Statele UE au plasat comenzi pentru aproximativ 60.000 de noi obuze pentru Ucraina

7

Dimensiune font:

| 07-12-2023 01:10

Statele Uniunii Europene au plasat comenzi doar pentru aproximativ 60.000 de noi obuze din programul adoptat în martie ce are ca scop livrarea unui milion de obuze către Ucraina în decurs de un an, relatează miercuri Reuters citând surse din cadrul Agenţiei Europene de Apărare (AEA).

Respectivul program este axat în special pe furnizarea de obuze de calibrul 155 mm – vitale în războiul în care atât artileria ucraineană, cât şi cea rusă consumă zilnic mii de obuze – obţinute printr-o schemă ce combină livrările din stocurile existente ale statelor UE, sporirea producţiei industriilor de apărare ale acestora şi achiziţiile din alte surse.

Dar, potrivit datelor UE, au fost până în prezent obţinute circa 480.000 de obuze, cu patru luni înainte de termenul până la care ar trebui livrată Ucrainei întreaga cantitate de un milion de obuze.

Agenţia Europeană de Apărare a transmis în septembrie că şapte state membre ale UE, printre care se numără Lituania, Danemarca şi Luxemburg, au plasat noi comenzi în cadrul programului european convenit în martie. Agenţia nu a precizat volumul acestor comenzi, dar surse din interior au declarat agenţiei Reuters cu condiţia anonimatului că este vorba în total despre circa 60.000 de noi obuze.

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a admis de altfel luna trecută că ţinta de un milion de obuze furnizate Ucrainei până în martie anul viitor nu va putea fi atinsă.

Oficiali guvernamentali şi reprezentanţi ai sectorului de apărare au explicaţii diferite asupra nerealizării acestei ţinte. Astfel, în timp ce unii cred că multe guverne ale statelor UE nu au acţionat conform propriilor promisiuni de sprijin pentru Ucraina şi nu au făcut suficiente eforturi în acest sens, alţii consideră că pur şi simplu industria militară europeană nu are capacitatea tehnică de a produce cantitatea de muniţii cerută de politicieni. Şi ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a estimat luna trecută că este vorba mai degrabă de probleme tehnice decât de natură politică.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

10.000.000 € pentru Mircea Lucescu! Nu a stat pe gânduri și a luat decizia imediat
28/02/2024 19:26

Este cunoscut faptul că Mircea Lucescu se implică de ani buni in afacerile imobiliare si se descurcă de la foarte bine in sus. Are o avere de aproximativ 35 de milioane de euro, conform ultimului TOP 300 Cap ...

Joe Biden, vizită neașteptată la spital. Capacitatea sa de a guverna este pusă la îndoială de tot mai multă lume
28/02/2024 19:03

Presedintele american Joe Biden face o vizită neasteptată la spitalul Walter Reed, cel mai probabil pentru a determina dacă mai este apt pentru un nou mandat. Asta, in conditiile in care capacitatea sa de a ...

Nu e glumă! Șofer român amendat cu 4.000.000 de euro. Polițiștii au avut toate motivele să ia aceasta decizie uluitoare
28/02/2024 13:41

Un roman a ajuns in fata judecătorilor după ce a fost prins in timp ce transporta intr-o incărcătură ce continea rumegus, 1.300 de kilograme de droguri. Soferul a spus anchetatorilor că nu stia de existen ...

Zeci de arme și peste 2.500 de cartușe au fost găsite în locuința lui Alain Delon. Actorul nu deține permis de port-armă
28/02/2024 09:43

Politia franceză a confiscat 72 de arme de foc din locuinta legendarului actor Alain Delon, care nu detine permis de port-armă pentru niciuna dintre ele, au anuntat marti procurorii, relatează The Guardian. ...

”Miercurea alarmelor”, exercițiu de alarmare publică în toată România. Care sunt recomandările IGSU
28/02/2024 08:45

In acest an, la data de 28 februarie, sărbătorim 91 de ani de Protectie Civilă in Romania, iar Inspectoratul General pentru Situatii de Urgentă (IGSU) a anuntat că va organiza la nivel national exercitiul ...

Casa Albă reacționează la propunerile lui Macron: SUA nu vor trimite soldați să lupte în Ucraina
28/02/2024 08:11

Statele Unite nu vor trimite militari in Ucraina, anunţă marţi Casa Albă, la o zi după ce preşedintele francez Emmanuel Macron nu a exclus ipoteza trimiterii unor trupe la sol din Occident in această ţa ...

Marius Marinescu, informații inedite despre vila din Aviatorilor, 86. Motivul pentru care „e cam bântuită“
28/02/2024 07:45

Vila din Bulevardul Aviatorilor care a inceput să fie reabilitată si despre care s-a spus că ar urma să fie atribuită presedintelui Klaus Iohannis este:"cam bantuita" Marius Marinescu a vorbit despre ist ...

Situație bizară: Milioane de români nu plătesc impozitul, merg cu banii la ghișeu și nu pot achita
28/02/2024 07:38

Statul roman isi indeamnă cetătenii să fie mereu la zi cu plata impozitelor, indiferent dacă este vorba de impozitul pe casă sau de cel pe locuintă. Cu toate acestea, există o categorie de persoane care ...

Avocatul lui Aleksei Navalnîi a fost arestat la Moscova, înaintea organizării funeraliilor opozantului rus
28/02/2024 07:36

Avocatul care l-a reprezentat pe politicianul opoziţiei Aleksei Navalnii şi care a insoţit-o pe mama lui Navalnii săptămana trecută cand aceasta a solicitat autorităţilor returnarea trupului fiului ei a ...

Compania de telefonie mobilă care mărește abonamentele încă de la început de an! 1,5 milioane de români sunt afectați!
27/02/2024 17:38

Clientii Orange au primit deja notificarea de la compania de telefonie prin care sunt anuntati că vor plăti mai mult la abonamente. Incepand cu data de 19 aprilie 2024, vor scoate mai multi bani din buzunar, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei