O măicuţă din Timişoara îşi împarte viaţa între slujbele la biserică şi profesia de medic: Toată viaţa mea a fost rânduită de Dumnezeu

23

Dimensiune font:

| 01-12-2022 12:47

Măicuţa Anastasia sau medicul Ana Maria Pah, aşa o cunosc deopotrivă credincioşii şi bolnavii pe care ea îi vindecă. Măicuţa Anastasia este medicul primar Ana Maria Pah de la Spitalul CF din Timişoara şi susţine că întreaga ei viaţă este rânduită de Dumnezeu. ”Teologia a fost o etapă, medicina a fost o altă etapă”, afirmă ea, potrivit news.ro

Măicuţa-medic vindecă atât bolile trupeşti, cât şi cele sufleteşti.

”Îşi împarte viaţa între slujirea lui Dumnezeu, vindecarea oamenilor şi… îndrumarea studenţilor de la Medicină. Şi asta pentru că ea crede cu tărie că bolile trupeşti pleacă de la o problema sufletească, o nemulţumire, o îngrijorare. Şi, atunci, ce poate fi mai de-ajutor decât să alini sufletul unui bolnav, să îi aduci împăcare şi, în acelaşi timp, să îi vindeci şi corpul? Vorbim despre măicuţa Anastasia, aşa cum este ea cunoscută în viaţă monahală, sau despre medicul primar Ana Maria Pah, aşa cum scrie pe parafa pe care o poartă în permanenţă asupra ei”, se arată într-o postare pe Facebook a Spitalului Clinic CF Timişoara.

Măicuţa Anastasia spune că viaţa ei a fost rânduită de Dumnezeu.

”Toată viaţa mea a fost rânduită de Dumnezeu. Teologia a fost o etapă, medicina a fost o altă etapă. În şcoala generală, îmi spunea o profesoară «să te gândeşti bine, tu ar trebui să te faci doctorţă». Niciodată nu am stat să mă gândesc, dar după ce am terminat Teologia, gândul de a da la Medicină a fost foarte intens”, poveşteşte măicuţa Anastasia.

Medicul monah lucrează de mai bine de jumătate de an la acest spital, dar în fiecare dimineaţă, în drum spre serviciu, se opreşte câteva clipe la Catedrala din Timişoara pentru a se ruga.

”Medicul primar Ana Maria Pah lucrează de mai bine de o jumătate de an în Spitalul Clinic CF Timişoara, în Secţia de Boli Interne. A ales să urmeze Medicină după ce a terminat Facultatea de Teologie din Timişoara. Şi, pentru că este încredinţată că ştiinţă despre sănătatea oamenilor este strâns legată de ştiinţă pentru a-L înţelege pe Dumnezeu, măicuţa Anastasia, în fiecare dimineaţă, în drumul ei spre spital, se opreşte timp de câteva clipe la Catedrala Mitropolitană, la Sfântul Iosif cel Nou de la Partos, ocrotitorul Banatului, şi îl roagă să o lumineze, să-i dea putere şi să o ajute să trateze bolnavii. Cei pe care i-a vindecat spun că măicuţa, care îmbracă deopotrivă halatul alb şi haina neagră monahală, este asemenea Sfântului Luca, un medic al trupului şi doctor al sufletului”, mai transmit reprezentanţii Spitalului CF Timişoara.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

20:31

VIDEO Imagini din dronă cu amploarea dezastrului din Siria
06/02/2023 21:38

 Imagini surprinse din dronă arată urmările cutremurului devastator in localitatea Sarmada din nord-vestul provinciei siriene Idlib, conform The Guardian. Cutremur in Siria  Imaginile fi ...

Turcia declară doliu național timp de șapte zile: bilanțul depășește 2.600 de morți
06/02/2023 21:34

Presedintele Turciei a decretat doliu national timp de sapte zile in tară, după cutremurul devastator care a lovit tara. Bilanţul cumulat al cutremurelor produse luni in sud-estul Turciei, in apropierea fron ...

Băutura care micșorează creierul! Poate cauza demență și atac cerebral
06/02/2023 20:32

Băutura care micsorează creierul si poate duce la dementă so atac cerebral. Dacă in primă fază poate părea o solutie inofensivă pentru siluetă, medicii americani avertizează: un consum mare de produ ...

06/02/2023 20:31

Jurnalistul Val Valcu si sociologul Alfred Bulai au vorbit despre scenariul in care alegerile din anul 2024 vor fi decalate, nu comasate, asa cum s-ar plănui. Jurnalistul Val Valcu si sociologul Alfred Bula ...

Mâncarea din spitale. Rafila, mesaj după viralizarea imaginilor cu hrana de la Spitalul Municipal:
06/02/2023 20:30

Ministrul Sănătătii, Alexandru Rafila, a comentat imaginile care s-au viralizat pe internet cu hrana pacientilor oferită la spitalul Municipal din Bucuresti. Acesta spune că este responsabilitatea manage ...

Metoda prin care poți benefica de analize medicale prin CAS fără să aștepți. Este valabil chiar și dacă unitatea medicală nu mai are fonduri din partea CAS
06/02/2023 20:27

Putină lume stie, insă anumite categorii de pacienti pot beneficia de analize medicale decontate prin CAS, chiar dacă furnizorul de investigatii si-a epuizat deja fondurile din partea CAS din acea lună. P ...

Cum să plătești ratele la bancă rapid. Scapi pe loc de o rată de 1.800 lei cu doar 170 de lei
06/02/2023 20:26

Află in articol cum poti să achiti ratele la bancă rapid si eficient. Ratele romanilor au crescut alarmant in ultimii ani, iar multi oameni fac acum cu greu fată cheltuielilor, mai ales că tara noastr ...

Presa din Ucraina: Rusia „a cumpărat” membri ai Parlamentului European pentru a recunoaște anexarea Crimeei
06/02/2023 20:25

Kremlinul a „cumpărat” membri ai Parlamentului European pentru a recunoaste anexarea Crimeei ucrainene si ridicarea sanctiunilor, scrie publicatia ucraineană Obozrevatel. Eurodeputatii ar fi primit de ...

Dragoș Bucur, la un pas de moarte din cauza alcoolului. Gestul stupid pe care l-a făcut pe terasa unui hotel de pe Litoral, regretă și acum
06/02/2023 20:24

Dragos Bucur, sotul Dana Nălbaru, fosta componentă a trupei Hi-Q, a vorbit despre copilăria si adolescenta lui si a dezvăluit lucruri nestiute pană acum. Acesta a povestit despre un episod care se putea ...

De unde vine expresia „a dat bir cu fugiții”?
06/02/2023 20:22

Asemeni tuturor limbilor de origine latină, si limba romană este plină de expresii, unele mai frumoase ca altele. Existenta lor face ca comunicarea verbală să fie mai picantă si nu una de lemn. Unele si ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei