Poli Iași - Universitatea Craiova: De doi bani speranță. De restul… miracol!

poli333

Dimensiune font:

| 15-09-2024 01:01

* în această seară, de la ora 18,15, Politehnica Iași - Universitatea Craiova, pe Stadionul „Emil Alexandrescu”, partidă din etapa a 9-a a SuperLigii

Emil Săndoi a condus primele sale ședințe de pregătire în Copou și, ca o primă impresie, a transmis că a găsit la Iași jucători cu calitate, conectați la ceea ce au de făcut. Drept pentru care, noul technician al Politehnicii a anunțat, triumfător, că a pus deja la punct un plan cu care, speră el, va surprinde Universitatea Craiova, duminică seara.

Fără îndoială, nimeni nu și-ar dori ca Săndoi să pornească cu stângul în aventura sa la Poli (cred că nici măcar oltenii nu-i doresc asta!), dar fostul component al Universității va avea o misiune dacă nu imposibilă, cel puțin extrem de dificilă în fața parohienilor din Oltenia.

„Am găsit jucători cu calitate aici, care pot să facă diferența, i-am văzut preocupați de sarcinile jocului la antrenamente, am găsit jucători implicați, ceea ce este îmbucurător pentru mine. Sper ca la ora jocului să fim ok din toate punctele de vedere și să dăm o replică bună Craiovei. Am mari speranțe și în suporterii echipei, eu cred că vor fi alături de noi… Știm că întâlnim un adversar foarte bun, sunt convins că va fi un joc complicat. Gândindu-mă și la transferurile făcute, dar și la faptul că Mitriță este poate cel mai bun jucător din campionat, cred că Universitatea Craiova este principala favorită la câștigarea titlului. Și nu mă joc cu cuvintele. Asta nu înseamnă că nu vom încerca să anulăm atuurile lor, vom încerca să ne punem și noi în valoare calitățile jucătorilor noștri. Aștept cu nerăbdare jocul de duminică, sper să fie un rezultat pozitiv... Poate și datorită faptului că mă leagă atât de multe de Craiova îmi doresc să avem un rezultat pozitiv”, le-a spus ziariștilor, în conferința de presă de dinaintea partidei, Emil Săndoi.

 Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!

Tehnicianul Iașului a scos în evidență faptul că, atât cât i-a permis timpul, a lucrat cu noii săi jucători la capitolul disciplină de joc, pentru a stabili „un echilibru, indiferent de zonele terenului”. „Cât privește greșelile din trecut, acestea sunt inerente. E foarte important ca greșelile care apar să nu fie mari și să nu influențeze rezultatul final sau jocul echipei. Asta am încercat și noi până acum, să creăm o disciplină tactică în toate zonele terenului”, a precizat Săndoi, convins că nu poate rata cel puțin obținerea unui punct în fața Universității. Cu atât mai mult cu cât ieșenii au, în continuare, un program destul de dificil, cu deplasări la UTA și CFR Cluj, iar între aceste călătorii o partidă pe propriul teren în compania revelației Universitatea Cluj.

 Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!

De partea cealaltă, Universitatea Craiova nu-și va putea folosi la Iași jucătorii aduși recent, Jovo Lukic și Alexandru Cicâldău, ceea ce, pentru Poli, reprezintă un avantaj cert. „Va fi un meci foarte greu. Ei vin după un eșec sever, la Sibiu. Au schimbat antrenorul. Noi trebuie să fim mult mai consistenți în joc, să marcăm mult mai mult. Au venit doi jucători importanți pentru, sperăm să ne ajute în acest campionat. Avem obiective mari, sperăm să intre cât mai repede în ritmul meciurilor și să fie foarte importanți pentru echipă... La un moment dat nu mai credeam și am spus că e departe de noi, dar până la urmă cei care au lucrat la transferul lui au făcut-o foarte bine. Sunt mulțumit că a venit aici. Nu știu dacă a prins bine această pauză. Am avut jucători la echipele naționale în număr mare. E important să dăm în continuare. Mi-aș fi dorit să-i am cât mai repede cu mine ca să putem lucra, să omogenizăm echipa… Vor mai veni jucători. Vedem de ce mai avem nevoie. Vrem să aducem jucători care să se integreze în ceea ce vrem noi”, le-a spus ziariștilor Costel Gâlcă, reamintind că obiectivul său principal este titlul de campioană. „Îmi doresc să câștigăm titlul, jucătorii la fel, vom lupta până la capăt, dar trebuie să arătăm din ce în ce mai bine. La următorul meci trebuie să facem un pas înainte. Tot timpul se poate mai bine. O să am dubii în alegerea echipei când vor fi toți apți de joc. Ultimii sosiți nu pot juca la Iași. Mai au nevoie de timp. Jovo nu are încă permisul, mai așteptăm”, a completat Costel Gâlcă.

Spre deosebire de Poli, craiovenii au un program ceva mai bun pentru a obține puncte: deplasare la Cluj, pentru partida cu Universitatea, apoi, acasă, cu Unirea Slobozia, delasare la Galați și dispută cu FC Botoșani, în Bănie, imediat după pauza competițională dedicată partidelor echipei naționale.

Partida dintre Poli Iași și Universitatea Craiova, din această seară, va începela ora 18,15 și va fi arbitrată, la centru, de George Rareș Vidican, din Satu Mare. Acesta va fi ajutat de asistenții George Bogdan Diță, din Bacău, și Ioan Alexandru Corb, din Satu Mare. În camera VAR se vor afla Iulian Dima (București) și Ciprian Florin Danșa (Satu Mare). Arbitru de rezervă va fi, pentru această partidă, Bogdan Dumitrache, din Capitală.

Daniel LEONTE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi, cod postal 707485, telefon 0232/238.333, fax 0232/238.320, e-mail: primariasipote@yahoo.ro, cod fiscal 4540291. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 loturi de teren, amplasate in intravilanul satului Iazu Nou, Str. Tineretului, F.N., ce apartin domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 1 -suprafata de 2.020 mp, numar cadastral 61658, Cartea Funciara 61658; Lotul 2 -suprafata de 1.797 mp, numar cadastral 61655, Cartea Funciara 61655; Lotul 3 -suprafata de 1.364 mp, numar cadastral 61659, Cartea Funciara 61659; Lotul 4 -suprafata de 1.496 mp, numar cadastral 61714, Cartea Funciara 61714; 1 lot de teren, amplasat in intravilanul satului Mitoc, Str. Arhimandrit Nectarie, F.N., ce apartine domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 5 -suprafata de 1.236 mp, numar cadastral 61754, Cartea Funciara 61754; 2 loturi de teren, amplasate in intravilanul satului Mitoc, Str. Scolii, F.N., ce apartin domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 6 -suprafata de 1.342 mp, numar cadastral 61765, Cartea Funciara 61765; Lotul 7 -suprafata de 1.072 mp, numar cadastral 61747, Cartea Funciara 61747; conform caietului de sarcini, H.C.L. Sipote nr. 93/30.07.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Serviciul Administrare Patrimoniu, sau se poate consulta pe site-ul: www.primaria sipote.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Serviciul Administrare Patrimoniu, din cadrul Comunei Sipote, comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita in numerar la Casieria institutiei sau cu ordin de plata in contul Comunei Sipote, RO95TREZ24A70 5000200130X, deschis la Trezoreria Municipiului Iasi, cod fiscal 4540291. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 16.10.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 24.10.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 12.00, Camin Cultural Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Luca Arbore nr. 151, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Harlau, cu sediul in oras Harlau, Str. Gheorghe Doja nr. 1, judetul Iasi, telefon 0232/722.344, fax 0232/722.622, e-mail: jud-hirlau- reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Teren in suprafata de 222 mp, situat in intravilanul orasului Negresti, Str.Decebal, F.N., T 30, P 97, Punct Tarina, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin C.F. nr. 73740 Negresti, nr.cadastral 73740, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 84/23.09.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 15.10.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 23.10.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren in suprafata de 100 mp, situat in intravilanul orasului Negresti, F.N., ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara nr. 73583 Negresti, nr. cadastral 73583, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 72/30.08.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii, in vederea desfasurarii de activitati comerciale. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 15.10.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 23.10.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, Sala Mare, parter, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
Handbal, Liga Florilor - Praf și pulbere la CSM Iaşi 2020!
09/10/2024 19:36

* cele cinci infrangeri zdrobitoare inregistrate de la inceputul sezonului şi pană acum au trimis formatia ieseană pe ultimul loc in clasament * si pentru că cineva trebuia să plătească acest dezastru, c ...

„Box pentru schimbare – Cu boxul înveți”
08/10/2024 08:30

* 2.000 de copii din Romania, Spania si Italia (1.750 de studenti si 250 de tineri detinuti), cu varste cuprinse intre 13 si 16 ani, vor participa la un proiect legat de integrare si de politicile de prevenire ...

Handbal, Liga Florilor - Fetelor, nu vă e jenă?
06/10/2024 19:53

* Corona Brasov - CSM Iasi 2020 38-20 (15-10) Un rezultat impovărător şi dureros pentru handbalistele de la CSM Iasi 2020. Pauza competitională de două săptămani nu a adus niciun beneficiu echipei iesen ...

 CSM Iași 2020, campioană naţională de şah la echipe!
06/10/2024 19:00

Şahistele legitimate la clubul CSM Iaşi 2020 au caştigat Campionatul Naţional de şah pe echipe - Superliga. În intrecerea desfăşurată la Mamaia, gruparea ieşeană, in formula Irina Bulmaga (5 pun ...

Poli Iași a trecut Carpații cu calculele făcute. Vrea să arate a echipă de play-off!
05/10/2024 01:01

* astă-seară, de la ora 19, CFR Cluj – FC Politehnica Iasi, in cadrul etapei a 12-a a SuperLigii * Iasul e pe val, iar la CFR se inmultesc problemele * Dan Petrescu pare să fi pierdut vestiarul, iar co ...

Un talent ieșean reactivat! ACS USV Iași - CSM Bacău se joacă pe Stadionul „Emil Alexandrescu”!
04/10/2024 19:13

Nou-promovata ACS USV Iasi, formatie pregătită de antrenorul Romeo Butnaru, va primi sambătă, de la ora 15:00, vizita echipei CSM Bacău intr-un meci contand pentru etapa a VI-a a Seriei I a Ligii 3 de fotb ...

Poli Iași visează... Play-off-ul trece prin Gruia
04/10/2024 01:01

Poli Iasi merge astăzi la Cluj, pentru confruntarea de sambătă cu CFR, o formatie rănită, incapabilă de reactie. Cu doar două puncte castigate in ultimele trei etape, feroviarii clujeni par să fi intrat ...

Marea dezamăgire a lui Emeric Ienei, ajuns la 87 de ani: „Este supărat că nu i s-a acordat asta”
02/10/2024 07:36

In varstă de 87 de ani, Emeric Ienei se confruntă cu anumite probleme de sănătate, iar in ultima perioadă a avut nevoie de ajutor pentru a se putea descurca. Emeric Ienei, supărat că nu a primit rentă ...

Minunea are deja trei etape, la Poli Iași!
29/09/2024 20:31

Mare minune să privesti clasamentul si să te vezi cocotat la un punct de play-off, după ce, cu trei etape in urmă, erai pe punctul de a prelua „lanterna rosie”, odată cu rusinea de la Sibiu. M ...

Fotbal, Liga III - Știința Miroslava preia lideratul
29/09/2024 20:29

 * Stiinta Miroslava - FC Bacău 4-2 (3-1) * Stiinta este formatia cu cel mai bun atac dintre cele 100 de formatii ale Ligii a treia - 20 de goluri marcate in primele cinci etape * cea de-a doua formatie i ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei