Român executat silit pentru datorii într-o țară în care nu a fost niciodată

10_11zon

Dimensiune font:

| 05-06-2023 06:08

Executat silit pentru datorii într-o țară în care nu a fost niciodată. Patru ani de coșmar pentru un român, victima unui furt de identitate: „Cei care ar trebui să te apere îţi închid uşa în nas”

Bogdan Iacob nu a fost niciodată în Germania, dar s-a trezit cu o datorie aici de aproape 200.000 de euro. A sesizat autoritățile. I-a scris și lui Iohannis, după ce ANAF i-a pus poprire pe salariu. Libertatea a cerut lămuriri din partea autorităților române și germane. Responsabilitatea este pasată de la o țară la alta.

„Nu am fost în Germania nici în vizită” 4 ianuarie 2019. Bogdan Iacob primeşte o scrisoare recomandată în limba germană. Nu înţelege nimic, nu cunoaşte limba, aşa că traduce hârtia folosind o aplicaţie online. Află că datorează statului german nu mai puţin de 181.853 de euro, iar Administraţia Financiară din Essen Sud, Germania, îl somează să plătească de urgenţă datoria. Scrisoarea mai arată că bărbatul ar fi administratorul unei firme din Germania, preluată sub semnătură, la notariat, şi că nu şi-a mai declarat veniturile şi nici nu a plătit taxele din 2017.

Extras din scrisoarea prin care Bogdan Iacob este înștiințat că datorează 181.853 de euro statului german. Trebuie să fie o glumă, se gândeşte bărbatul, care era angajat ca șofer în București. Spune că n-a ajuns în Germania nici măcar în vizită, nicicum să aibă afaceri acolo. Totuşi, scrisoarea are antet şi ştampilă, pare ceva oficial. „E vorba de bani, m-am gândit, aşa că am luat totul în serios”, povesteşte bărbatul. „Am mers la Secţia 26 de Poliţie, am făcut o plângere penală şi am aşteptat. După câteva luni, în vară, am fost chemat la IGPR, unde am mai dat o declaraţie. Mi s-a spus că voi fi contactat dacă mai e nevoie de ceva”, spune Bogdan Iacob.

Poliţiştii îi spun că iau în calcul un potenţial caz de furt de identitate. Bogdan Iacob ridică din umeri şi îi învesteşte cu toată încrederea lui. Se ştie nevinovat, aşa că e liniştit.

Numai că poştaşul sună şi a doua oară la el acasă. Alte trei plicuri. Societatea aşa-zis deţinută de el în Germania mai datorează statului şi impozitele neplătite pentru flota proprie de autoturisme. Alţi bani. Dar Bogdan Iacob rămâne liniştit: a anunţat deja autorităţile române, aşa că nu-şi face griji. „N-am fost în Germania nici în vizită”, spune bărbatul, pentru a demonstra absurdul kafkian al situaţiei.

„S-a început executarea silită” 21 august 2019. Poştaşul mai sună o dată la familia Iacob. De data asta, cu o somaţie de la ANAF: „Vă înştiinţăm că figuraţi în evidenţa fiscală cu următoarele sume de plată, pentru care s-a început executarea silită, în temeiul titlului executoriu emis de autorităţile din Germania, în baza Directivei 24/2010/UE”.

Creanţa pentru care va fi executat a fost stabilită de Administraţia Fiscală din Essen şi se ridică la 112.368 de lei. Adică 23.630 de euro.

Bogdan Iacob angajează un avocat, care descoperă că plângerea bărbatului la poliţie îşi continuase parcursul în instanţă, fără ca el să fi fost înştiinţat.

Avocatul obţine referatul procurorului şi încheierea de şedinţă. „Există indicii de săvârşire de către un rezident al statului german a unei infracţiuni pe teritoriul Germaniei, în oraşul Essen, soluţionarea cauzei impunând administrarea de probe care se găsesc în totalitate în acest din urmă stat”, arătase procurorul şi propusese „transferul procedurii penale către Republica Federală Germania”. La 23 iulie 2019, Judecătoria Sectorului 4 a admis cererea în camera de consiliu. Încheierea de şedinţă conţine mai multe erori, printre care fragmente din alte cauze aflate pe rolul instanţei şi neconcordanţe ale datelor, susține Bogdan Iacob. Totuşi, acesta înţelege că undeva, un judecător din Germania analizează sesizarea sa. Motiv suficient de bun pentru a cere atât administraţiei financiare din România, cât şi instituţiei corespondente din Germania, sistarea executării silite „până la definitivarea procedurilor judiciare ce au ca obiect identificarea şi tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate de furtul identităţii mele”, scrie el în cele două solicitări. Niciuna dintre acestea nu primeşte răspuns. Deşi n-are nicio informaţie cu privire la stadiul procedurii judiciare, Bogdan Iacob îşi spune că n-are de ce să-şi facă griji: până la urmă, şi autorităţile române, şi cele germane colaborează pentru a descoperi făptaşul.

„Sunt dat în urmărire internaţională” „Pe 1 aprilie 2020, sunt oprit în trafic. După ce mă verifică, poliţiştii îmi spun că sunt dat în urmărire internaţională”, povesteşte bărbatul. „Am stat la secţie până la 4.00 dimineaţa pentru ca poliţia să facă toate verificările”, continuă acesta. Verificările aduc însă mai multă claritate pentru Bogdan Iacob: poliţiştii îi spun că există un mandat european de arestare, emis de autorităţile din Marea Britanie împotriva unui bărbat, care a folosit, drept alias, numele şi datele sale de identificare. Acesta fusese arestat la începutul anului, în Italia. „Sigur are legătură cu cazul meu din Germania, ar fi fost prea mult să mi se fure identitatea de două ori”, le spune Bogdan Iacob poliţiştilor.

Şi apoi îşi spune din nou că n-are de ce să-şi facă griji. El a făcut toate demersurile necesare pentru a înştiinţa fiecare dintre autorităţile competente cu privire la cazul său. Aşa că aşteaptă. Până într-o zi de septembrie 2020 când, înainte să-şi îmbrace copilul pentru prima zi de şcoală, îi mai deschide o dată uşa poştaşului: „Înştiinţare privind înfiinţarea popririi” scrie pe hârtia primită de la ANAF. Suma datorată: 112.368 de lei. Adică, 23.630 de euro. „A doua zi, am fost la ANAF să-i întreb de ce ne înfiinţează poprire, mai ales că nu ne-au răspuns la prima solicitare. «Păi, noi am înaintat adresa către compartimentul juridic, iar ei nu ne-au dat niciun răspuns, aşa că am continuat procedurile», mi-a spus o angajată”, susţine Bogdan Iacob. Face împrumut la bancă pentru a-şi dovedi nevinovăţia Puşi în faţa deciziei Fiscului, soţii Iacob îşi dau seama că nu-şi pot dovedi dreptatea fără sprijin.

Aşa că fac un împrumut în bancă, angajează un avocat, contestă în instanţă decizia de executare, fac alte scrisori oficiale, traduse autorizat, şi le trimit atât la organele de cercetare germane, cât şi la Administraţia Fiscală din Essen. Află că autorităţile române au clasat plângerea sa iniţială, pentru că Parchetul din Essen a confirmat preluarea dosarului, „urmând ca la data corespunzătoare să informeze despre rezultatul procedurii”, după cum arată ordonanţa de clasare a cauzei.

„Administraţia financiară asigură în acest moment că va suspenda executarea conform solicitării”, îi răspunde şi fiscul din Essen. Dar poprirea lui Bogdan Iacob rămâne în vigoare la București. Pe 14 aprilie 2022, Judecătoria Sectorului 4 respinge contestaţia lui Bogdan Iacob la executarea silită „ca nefiind de competenţa instanţelor române”. Îi scrie președintelui Iohannis Disperat, Bogdan Iacob îi scrie preşedintelui Klaus Iohannis. Solicitarea este preluată de un consilier şi redirecţionată către ANAF. Primeşte răspuns pe 16 iunie: „Cercetarea furtului de identitate nu se regăseşte în atribuţiile Administraţiei Sector 4 a Finanţelor Publice. De aceea, vă comunicăm că Administaţia Sector 4 a Finanţelor Publice continuă executarea silită privind debitul stabilit prin titlul executoriu mai sus-menţionat”.

Acesta susţine că în fiecare dintre corespondenţele pe care le-a purtat cu instituţiile din România şi Germania, a anexat toate dovezile pe care le avea la dispoziţie pentru a-şi demonstra nevinovăţia. Le-a arătat că în momentul în care ar fi preluat, la notariat, firma din Germania, el se afla, de fapt, la serviciu, în Bucureşti. De asemenea, a explicat nu doar că n-a avut niciodată reşedinţa în Germania, ci şi că nici măcar n-a ajuns vreodată acolo. Le-a indicat un suspect care a fost arestat în Italia pentru infracţiuni săvârşite în Marea Britanie şi care, potrivit bazei de date Interpol, a folosit, drept alias, numele său. A făcut plângeri peste plângeri şi a înştiinţat autorităţile permanent cu privire la cazul său. Parchetul din Essen a închis dosarul din lipsă de informații Purtătorul de cuvânt al Parchetului districtual din Essen, Anette Milk, a confirmat, pentru Libertatea, că plângerea lui Bogdan Iacob a ajuns în faţa autorităţilor din Germania. „Cazul a fost înregistrat la biroul nostru sub numărul 57 UJs 26/20. Acesta a fost închis la scurt timp după aceea, deoarece nu exista nicio bază factuală pentru investigaţii cu potenţial succes în vederea găsirii unui făptuitor. Această decizie a fost, după ştiinţa noastră, prezentată autorităţilor române, care ne-au transferat anterior cazul”, a transmis ziarului Parchetul districtual din Essen.

Acesta spune că situaţia sa şi-ar fi găsit rezolvarea dacă procurorii germani ar fi verificat actele autentificate la notar în momentul în care el ar fi preluat firma, pentru că doar aşa îşi vor da seama că buletinele nu corespund. În plus, spune el, dacă autorităţile fiscale din cele două state ar fi colaborat, ANAF ar fi luat act de faptul că Administraţia Financiară din Essen a suspendat acţiunea de executare silită şi nu i-ar mai fi reţinut, în fiecare lună, o treime din salariu.

Libertatea a cerut detalii şi de la autorităţile financiare din România şi din Germania, însă niciuna dintre acestea nu a lămurit situaţia. Astfel, ziarul a întrebat ANAF care sunt motivele pentru care instituţia continuă acţiunea de executare silită, având în vedere că Bogdan Iacob a reclamat autorităţilor că este victima unui furt de identitate. După ce a cerut o amânare pentru că „nu deţinem toate datele necesare pentru formularea unui răspuns în termen”, după mai bine de o lună de la solicitarea de presă, ANAF emite următorul răspuns: „Vă comunicăm că informaţiile solicitate de dumneavoastră în legătură cu o persoană fizică, domnul Iacob Marius-Bogdan, intră sub incidenţa secretului fiscal”.

De asemenea, Administraţia financiară din Essen a refuzat să ofere orice informaţie în legătură cu Bogdan Iacob, prevalându-se de „legile din Germania cu privire la confidenţialitatea informaţiilor fiscale”, potrivit unui răspuns oficial adresat ziarului. 30 ianuarie 2023. La câteva zile după ce Libertatea a întrebat ANAF care sunt motivele pentru care Bogdan Iacob este pus sub executare silită, bărbatul primeşte un nou plic acasă: „Se dispune suspendarea temporară totală a măsurilor de executare silită”.

Bogdan Iacob nu înţelege nici cât timp va dura această suspendare, nici care sunt motivele pentru care Fiscul a renunţat la poprire. Aşa că merge la sediu să întrebe. Numai că nici discuţia cu angajaţii Fiscului nu-l lămureşte: nimeni nu ştie dacă a scăpat sau nu de poprire, dacă-şi poate recupera sau nu banii opriţi lunar din salariu, dacă tot procesul acesta se va termina vreodată. „Am renunţat să mai caut logica în toată situaţia asta.

Mă străduiesc de patru ani să-mi dovedesc nevinovăţia, în timp ce toată lumea îmi închide uşa în nas. La final, tot eu trebuie să plătesc pentru faptele altora. Ştiţi, ăsta nu e un simplu ghinion, e ceea ce păţesc oamenii simpli atunci când se aşteaptă ca statul să îi protejeze”, conchide Bogdan Iacob.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:37

Bancul Zilei

04:46

Contract de opt ani cu MApN, pentru cei care doresc să devină cadre militare
15/07/2024 16:42

Persoanele care urmează să devină cadre militare, la admiterea intr-o instituţie de invăţămant pentru formarea ofiţerilor, a maiştrilor militari sau a subofiţerilor in activitate, incheie cu Ministeru ...

Aliatul de bază al Rusiei își retrage trupele suplimentare de la granița cu Ucraina: „Nu avem nicio intenţie de a lupta”
15/07/2024 14:42

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, un aliat de bază al lui Vladimir Putin, a declarat sambătă că tensiunile s-au diminuat la graniţa ţării sale cu Ucraina, aşa că trupele suplimentare desfăş ...

NATO 'taie' entuziasmul Poloniei: Stoltenberg respinge propunerea Varșoviei de a doborî rachete rusești deasupra Ucrainei
15/07/2024 14:02

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se opune ca Polonia să doboare rachete rusesti deasupra teritoriului Ucrainei. "Politica NATO este neschimbată - nu vom participa la acest conflict. Nu vom deven ...

Moise Guran analizează consecințele politice ale atentatului din SUA: 'Donald Trump este de acum un American Hero'
14/07/2024 17:18

Jurnalistul Moise Guran a realizat o analiză a consecintelor politice ale recentei tentative de asasinare a fostului presedinte Donald Trump. Evenimentul, care a socat intreaga lume, are implicatii profunde as ...

 Rusia a început să atace Ucraina cu bombe de trei tone
14/07/2024 17:10

Ministerul rus al Apărării a postat un videoclip cu un avion Su-34 care lansează o bombă FAB-3000 de 3 tone in Ucraina. Clipul postat de armata rusă arată momentul in care bomba este lanastă de pe avion. ...

România va achiziționa aproape 150 de trenuri pe distanțe scurte. Vor deservi reședințele de județ, inclusiv pe linii neelectrificate
14/07/2024 13:08

Autoritatea de Reformă Feroviară (ARF) are in pregătire achiziţia unui nou pachet de 143 de trenuri electrice de scurt parcurs, de 160 şi 200 de locuri, pentru 58 dintre acestea existand deja finanţare di ...

 Imagini inedite ce dovedesc că atacatorul lui Trump a fost observat de public înainte ca acesta să tragă
14/07/2024 09:53

O filmare dramatică de la mitingul fostului presedinte Donald Trump din Pennsylvania arată momentele haotice după ce participantii au realizat că cineva era inarmat O inregistrare video, filmată din publi ...

 Tentativă de asasinat asupra lui Donald Trump, în Pennsylvania. E împușcat în ureche. 2 morți
14/07/2024 09:22

Tentativă de asasinat asupra lui Donald Trump, in Pennsylvania. Fostul presedinte al SUA, care candidează pentru un nou mandat, a fost impuscat la un miting in Pennsylvania. Trei gloante l-au vizat si unul l- ...

Rusia amenință cu atacuri în capitalele europene, după decizia SUA de a trimite arme în Germania
13/07/2024 22:28

Conflictul intre puterile Occidentale si Rusia dă semne că escaladează. Ultima măsură militară anuntată de Germania si SUA a starnit o reactie dură de la Kremlin. Decizia de a desfăşura in Germania r ...

Meta elimină măsurile impuse conturilor de Facebook şi Instagram ale lui Donald Trump
13/07/2024 13:54

Meta a anunţat vineri că elimină măsurile impuse conturilor de Facebook şi Instagram ale lui Donald Trump in ianuarie 2023, cand gigantul de social media l-a lăsat pe fostul preşedinte american să se in ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei