Scenariul în care Poli poate intra play-off

1poli

Dimensiune font:

| 01-12-2021 20:15

După remiza albă din etapa trecută cu Unirea Dej, încă se mai vehiculează în media şi în online ideea că Poli mai poate prinde play-off-ul. Teoretic, din punct de vedere matematic, mai sunt de doi lei şanse. Sau speranţe. Poate chiar de trei, întrecerea e destul de echilibrată, practic n-a fost etapă în care să nu apară surprize, cel mai recent exemplu fiind înfrângerea Universităţii Cluj pe arena proprie în faţa codaşei Astra.

Niciuna dintre cele şase echipe pe care Iaşul trebuie să le devanseze printr-un finish impetuos, cu maxim de puncte, nu are un program lejer. Dar, înainte de toate, alb-albaştrii trebuie să se autodepăşească şi să câştige cele patru meciuri rămase. Astfel, la sfârşitul campionatului regular, Politehnica ar totaliza 32 de puncte şi un golaveraj frumuşel, care, aparent, ar putea conta. Dar nu-i deloc aşa. Mai important e ce fac contracandidatele.

 

Steaua nu trebuie să câştie la Constanţa şi cu Metaloglobus

Ocupanta locului 6, ultimul ce permite accederea în play-off, e Steaua, care are 25 puncte. Echipa Armatei are următorul program: (a) Buzău; (d) Constanţa; (a) Poli; (d) Metaloglobus. Cu Buzăul e derby, dar nu-i nimic dacă va câştiga. Totul e să nu bată la Constanţa şi cu Metaloglobus. Ar face 30 de puncte. O înfrângere pe teren propriu cu buzoienii le-ar complica tare mult situaţia. Chiar cu victorii la Constanţa şi cu Metaloglobus (socotind că pierd cu noi), ar face doar 31 puncte. Egal cu Buzăul, totul depinde de golaveraj

 

Csikszereda, maxim egal la Şelimbăr

Un meci care va clarifica multe e programat etapa viitoare la Timişoara, unde Csikszereda va da piept cu Ripensia. O victoria i-ar duce pe secui în pole-position. Au două meciuri de unde se pot întoarce lejer cu toate punctele şi o deplasare-derby la Şelimbăr, o partidă în care egalul ne-ar ajuta tare mult. Chiar şi-aşa, dacă învinge la Timişoara, Csikszereda face 33 puncte. Deci, maxim egal în acest meci.

 

Metaloglobus trebuie să bată Steaua

Programul bucureştenilor conţine două meciuri în care victoria e accesibilă - (d) Unirea Dej şi (d) Braşov - şi două derbyuri pentru play-off. (a) Şelimbăr şi (a) Steaua. Nu trebuie să fie mai mult de două victorii şi două egaluri. Ideal pentru ieşeni, meci nul la Şelimbăr şi succes pe Ghencea. 30 puncte.

 

Şelimbăr, echipa de care depind multe

Cheia configuraţiei finale a clasamentului stă în evoluţia celor de la Şelimbăr. Mai au de jucat cu noi acasă, la Metaloglobus, apoi iar pe teren propriu cu Csikszereda, după care urmează deplasarea la Târgu Jiu. Ne-ar conveni să nu câştige niciun derby. Maxim unul, recomandabil cel cu Csikszereda. S-ar duce, astfel, în 30 puncte şi ar îndepărta pericolul secuilor.

În faţa noastră mai sunt Unirea Slobozia şi Ripensia, cu 21 puncte, doar unul mai mult ca Iaşul. Orice semieşec al acestora, le va plasa sub Poli la final.

Dar, înainte de toate, condiţia e ca elevii lui Costel Enache să câştige absolut tot. După aia "jocul rezultatelor". Marcel FLUERARU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:48

David Popovici e din altă galaxie! Românul e campion european cu un record mondial fabulos
13/08/2022 19:38

Tanărul inotător roman David Popovici (17 ani) a castigat sambătă, 13 august, medalia de aur in proba de 100 de metri liber, la Campionatul European de natatie de la Roma. Campion mondial la 100 si 200 de ...

Duel șoc la Cincinnati: Serena Williams - Emma Răducanu. Care va fi adversara Simonei Halep
13/08/2022 14:11

Simona Halep, locul 15 WTA, şi Sorana Cirstea, locul 38 mondial, şi-au aflat adversarele din primul tur la Cincinnati, turneu care incepe luni, scrie news.ro. Halep va juca in primul tur cu sportiva cehă ...

Liga 2: Poli Iași vs ACS Viitorul Târgu Jiu 2-0 (Rezultatele zilei)
13/08/2022 13:34

 CSC Selimbăr a reusit scorul zilei in etapa a doua din Liga 2: formatia sibiană a trecut cu 4-0 de Politehnica Timisoara, intr-un meci disputat pe teren propriu. CSC 1599 Selimbar  Liga 2, al ...

Fără milă ! Cum a profitat Gigi Becali de problemele lui Poli Iași, în cazul procentelor lui Ștefan Târnovanu
13/08/2022 11:20

Gigi Becali (64) a cumpărat recent procentele de 15 la sută detinute de Poli Iasi in cazul lui Stefan Tarnovanu. Moldovenii s-au ales cu doar 180 de mii de euro, desi un eventual transfer al portarului le-ar ...

Cum arată careul de ași la WTA Toronto. Cine e marea surpriză a turneului din Canada
13/08/2022 10:55

 Simona Halep, locul 15 mondial şi favorită 15,va evolua, sambătă, in semifinle la turneul de la Toronto. Halep o va intalni pe Jessica Pegula, din SUA, locul 7 WTA şi cap de serie 7. Jessica Pegula ...

David Popovici luptă pentru medalia de aur la CE de Natație - Ora de start și cine transmite cursa de 100 m liber
13/08/2022 10:00

 David Popovici este, fără indoială, noua senzatie a natatiei mondiale, sportivul de doar 17 ani stabilind record după record si la Campionatele Europene de la Roma. Sambătă, David va lua startul la ...

Simona Halep și-a aflat adversara din semifinalele WTA Toronto - Cea mai bogată jucătoare din circuit
12/08/2022 23:52

 Simona Halep si-a aflat vineri adversara din semifinalele National Bank Open, turneu de categorie „WTA 1000”. Fosta lideră WTA va avea o misiune dificilă in penultimul act al competitiei de ...

Prima reacție a Simonei Halep după calificarea în semifinalele turneului WTA de la Toronto
12/08/2022 23:47

 Simona Halep a obtinut vineri a patra victorie consecutivă in două seturi si s-a calificat in semifinalele turneului de la Toronto. După ce a invins-o pe Cori Gauff cu 6-4, 7-6(2), Simona i-a făcut o ...

Cine sunt candidații la jucătorul anului în fotbal: Messi și Ronaldo lipsesc de pe lista UEFA
12/08/2022 21:07

UEFA a anunţat, vineri, că Thibaut Courtois, Karim Benzema şi Kevin de Bruyne sunt top 3 fotbalişti nominalizaţi pentru titlul de Jucătorul Anului in sezonul 2021/2022, notează news.ro. Francezul Kari ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei