Judecători care au 'uitat' să-și facă meseria: O judecătoare cu sute de dosare nemotivate și un fost candidat la CSM cu amânări de luni de zile, 'prinși' de IJ

00000   socant-sotia-unu

Dimensiune font:

| 09-12-2022 19:07

Inspecţia Judiciară a anunţat, vineri, că a trimis la judecata disciplinară a CSM doi magistraţi care au amânat de zeci de ori pronunţarea în unele dosare. Unul dintre ei a dispus amânarea pronunţării peste termenul prevăzut de dispoziţiile legale într-un număr de 173 de dosare, iar celalalt a prelungit nejustificat procedurile în mai multe dosare


”La data de 10 noiembrie 2022, Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de doamna FINTA FABIOLA CORINA, judecător în cadrul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, pentru nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor”, a transmis, vineri, Inspecţia Judiciară.

 

 

Sursa citată a precizat că inspectorii judiciari au constatat că magistratul vizat a amânat de 10 ori, în perioada octombrie 2021-martie 2022, pronunţarea soluţiei dosarului care a stat la baza sesizării.

”De asemenea, judecătorul a dispus amânarea pronunţării peste termenul prevăzut de dispoziţiile legale într-un număr de 173 de dosare şi nu a respectat termenul legal de redactare într-un număr de peste 400 de hotărâri. Situaţia de fapt expusă arată că magistratul vizat şi-a constituit o procedură de lucru care a condus la temporizarea procedurilor judiciare, fapt ce indică un management defectuos în gestionarea lucrărilor”, mai arată instituţia citată.

De asemenea, instituţia îl cercetează pe GHICA MIHAI ŞTEFAN, judecător în cadrul Tribunalului Cluj, fost candidat la CSM, ”pentru nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor”.

”Inspectorii judiciari au constatat că magistratul vizat, în calitate de preşedinte al completului de judecată, a amânat succesiv pronunţarea într-o cauză de 12 ori, de la data de 8 octombrie 2021 până la data de 8 iunie 2022, pe o perioadă de 9 luni”, au mai transmis reprezentanţii Inspecţiei Judiciare.

Potrivit acestora, ”magistratul vizat a deliberat, redactat şi pronunţat hotărârile judecătoreşti în 5 dosare penale, cu depăşirea termenelor legale, pe perioade cuprinse între 5 şi 9 luni, cu consecinţa prelungirii nejustificate a procedurilor judiciare”.

Acțiunile disciplinare vor fi judecate ăe fomd de Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM, iar recursul se va judeca la completul de 5 judecători de la ÎCCJ. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

Răsturnare de situație cu privire la moartea lui Navalnîi: Șeful spionajului militar ucrainean e de acord cu ipoteza Kremlinului
26/02/2024 00:18

Seful Directiei Principale de Informatii a Ministerului Apărării, Kyrylo Budanov, a declarat că politicianul rus de opozitie Oleksiy Navalny a murit din cauze naturale - din cauza unui cheag de sange, a decl ...

'Ursul' nu dă drumul prăzii: Vladimir Putin a numit Crimeea drept parte integrantă a Rusiei
26/02/2024 00:12

Acum, Crimeea si Sevastopolul sunt parte integrantă a Rusiei, a subliniat presedintele rus, Vladimir Putin, intr-o adresă adresată cititorilor cărtii "Crimeea. Pagini de istorie din vremuri antice pană in ...

Volodimir Zelenski spune, în premieră, câți soldați ucraineni au pierit pe front - Cifrele sunt greu de crezut
26/02/2024 00:11

Cel puţin 31.000 de militari ucraineni au fost ucişi in războiul cu Rusia, anunţă duminică preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, o rară recunoaştere a pierderilor inregistrate de către Ucraina de ...

Scene extreme: Fermierii polonezi au incendiat 160 de tone de cereale ucrainene
26/02/2024 00:10

O sută şaizeci de tone de cereale ucrainene au fost distruse intr-o gară din Polonia pe fondul protestelor masive, a declarat duminică un inalt oficial ucrainean, vorbind despre un nou 'caz de impunitate ş ...

Primele imagini de la căpătâiul Mioarei Roman! Petre Roman a venit să-și ia rămas bun de la fosta lui soție
26/02/2024 00:07

Sicriul cu trupul neinsufletit al Mioarei Roman a fost despus la Biserica Sfantul Gheorghe cel Nou din Capitală. Prietenii şi rudele au venit pentru a-si lua rămas bun de la fosta sotie a lui Petre Roman. P ...

 Mircea Bravo a devenit tătic pentru prima dată, cu numai o zi în urmă.
26/02/2024 00:05

Mircea Bravo a devenit tătic pentru prima dată, după ce in vara anului 2022 s-a căsătorit cu Georgiana, aleasa inimii sale. Mircea Bravo trăieste una dintre cele mai frumoase perioade viata lui, care ii ...

Noroc chior! Un jucător la Loto din România a câștigat 7,32 milioane de euro cu numai 24,5 lei!
25/02/2024 21:02

La tragerea Loto 6/49 de astazi, 25 februarie 2024, s-a castigat premiul de categoria I in valoare de 36.450.832,24 lei (peste 7,32 milioane de euro). Biletul norocos a fost jucat la agentia 03-029 din Pitesti ...

Un pas către pace: Ucraina avansează posibilitatea de a invita Rusia la summitul din Elveția
25/02/2024 16:45

Ucraina si partenerii săi străini ar putea invita Rusia la un viitor summit de pace pentru a discuta despre incetarea invaziei care durează de doi ani, in conditiile Kievului, a declarat duminică un oficial ...

Franța avertizează, după un incident în Marea Neagră: 'Rusia reprezintă o amenințare pentru țară și aliații săi din NATO'
25/02/2024 16:29

Rusia reprezintă, chipurile, o amenintare pentru Franta si aliatii săi din NATO, a avertizat ministrul Fortelor Armate ale Republicii, Sébastien Lecornu, intr-un interviu acordat publicaţiei "Midi Libre", r ...

Au început 'alegerile prezidențiale' în teritoriile ocupate de Rusia - Vladimir Putin se alege până în 2030
25/02/2024 15:17

Un vot anticipat in alegerile prezidenţiale ruse a inceput duminică in regiunea ucraineană Zaporojie, potrivit agenţiei oficiale ruse de presă Tass, relatează CNN si news.ro. Potrivit Tass, primele perso ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei