Descinderi în trei județe: Grup infracțional care a delapidat sume uriașe de la pensionari, săltat cu mascații

8

Dimensiune font:

| 29-05-2024 20:14

Mai multe percheziţii au fost efectuate, miercuri, în judeţele Harghita, Covasna şi Mureş, de poliţişti, sub coordonarea procurorilor, într-un caz de delapidare la o casă de ajutor reciproc cu un prejudiciu de aproape 16 milioane de lei, un bărbat de 67 de ani fiind adus la audieri, a informat Biroul de Presă al IPJ Harghita.

"Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Harghita, în continuarea cercetărilor întreprinse într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de gestiune frauduloasă, delapidare, înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale, uz de fals, constituirea unui grup infracţional organizat, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, au pus în aplicare 17 mandate de percheziţie domiciliară. Percheziţiile au fost desfăşurate în judeţul Harghita (14), respectiv în Odorheiu Secuiesc, Corund, Mugeni, Gheorgheni şi Miercurea-Ciuc, în judeţul Mureş (1) şi în judeţul Covasna (2), la sedii ale unei instituţii bancare nefinanciare (casă de ajutor reciproc) şi sedii ale unor societăţi comerciale, dar şi domiciliile unor persoane implicate", a transmis sursa citată.

Prejudiciul se ridică la 16 milioane de lei

Potrivit IPJ Harghita, în perioada 2019-2022, mai mulţi reprezentanţi ai unei case de ajutor reciproc, folosind diverse modalităţi de săvârşire, şi-ar fi însuşit mai multe sume de bani din patrimoniul entităţii juridice, valoarea totală a prejudiciului fiind de peste 15.800.000 de lei.

"În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au descoperit şi ridicat, în vederea continuării cercetărilor, documente financiar contabile, un calculator şi memory-stick-uri. Faţă de o persoană, de 67 de ani, a fost pus în aplicare un mandat de aducere", se mai arată în informarea IPJ Harghita.

Activităţile au beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Criminalistic, al poliţiştilor Serviciului de Investigaţii Criminale, acţiunile fiind desfăşurate în colaborare cu poliţişti din judeţele Covasna şi Mureş, a mai menţionat sursa citată.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Scânteia care poate aprinde focul războiului mondial - Pentagonul răspunde acuzaţiilor Rusiei după atacul ucrainenilor din Crimeea
24/06/2024 22:08

Pentagonul a transmis luni că Ucraina ia propriile decizii de ţintire, după ce Kremlinul a acuzat direct Statele Unite pentru un atac asupra Crimeei despre care a spus că a fost efectuat cu rachete ATACMS f ...

În ce momente nu pot fi duse sticlele la reciclare chiar dacă e magazinul deschis? Scrie în lege
24/06/2024 21:55

Chiar si in situatia in care automatele de colectare a deseurilor sunt disponibile non-stop, restrictiile impuse de legislatia referitoare la linistea publică limitează predarea acestora in anumite intervale ...

Tensiunea escaladează la granița Poloniei cu Belarus. Ministrul polonez al Apărării: 'Suntem atacați de grupuri armate și bine antrenate'
24/06/2024 21:42

Ministerul polonez al Apărării anuntă o deteriorare la granita cu Belarus. Se vorbeste de atacuri ale grupurilor „armate” si „bine antrenate”. Utilizarea loviturilor de avertizare a devenit mai frec ...

Accident teribil la EURO 2024! Un ofiţer german de poliţie care îl escorta pe Viktor Orban a murit, iar un altul a fost rănit grav
24/06/2024 21:32

Un ofiţer de poliţie in varstă de 61 de ani a murit, luni, iar un altul a fost grav rănit in urma unui accident rutier in timp ce il escorta pe prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, care revenea de la meci ...

Maria Dragomiroiu, la un pas de moarte
24/06/2024 15:18

Maria Dragomiroiu este una dintre cele mai cunoscute interprete de muzică populară din Romania. Tocmai din acest motiv este chemată să cante peste tot. Din cauza oboselii, insă, a fost la un pas de moarte. ...

Românii renunță la străinătate, un fenomen care ia amploare: dezvăluirea unei românce care a stat 20 de ani plecată
24/06/2024 11:29

O romancă, care a locuit in Marea Britanie timp de două decenii, a impărtăsit recent o mărturie emotionantă pe un grup de Facebook numit „Grupul intorsilor acasă”. Povestea sa a declansat un val de r ...

Tragedia de la fabrica de lactate din Botoșani ia amploare - Încă un bărbat căzut în bazul de decantare a murit
23/06/2024 20:54

Un al treilea bărbat care a căzut, duminică, in bazinul de decantare al unei fabrici de lactate din localitatea Ibăneşti a decedat, au confirmat reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati ...

Unde te adăpostești în cazul unui atac? România are 5.000 de buncăre. Guvernul nu știe câte sunt 100% funcționale
23/06/2024 20:18

 Joi, 20 iunie, Consiliul Suprem de Apărare a Tării se adună ca să discute atat mesajul Romaniei la summitul NATO de la Washington, din iulie, cat si un posibil ajutor substantial al Bucurestiului pent ...

BBC: Un sat din România va deveni cea mai mare bază aeriană a NATO din Europa
23/06/2024 11:42

 Baza aeriană Mihail Kogălniceanu din Romania, numită după un sat din apropiere, care poartă numele unui politician liberal din secolul al XIX-lea, este pe cale să devină cea mai mare bază NATO din ...

Exportul de cereale ucrainene prin Constanța a scăzut cu 44% / Ucraina se bazează tot mai mult pe propriul port din Odesa
22/06/2024 20:59

Exportul de cereale, din ianuarie pană in mai, prin portul romanesc Constanta a scăzut cu 44%, pană la 3,5 milioane de tone, au declarat autoritătile portuare pentru Reuters. Motivul este că Kievul se baze ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei