificările. Echipele SRI au decis ridicarea acestora in vederea expertizării. Echipele SR ...

Ungaria a blocat prin veto ajutorul UE pentru Ucraina de 18 miliarde de euro. Viktor Orban joacă dur după ce Comisia Europeană a recomandat blocarea fondurilor destinate Ungariei
06/12/2022 17:50

Guvernul ungar a blocat marti acordul din UE privind un pachet de ajutor de 18 miliarde de euro pentru Ucraina, fortand Comisia Europeană si celelalte tări UE să caute o solutie alternativă pentru a se asig ...

Cum va fi vremea de Revelion? Meteorologii au emis prognoza pentru următoarele 4 săptămâni
06/12/2022 17:32

Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele 4 săptămani. Conform meteorologilor, valorile termice vor fi in general mai ridicate decat cele specifice perioadei, iar precipitaţii vor fi excedentar ...

De ce nu vrea Austria ca România să intre în Schengen? Relația periculoasă dintre Austria și Rusia
06/12/2022 15:23

Refuzul Austriei de a nu permite Romaniei să adere la spatiul Schengen ar fi surprinzător dacă nu am cunoaste relatia mult prea apropiată dintre Austria si Rusia, precum si faptul că uneori interesele Mosc ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei