Atenție - La ce distanță față de proprietatea vecină poți planta un copac. Când și ce poți planta pe limita proprietătii

00000 Breaking NEWS

Dimensiune font:

| 01-02-2023 21:18

Copacii și gardurile vii plantate la limita dintre proprietăți stârnesc dispute aprige între vecini, iar de multe ori se ajunge în justiție pentru tranșarea lor.


Potrivit articolului 613 din noul Cod Civil, distanţa minimă pentru arborii plantați pe propria proprietate trebuie să fie de minim 2 metri de linia de hotar. Există și câteva excepții: copacii care nu depășesc înălțimea de doi metri, plantațiile și gardurile vii.

La alineatul 1 al articolului amintit se menționează că „în lipsa unor dispoziţii cuprinse în lege, regulamentul de urbanism sau a obiceiului locului, arborii trebuie sădiţi la o distanţă de cel puţin 2 metri de linia de hotar, cu excepţia acelora mai mici de 2 metri, a plantaţiilor şi a gardurilor vii.”

Legiuitorul a stabilit că, în caz de nerespectare a distanţei, proprietarul vecin este îndreptăţit să ceară scoaterea ori, după caz, tăierea, la înălţimea cuvenită, a arborilor, plantaţiilor ori a gardurilor vii, pe cheltuiala proprietarului fondului pe care acestea sunt ridicate, relatează Adevarul.

De asemenea, tot la articolul 613, alineatul 3, se stipulează că „proprietarul fondului peste care se întind rădăcinile sau ramurile arborilor aparţinând proprietarului vecin are dreptul de a le tăia, precum şi dreptul de a păstra fructele căzute în mod natural pe fondul său.”

„Gardul viu a crescut pe terenul meu”

Pornind de la reglementările legale amintite, mai mulți români și-au făcut cunoscute problemele pe care le au cu arborii plantați de vecini pe legeaz.net.

„Vecinul are plantat un gard viu pe limita de proprietate dintre noi. Acesta nu dorește toaletarea lui pe partea mea, acesta ( gardul viu ) crescând cu 1 ,5 metri pe terenul meu. Ce pot face în acest caz? Mulțumesc.”

Îi răspunde un alt proprietar de casă? „Daca te deranjează...bagă foarfeca in el. Cât de greu este să îl tunzi pe partea ta de gard? Îți ține umbră la legume/pomi? Nu îl vrei deloc? Am un vecin idiot care a dat pe gardul viu amplasat pe terenul meu cu erbicid...din greșeală sau poate că nu când a făcut curățenie la el, deși nu intrase la el...e pus la 60 centimetri de gardul comun. Așa că ... varianta elegantă e sa cureți pe partea ta de gard sau varianta a doua... erbicid. Ar fi încă o variantă... reclamație că nu are distanța legală față de gardul comun.”

„A plantat vecinul pădure de brad în mijlocul satului”

Nu lipsesc nici abordările amuzante, mai ales când nu poți face nimic pentru că vecinul a respectat legea.

„Mie mi-a plantat vecinul pădure de brad în mijlocul satului, e normal? Menționez că a păstrat distanța legală de doi metri”, scrie o doamnă.

„Bucurați-vă că aveți aer curat alpin. Cât timp a respectat cei doi metri distanță de hotar, e perfect”, îi răspunde un bărbat.

„Și ce îți fac brazii? Din contră, ai aer curat! Eu aș vrea să am un vecin de ăsta, să-mi planteze copaci!”, scrie cu umor un alt proprietar de casă.



 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 7 Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1238/103/2021, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Star Construct” S.R.L., cu sediul în loc. Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ Adresa Valoare -lei- 1. Imobil – teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 414 m.p. Loc. Târgu Neamţ, bd. Ștefan cel Mare, nr. 92, jud. Neamţ 188.500,00 2. Aparatură birotică: calculator, monitor, imprimantă, xerox -- 5.712,00 TOTAL * 194.212,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus şi nu conţine TVA. Vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare aprobate de către adunarea creditorilor din data de 06.09.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.04.2023, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile pentru bunurile imobile şi mobile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini pentru bunurile imobile este 1.000 lei, iar pentru bunrile mobile este de 100 lei, şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035, 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 5 Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1518/89/2019, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. CLUB TOMA S.R.L. Huşi, cu sediul în mun. Huşi, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV Valoare - lei - 1. Echipamente tehnologice 34.569,50 2. Aparate, instalaţii 1.074,00 3. Mijloc de transport 197,50 4. Aparatură birotică 380,50 Total 36.221,50 Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus și nu conţine T.V.A.. Vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.09.2022. Vânzarea în bloc prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 27.03.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
Primăvară cu ninsori și vânt puternic: zăpadă de 70 de cm în Maramureș, copaci doborâți la Iași, solarii luate pe sus în Dolj
28/03/2023 18:32

 Rafale de vant puternic si rece s-au simtit marti, 28 martie, in mai toate zonele tării. Temperaturile au scăzut brusc de la 20-22 de grade Celsius, iar in unele judete s-a asternut un strat generos de ...

Breaking: ANM anunță o răcire accentuată a vremii - Minimele ajung la -5 grade!
28/03/2023 10:52

Vremea se răceste accentuat pană joi dimineata in toată tara, au transmis marti meteorologii. Conform unei informări a ANM, de marti de la ora 10.00 pană joi la ora 9.00, vremea va fi rece pentru această ...

Perchezitii ale politistilor ieseni in aceasta dimineata intr-un dosar de inselaciune cu prejudiciu de aproximativ 4 milioane de lei
28/03/2023 09:50

Astăzi, 28 martie, politistii Serviciului de Investigare a Criminalitătii Economice Iasi efectuează 42 de perchezitii domiciliare, intr-un dosar penal privind infractiuni de inselăciune in domeniul contract ...

Dezastru în Israel. Oamenii au ieșit din nou în stradă, nemulțumiți de reformele lui Netanyahu
27/03/2023 08:14

Zeci de mii de oameni au iesit din nou in stradă in intreg Israelul, după ce premierul Benjamin Netanyahu l-a demis pe ministrul Apărării. Ministrul s-a pronuntat impotriva planurilor controversate de refor ...

Noi detalii în cazul polițiștilor care luau pizza ca șpagă în Iași: Cum au fost prinși
25/03/2023 17:49

 Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) Iasi au finalizat in aprilie 2021 dosarul in care mai multi agenti de la Rutieră sunt acuzati că au luat mancare drept spagă. Procurorii ie ...

Șefa dintr-un mare spital, prinsă că dormea pe perne umplute cu bani. A făcut avere mutând asistente dintr-o secție într-alta și angajând pe șpagă
25/03/2023 11:51

 Florica Preda, fosta sefă a serviciului de Resurse Umane din cadrul celui mai mare spital din Prahova si una dintre cele mai vechi angajate ale acestei unităti medicale, si-a incheiat cariera ”tri ...

Cu o avere de peste 100 de miliarde de dolari,  Warren Buffett stă într-o casă de 31.000 de dolari
25/03/2023 09:29

 Warren Buffett, unul dintre cei mai cunoscuti miliardari din lume, dă dovadă de o modestie rară. El locuieste intr-o casă pe care a cumpărat-o cu 31.000 de dolari in anul 1958, ii place să mănance ...

Ucraina cere măsuri împotriva Dianei Șoșoacă
25/03/2023 09:25

Purtătorul de cuvant al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, Oleg Nikolenko, a anuntat vineri că Ministerul de Externe „initiază impunerea de sanctiuni impotriva Dianei Şoşoacă ca persoană ...

Netanyahu a fost întâmpinat cu strigăte şi fluierături la Londra
24/03/2023 14:01

 Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost intampinat cu strigăte şi fluierături de către sute de protestatari adunaţi in faţa reşedinţei din Downing Street 10 a şefului guvernului britanic, R ...

Un avion Tarom a aterizat de urgență la Istanbul după o amenințare cu bombă
24/03/2023 08:31

O aeronavă TAROM care efectua cursa Tel Aviv-Bucureşti a aterizat de urgenţă la Istanbul vineri dimineaţa din cauza unei ameninţări cu bombă care, ulterior, s-a dovedit a fi falsă, informează operat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei