A tăiat o butelie de gaz cu flexul și s-a aruncat în aer, când polițiștii au intrat peste el. „Bombardierul” maghiar și un ofițer au murit, 11 au fost răniți

14_11zon

Dimensiune font:

| 23-09-2023 00:44

Ofițerii de la unitatea maghiară antitero TEK au luat cu asalt, miercuri, 20 septembrie, o casă de la marginea orașului Esztergom, 40 de kilometri nord-vest de Budapesta, unde se ascundea un interlop. Bărbatul s-a aruncat în aer, după ce a tăiat o butelie de gaz cu flexul. În deflagrație au murit „bombardierul” și un polițist, 11 agenți au fost răniți, dintre care trei sunt în stare gravă, relatează Blikk.

„La 14.20 după-amiaza, membrii unității de operațiuni au înconjurat clădirea, o casă de weekend din cărămidă și lemn. Bărbatul a ieșit pe terasă când l-a sunat poliția, dar, apoi, a refuzat să mai coopereze cu negociatorul. Am așteptat 4 ore și jumătate. Era agresiv, dar ordinul era să-l scoatem în viață”, a declarat János Hajdu, directorul general al TEK.

Până la urmă, pentru că se așternea înserarea, ofițerii TEK au trecut prin poartă sub acoperirea unui vehicul blindat și au pătruns în clădire.

Imediat ce ușa a fost deschisă, bărbatul a fost văzut tăind butelia de gaz cu un flex. „Veniți după mine, nu mă voi da bătut așa ușor”, ar fi strigat el. Explozia care a urmat a fost devastatoare.

Bărbatul urmărit și un agent au murit.

Dintre ceilalți 11 răniți, cinci au suferit răni ușoare și trei sunt în stare gravă. „Sunt coaste rupte, fracturi de piramidă nazală, pierderea dinților”, a explicat oficialul TEK.

„Măsura a fost legală, am respectat toate protocoalele, am proceda la fel și mâine. Nimeni nu se aștepta la flex, scânteile au produs deflagrația”, a mai spus Hajdu.

„Te omor!”, vorba favorită

Vecinii erau terorizați de interlop și l-au descris ca pe o persoană conflictuală, al cărei slogan preferat era: „Te omor!”.

În urmă cu câteva luni, o femeie l-a denunțat pentru că a amenințat-o că o va ucide. Nu s-a dus însă în instanță, a considerat că „totul este un circ”, motiv pentru care împotriva lui a fost emis un mandat de arestare.

În plus, miercuri, furnizorul local de energie l-a informat că, după ce nu-și plătește facturile, îi va opri curentul.

„A înnebunit și a început să amenințe pe toată lumea”, au declarat vecinii bărbatului de 55 de ani, antrenor de culturism, fost conductor de metrou.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:21

Detalii incendiare de la prinderea lui Cătălin Cherecheș în Germania: A sărit la bătaie când a fost săltat  / Foto
28/11/2023 21:33

  Detalii incendiare de la prinderea lui Cătălin Chereches in Germania (surse) Apar detalii incendiare despre prinderea lui Cătălin Chereches in Germania, primarul din Baia Mare, condamnat ...

Clotilde Armand a trimis buldozerul la hotelul lui Dumitru Dragomir. Reacție bombă a lui Dragomir
28/11/2023 17:51

Primarul Sectorului 1 a trimis un buldozer la hotelul de patru stele detinut de Dumitru Dragomir, fostul presedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal. Demolarea ordonată de primărie a vizat un gard de beton, ...

Autorităţile germane îndeamnă populaţia să rămână acasă, pe fondul unor condiţii meteorologice letale
28/11/2023 14:19

Autorităţile din vestul Germaniei i-au indemnat marţi pe rezidenţi să rămană in locuinţele lor, avertizandu-i in legătură cu existenţa unor pericole mortale, după ce apariţia vremii de iarnă a dus ...

DNA la samsarii de terenuri din Capitală - 11 percheziții au loc într-un dosar în care s-au vândut 24 de terenuri ale statului
28/11/2023 11:12

Procurorii DNA de la Sectia de combatere a infractiunilor asimilate celor de coruptie fac cercetări intr-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvarsirea unor infractiuni asimilate celor de coruptie ...

Alertă meteo - Cod portocaliu și cod galben de ninsori și viscol/ HARTA zonelor afectate
28/11/2023 11:06

  Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu de viscol in Carpatii Meridionali si de Curbură, valabil marti de la ora 12.00 la 23.00. O avertizare cod galben de ninsori este valabilă pan ...

Se inaugurează pasajul Europa Unită, din București: imagini extrem de spectaculoase
28/11/2023 10:19

Primarul Sectorului 4, Daniel Bălută, anuntă inaugurearea pasajului Europa Unită. El arată că s-au efectuat ultimele teste, iar pe 6 decembrie cel tarziu va fi dat in folosintă. ”Mult a fost, putin a ...

Schimbările climatice fac ravagii în România. În Dolj s-a pierdut o treime din suprafața agricolă. Românii au început să planteze kiwi
28/11/2023 09:01

Europarlamentarul independent Nicu Stefănută a precizat cum trebuie să le fie explicate romanilor efectele schimbărilor climatice, punctand consecintele directe ale desertificării pe care le putem observa ...

Un bărbat din Sibiu i-a distrus casa vecinului cu buldoexcavatorul pentru că acesta i-ar fi făcut avansuri soției sale
28/11/2023 08:51

In comuna Selimbăr din judetul Sibiu, un bărbat a distrus casa si masina unui vecin din cauza unor presupuse avansuri făcute sotiei acestuia. Un bărbat s-a ales cu dosar penal după ce a distrus casa si m ...

Bulgaria rupe rândurile în Europa și ridică o mare sancțiune împotriva Rusiei
28/11/2023 08:41

Eleonora Mitrofanova, ambasadorul Rusiei in Bulgaria, a afirmat că a obţinut permisiunea autorităţilor bulgare pentru ca avionul ministrului rus de externe Serghei Lavrov să traverseze spaţiul aerian al a ...

Până și Ucraina a recuperat comorile de la ruși, în timp ce România încă așteaptă după tezaur
28/11/2023 08:20

O colecţie istorică de comori antice a fost returnată Ucrainei, după o dispută de aproape 10 ani cu Rusia privind proprietatea acesteia, anunţă Kievul, potrivit BBC. In acelasi timp, Romania asteaptă de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei