„O zi fără avocați! Ziua în care justiția nu există”. Protest al avocaților, joi

000000   05500

Dimensiune font:

| 03-10-2023 20:28

 Baroul București recomandă avocaților să-și întrerupă activitatea joi, timp de 24 de ore, un demers similar fiind anunțat, de altfel, la nivel național, în cadrul campaniei „O zi fără avocați! Ziua în care justiția nu există”, inițiată de Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR), care reclamă o serie de disfuncționalități în sistem.

Protest al avocaților  

Campania „O zi fără avocați! Ziua în care justiția nu există” a fost inițiată printr-o decizie a Consiliului UNBR, „pentru apărarea drepturilor avocaților, supuși unor provocări și disfuncționalități continue în exercitarea misiunii de apărare a drepturilor și libertăților cetățenilor”. „Ziua fără avocați” a fost stabilită pentru 4 octombrie, cu recomandarea către avocații membri să își întrerupă activitatea și să nu intre în sălile de judecată. Astfel, avocaților li se recomandă să formuleze cereri de amânare în dosarele care au joi.

Uniunea Naţională a Barourilor a transmis un memoriu cu principalele disfuncţionalităţi către guvern, Ministerul Justiţiei, Ministerul de Interne, Consiliul Superior al Magistraturii şi principalele instanţe.

Probleme semnalate de avocați:

 
  • Termenele îndelungate acordate de instanțe, durata exagerată a etapei scrise a procesului, soluționarea îngreunată a majorității dosarelor datorată în principal numărului redus de
  • judecători. Intervalul de circa 6 luni între momentul la care se inițiază un anumit demers juridic și primul termen de judecată generează nemulțumirea vădită a clienților și diminuează încrederea justițiabililor în justiție.
  • Prelungirea nejustificată a procedurii de regularizare a cererilor de chemare în judecată, care deși a fost reglementată în ideea accelerării soluționării acestora, are un efect contrar datorită manierei defectuoase în care se aplică.
  • Amânarea repetată a pronunțării soluțiilor în dosare (neurmată, în materie civilă, de comunicarea hotărârii motivate) peste termenul prevăzut de Codul de procedură civilă, iar comunicarea hotărârii motivate depășește frecvent durata de 6 luni;
  • Durata foarte mare a perioadei de derulare a urmăririi penale.
  • Preschimbarea termenelor de judecată pentru dosarele aflate pe rol, ajungându-se la un decalaj de peste 6 luni de zile față de termenele inițial stabilite.
  • Fixarea primului termen pentru dosarele nou înregistrate la un interval foarte mare de timp față de data înregistrării cererii.
  • Inexistența unei aplicări unitare a procedurii de normare a activității, ceea ce lipsește de previzibilitate actul de justiție.
  • Neindicarea unui reper temporal până la care urmează a fi realizată analiza CSM, deși prin Hotărârea CSM nr.2040/13 iulie 2023 se arată că normarea muncii la 40 dosare/lună reprezintă o măsură temporară, până la efectuarea unei analize referitoare la volumul optim de activitate al judecătorilor.
  • Valoarea excesivă a taxelor judiciare de timbru în unele situații ( în special procesele de partaj), care în multe situații împiedică sau descurajează părțile să inițieze demersurile judiciare.
  • Ineficiența practică a legislației ajutorului public judiciar, aceasta nefiind corelată cu realitățile economice din prezent. Actualul sistem nu permite justițiabililor care au nevoie de asistență juridică să acceadă la aceasta.

Propuneri:

  • Crearea cadrului necesar pentru asigurarea resursei umane în magistratură prin cooptarea de judecători din rândul avocaților, evident cu îndeplinirea unor criterii de profesionalism și reputație;
  • Implementarea dispozițiilor procedurale care să încurajeze folosirea procedurii privind administrarea probelor prin avocați.
  • Calificarea ca abatere disciplinara gravă a nerespectării termenului de pronunțare și de redactare a hotărârilor, prevăzut de codurile de procedură și în legile speciale.

Regândirea sistemului de calcul al taxelor judiciare de timbru în materie de partaj prin:

  • Stabilirea unui sistem progresiv (a se vedea art. 3 din OUG 80/2013) astfel încât la valori mari ale masei partajabile taxele să scadă progresiv, fără a fi menținut un procent fix.
  • Raportarea taxei datorată strict la cota/bunurile care este/sunt în dispută/care se contestă, și nu la valoarea întregii mase partajabile / a bunurilor ce o compun;
  • Modificarea legislației taxelor de timbru, astfel încât justițiabilii să beneficieze de facilități la plata taxelor de timbru în cauzele în care sunt asistați/reprezentați de avocați;
  • Stabilirea unei taxe fixe în căile de atac în toate cazurile în care procesul de fond se soluționează prin excepții;
  • Restituirea taxei de timbru în cauzele soluționate prin tranzacții sau în procedura medierii.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:22

Data publicării: 29/11/2023. ANUNȚ DE PARTICIPARE - selecție de oferte - la procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de achiziție având ca obiect Furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice S.C. FRIZON HOLDING S.A., cu sediul social în Bucureşti Sectorul 2, Strada C. A. ROSETTI, Nr. 17, Birou 216 Campus 06, Etaj 2, telefon: 0726714275, e-mail: office@frizon.ro, organizează procedura de achiziție prin selecție de oferte pentru atribuirea contractului de furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice. Prezenta procedură este organizată în vederea depunerii unei oferte concurențiale în cadrul Schemei de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Astfel, invităm operatorii economici interesați să transmită oferte de preț, cu respectarea următoarelor condiții: Ofertanții vor avea cod CAEN 4321 – Lucrări de instalații electrice, autorizat la sediul social/punct de lucru/terți; Locul și modul de obținere a documentației tehnice: se solicită în scris la adresa de e-mail office@frizon.ro pana la data de 04.12.2023, ora 12:00. Solicitările primite după acest termen nu vor fi luate în considerare. Termenul limită de depunere a ofertelor: Miercuri, 06.12.2023, ora 16:00. Modalitatea de transmitere a ofertei de către ofertanți: oferta semnată de reprezentantul legal/ împuternicit, se depune personal sau prin curier/ poștă cu confirmare de primire, într-un exemplar original, pe suport de hârtie, în plic închis și sigilat, la adresa beneficiarului: Punct de lucru - bază de recepţie şi depozitare Tătăranu - Sat Tătăranu, Comuna Tătăranu, Strada Fabricii de Zahar, Nr. 17, Judet Vrancea. După finalizarea evaluarii, toți operatorii economici care au depus oferte vor fi notificați cu privire la rezultatul evaluării. Prezentul anunț conține informațiile minime legate de derularea procedurii. Condițiile detaliate se regăsesc în documentația tehnică pe care vă invităm să o solicitați conform mențiunilor de mai sus.
Data publicării: 29/11/2023. ANUNȚ DE PARTICIPARE - selecție de oferte - la procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de achiziție având ca obiect Furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice OUAI SPP5 NĂMOLOASA , cu sediul social în comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea, telefon: 0726714275, e-mail: ouai.spp5.namoloasa@gmail.com, organizează procedura de achiziție prin selecție de oferte pentru atribuirea contractului de furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice. Prezenta procedură este organizată în vederea depunerii unei oferte concurențiale în cadrul Schemei de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Astfel, invităm operatorii economici interesați să transmită oferte de preț, cu respectarea următoarelor condiții: * Ofertanții vor avea cod CAEN 4321 – Lucrări de instalații electrice, autorizat la sediul social/punct de lucru/terți; * Locul și modul de obținere a documentației tehnice: se solicită în scris la adresa de e-mail ouai.spp5.namoloasa@gmail.com pana la data de 04.12.2023, ora 12:00. Solicitările primite după acest termen nu vor fi luate în considerare. * Termenul limită de depunere a ofertelor: Miercuri, 06.12.2023, ora 16:00. * Modalitatea de transmitere a ofertei de către ofertanți: oferta semnată de reprezentantul legal/ împuternicit, se depune personal sau prin curier/ poștă cu confirmare de primire, într-un exemplar original, pe suport de hârtie, în plic închis și sigilat, la adresa beneficiarului: comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea. După finalizarea evaluarii, toți operatorii economici care au depus oferte vor fi notificați cu privire la rezultatul evaluării. Prezentul anunț conține informațiile minime legate de derularea procedurii. Condițiile detaliate se regăsesc în documentația tehnică pe care vă invităm să o solicitați conform mențiunilor de mai sus.
Data publicării: 29/11/2023, ANUNȚ DE PARTICIPARE - selecție de oferte - la procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de achiziție având ca obiect Furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice OUAI SPP10 GABANA FERM MĂICĂNEȘTI, cu sediul social în comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea, telefon: 0721253612, e-mail: frizonagra@gmail.com, organizează procedura de achiziție prin selecție de oferte pentru atribuirea contractului de furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice. Prezenta procedură este organizată în vederea depunerii unei oferte concurențiale în cadrul Schemei de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Astfel, invităm operatorii economici interesați să transmită oferte de preț, cu respectarea următoarelor condiții: Ofertanții vor avea cod CAEN 4321 – Lucrări de instalații electrice, autorizat la sediul social/punct de lucru/terți; * Locul și modul de obținere a documentației tehnice: se solicită în scris la adresa de e-mail frizonagra@gmail.com, pana la data de 04.12.2023, ora 12:00. Solicitările primite după acest termen nu vor fi luate în considerare. * Termenul limită de depunere a ofertelor: Miercuri, 06.12.2023, ora 16:00. Modalitatea de transmitere a ofertei de către ofertanți: oferta semnată de reprezentantul legal/ împuternicit, se depune personal sau prin curier/ poștă cu confirmare de primire, într-un exemplar original, pe suport de hârtie, în plic închis și sigilat, la adresa beneficiarului: comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea. După finalizarea evaluarii, toți operatorii economici care au depus oferte vor fi notificați cu privire la rezultatul evaluării. Prezentul anunț conține informațiile minime legate de derularea procedurii. Condițiile detaliate se regăsesc în documentația tehnică pe care vă invităm să o solicitați conform mențiunilor de mai sus.
Cum se modifică axele de putere ale lumii: Occidentul plătește prețul unei iluzii
01/12/2023 12:56

Actualul statu-quo global stabilit după al Doilea Război Mondial, sistemul atlantic, este asediat de pe trei fronturi. China pe frontul Asia-Pacific; Rusia pe fronturile eurasiatic, est-european si baltic; pe ...

'Turnul Eiffel' din București marchează Ziua Națională a României: antena STS, spectacol de lumini grație unei instalații dotate cu peste 8.000 de leduri
01/12/2023 12:25

Turnul STS (Serviciul de Telecomunicatii Speciale) din Bucuresti marchează Ziua Natională a Romaniei prin iluminarea in tricolor a turnului său de comunicatii. Cu o inăltime impresionantă de aproape 210 m ...

„Crăciunul african” din Oltenia, pentru care s-au cheltuit sume aiuritoare. Explicația primarului: „S-o dăm pe partea de Europe Style”
01/12/2023 08:45

O fotografie postată pe Facebook, in care, in parcul amenajat pentru Crăciun, alături de pomul de Crăciun se observă o girafă, un elefant si un tigru realizate din instalatii luminoase, a starnit mare int ...

Radu Oprea anunță tăieri în ministerul pe care-l conduce: Vor dispărea foarte multe din funcţiile de conducere, şef serviciu, şef birou
01/12/2023 07:48

Radu Oprea anuntă tăieri in ministerul pe care-l conduce: Vor dispărea foarte multe din funcţiile de conducere, şef serviciu, şef birou Radu Oprea, ministrul Economiei, a declarat joi, despre reducerile ...

Putin, presat să le permită rezerviștilor să se întoarcă acasă: metoda găsită de soții pentru a sfida interdicția de proteste
30/11/2023 18:17

Sotiile rezervistilor rusi mobilizati pentru războiul din Ucraina au găsit o modalitate inedită de a sfida interdictia de proteste si de a solicita reintoarcea bărbatilor lor acasă. Mai exact, Rusia a fos ...

Trei bărbați din București au fost reținuți pentru un super jaf în Sectorul 1: Au furat un seif cu 50 de mii de euro!
30/11/2023 14:44

Poliţiştii din Bucureşti au reţinut, la o jumătate de an de la sesizarea unui furt, trei bărbaţi, cunoscuţi cu preocupări infracţionale, suspectaţi că au intrat dintr-o locuinţă din sectorul 1 de ...

Exploziile care au cutremurat orașele Văii Jiului. Cum s-a produs catastrofa din Mina Livezeni, în 1980
30/11/2023 09:58

Miercuri, 29 noiembrie, s-au implinit 43 de ani de la catastrofa din Mina Livezeni, unde o explozie produsă de gazele din mină a ucis peste 50 de oameni. Victimele tragediei au fost comemorate. In urmă cu 4 ...

Șefa ANM anunță o schimbare radicală a vremii: intră un val de aer rece și vom avea un frig de crapă pietrele
30/11/2023 09:50

Directorul ANM, Elena Mateescu, a explicat că ultimele zile de toamnă vor aduce o vreme cu temperaturi ridicate, dar incepand de duminică, 3 decembrie, un val de aer rece va intra in Romania. Vom avea temper ...

De teama crizei demografice, Vladimir Putin le-a cerut rușilor să facă mai mulți copii: 'Hai să reînviem aceste tradiții excelente'
30/11/2023 09:42

Presedintele rus Vladimir Putin le-a cerut rusilor să facă mai multi copii. Criza demografică din Rusia este agravată de numărul mare de soldati care au murit in războiul din Ucraina, relatează Business ...

Cinci militari americani de la baza Deveselu au ajuns la spital! Dezastru la Caracal
30/11/2023 09:21

Şapte americani de la baza Deveselu au fost implicaţi, miercuri seară, intr-un accident rutier. Cinci dintre soldaţi au fost transportaţi la spital. Maşina in care se aflau s-a răsturnat pe centura oras ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei