Politehnica Iaşi - Gloria Buzău. Oaspeţii, „o echipă omogenă, matură, robustă”

1poli

Dimensiune font:

| 30-03-2023 16:53

 * Leo Grozavu consideră că a încheiat orice polemică legată de meciul de la Galaţi

Joi, începând cu ora 13.00, antrenorul Politehnicii Iaşi, Leo Grozavu a susţinut tradiţionala conferinţă de presă de dinaintea unui joc oficial. Înainte de a aborda partida de vineri, contra celor de la Gloria Buzău, tehnicianul alb-albaştrilor a ţinut să facă nişte precizări legate de cazul ieşirii în decor a lui Dorinel Munteanu, „fostul meu coleg şi actualul meu coleg, pentru că suntem colegi de breaslă”.

„După meci, am avut o intervenţie, cred că de bun simţ, nimic altceva. Am apreciat munca făcută de Dorinel Munteanu la Oţelul Galaţi, l-am felicitat pentru ce face acolo. Eu, personal, după ce am salutat publicul, am mers la vestiare, la echipa gazdă, am strâns mâna fiecărui jucător în parte, le-am spus să continue lupta pentru că nu s-a terminat nimic cu un singur joc, am fost mai mult decât fair-play. Pentru ca, după aia, să mă trezesc că sunt făcut nesimţit. Ăsta a fost răspunsul la ceea ce am încercat eu să fac. Şi n-am făcut din complezenţă, ci pentru că aşa am simţit la momentul respectiv.

Referitor la declaraţia dânsului cum că eu aş fi fost vehement la arbitraj, există înregistrare, există destule elemente care să demonstreze dacă nemulţumiţii trebuia să fim noi sau gazdele. Se poate revedea întregul meci. Toate greşelile de arbitraj au fost în favoarea Oţelului Galaţi, niciuna pentru Iaşi. Mi-am spus părerea, nu m-am erijat în arbitru. Văd că Dorinel a făcut-o!”, a subliniat Leo Grozavu.

Legat de arbitrajul de la Galaţi, Grozavu a dat ca exemplu faza intrării criminale a căpitanului gazdelor asupra lui Itu. Iniţial, arbitrul a arătat doar cartonaşul galben. Antrenorul ieşenilor e de părere că arbitrul nu era pregătit mental pentru asemnea joc. Trebuia altcineva, mai experimentat.

Pe de altă parte, Grozavu a afirmat că înţelege presiunea sub care joacă elevii lui Dorinel Munteanu şi găseşte o posibilă explicaţie în faptul că fostul internaţional a vrut să ducă presiunea de pe echipă în altă direcţie. „Dar asta nu-i permite, chiar dacă are o carieră de mare prestigiu în spate, să acuze adversarii de competiţie, să iasă cu asemenea declaraţii, declaraţii şantajoase. Pentru mine este de neconceput... Fotbalul nu este o chestiune de viaţă şi de moarte! Îmi pare rău că s-a întâmplat acest lucru, vreau să închei această polemică!”, a încheiat Leo Grozavu acest subiect.

 

„Victoria să fie decisă de evoluţia jucătorilor în teren”

Prefaţînd jocul de vineri, din etapa a doua a play-off-ului, Grozavu e de părere că va fi o partidă dificilă, contra unui „adversar care în ultima perioadă şi-a găsit cadenţa, a reuşit, in extremis, o calificare în play-off, o echipă omogenă, matură, robustă, care exprimă un joc de calitate în momentul de faţă. Aşa cum noi am analizat adversarul, sunt convins că şi ei au făcut-o. Va fi o partidă de luptă, încrâncenată, aşa cum trebuie să fie orice joc. Îmi doresc ca victoria să fie decisă de evoluţia jucătorilor în teren, să nu fie greşeli de arbitraj!”, e de părere Leo Grozavu.

În altă ordine de idei, biletele pentru meciul cu Gloria Buzău au fost puse în vânzare încă de miercuri, preţul acestora fiind de 10 lei (Peluza A, Tribuna A, Tribuna B și Peluza B), 20 lei (Tribuna 0A și 0B), 50 lei (Tribuna 0), 300 lei (Tribuna 0 Fotolii VIP) şi 1.000 lei (Tribuna Oficială VIP).

Copiii cu vârsta sub 14 ani au acces gratuit însoțiți de un adult, pe baza unui bilet cu valoare 0 emis de la casele de bilete la Tribuna A, Sectorul A2 Family Zone. Ioan TÂRNOVEANU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:55

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
Messi și Benzema îl urmează pe Ronaldo în Arabia Saudită. Prințul moștenitor Mohammed bin Salman are un plan
05/06/2023 09:44

 Cristiano Ronaldo la Al-Nassr, Messi la Al Hilal, Benzema la Al-Ittihad. Trei nume grele ale fotbalului mondial care vor juca anul viitor cu totii in aceeasi ligă, cea a Arabiei Saudite. Contractele sun ...

  Iașul găzduiește cel mai atractiv festival al verii
04/06/2023 22:27

Pe 11 iunie,  ora 14, la Atrium, Palas Mall Iaşi se va desfăsura Festivalul Internaţional al Familiei la Şah, ajuns la a IX-a ediţie. Pană vineri, 9 iunie, se pot inscrie la concurs echipe alcătuite ...

Fotbaliştii Politehnicii Iaşi reiau pregătirile după doar două săptămâni de vacanţă
04/06/2023 19:42

 După două săptămani libere, o vacanţă destul de scurtă, elevii lui Leo Grozavu se vor reuni luni seară la Stadionul Emil Alexandrescu, de la ora 18.30, pentru a pregăti viitorul sezon de SuperLig ...

Lionel Messi pleacă de la PSG – Anunțul oficial al francezilor
03/06/2023 22:53

 După două sezoane in capitala Frantei, aventura lui Leo Messi la Paris Saint-Germain se va incheia la sfarsitul sezonului 2022-2023, a anuntat clubul pe site-ul oficial. Lionel Messi  ...

Fostul fotbalist Dănuț Lupu, condamnat la închisoare cu executare
03/06/2023 13:32

Fostul fotbalist gălăţean Dănut Lupu a fost condamnat la 7 luni si 10 zile de inchisoare cu executare, după ce a fost prins in mai multe randuri conducand fără permis. Potrivit publicaţiei Gandul, Dăn ...

Suporterii români, sfătuiți de FRF să nu scandeze „Kosovo este Serbia”, la meciul naționalei disputat la Priștina
03/06/2023 08:50

Suporterii romani care vor face deplasarea la Pristina pentru meciul Kosovo – Romania, programat la 16 iunie in preliminariile Campionatului European din 2024, sunt sfătuiţi să nu scandeze sau să afişeze ...

Ce este Liga Națiunilor la fotbal?
02/06/2023 14:23

Fotbalul este cel mai popular sport din Europa. Atractia pentru această activitate este extinsă in intreaga lume. In total, sunt peste 5 miliarde de fani ai fotbalului, cei mai multi venind din Europa si Ame ...

Unul dintre cele mai mari concursuri de șah din lume se desfășoară astăzi, la Iași!
01/06/2023 09:00

Peste 1.000 de copii şi adolescenţi din intreaga ţară vor participa in ziua de 1 iunie la unul dintre cele mai mari concursuri de şah din lume. Evenimentul constituie Finala Naţională a Proiectului ,,Şa ...

S-au limpezit complet apele în fotbalul judeţean
31/05/2023 19:26

 Partidele disputate duminică, 28 mai, au limpezit complet apele in fotbalul judeţean. În Liga IV, cu o etapă inainte de final, Moldova Cristeşti şi-a păstrat ecartul de patru puncte faţă de ...

Competența și credința merg împreună: După ce au câștigat titlul în Liga 1, Gică Hagi și Gică Popescu s-au dus la Muntele Athos
31/05/2023 10:44

Gheorghe Hagi si Gheorghe Popescu, cei doi artizani ai victoriei Farului Constanta in Liga 1, au mers in Sfantul Munte Athos, după castigarea campionatului national de fotbal. Cei doi mari fosti sportivi ai R ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei