Festivalul Internaţional de Şah ,,Suflet de Român”, la Iași

1sah

Dimensiune font:

| 23-03-2023 20:36

* marele jucător Florin Gheorghiu va fi prezent la Festivitatea de premiere

Şahişti de toate vârstele din Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina şi România participă, începând de astăzi, la Hotelul Moldova, la o atractivă competiţie de şah, menită să genereze spectacol sportiv, dar şi să apropie tinerii şi adulţii participanţi. Pentru acesta, organizatorii vor oferi celor aproximativ 100 de premianţi câte un drapel tricolor al României şi le vor propune trasee turistice în Iaşi.

Festivalul Internaţional ,,Suflet de român”, ajuns la a V-a ediţie şi care va avea loc până duminică, se desfăşoară sub egida Federaţiei Române de Şah, este organizată de Asociaţia ,,Împreună pentru Miroslava”, în colaborare cu Cluburile ,,Micul Şahist” şi ,,Pionii Rgelui”,  cu  Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Grupul de facebook  IAŞAH. Organizatorii vor asigura un fond de premiere substanţial, de circa 30.000 lei, cel mai mare premiu fiind de 4.000 de lei la turneul Open A.

Invitatul special al acestei ediţii va fi  marele maestru internaţional Florin Gheorghiu, cel mai valoros şahist român de până acum. Palmaresul său este impresionant. Florin Gheorghiu a fost de 9 ori campion național de șah la seniori, între1960 şi 1987. A obținut, la juniori, în 1963, primul titlu de campion mondial pentru șahul românesc, performanță în urma căreia FIDE i-a acordat titlul de maestru internațional. Cu doi ani mai devreme, în 1961, la Haga, șahistul român se clasase pe locul al doilea la aceeași competiție. În 1965 Florin Gheorghiu a devenit primul mare maestruromân la șah. A jucat pentru România la 14 olimpiade (1962 -1990), de 10 ori la prima masă, la care a obținut scorul general de 67 de victorii,125 de remize şi 22 de înfrângeri (60,5%). La patru olimpiade a terminat neînvins. De asemenea, Florin Gheorghiu a participat cu echipa României la cinci campionate europene, de fiecare dată la prima masă. În 1985 a jucat pentru România la Campionatul Mondial pe echipe de la Lucerna.

Este singurul jucător român care l-a învins celebrul campion american Bobby  Fischer, cu care a avut un bilanţ de egalitate: o victorie, două remize şi o înfrângere. Florin Gheorghiu va prezenta cu acest prilej şi cele trei volume ale lucrării sale ,,Integrala de şah”. Domnia sa va fi prezent şi la Festivitatea de premiere, duminică, la ora 17,00. Lucian VLAD

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
TRANS SESE SRL, angajeaza Dispecer Transport International, se poate lucra de la distanta, dar trebuie experienta in domeniu si limba Spaniola la nivel mediu. DESCRIERE Candidatul ideal, Persoana analitica, cu buna capacitate de organizare si planificare; Persoana responsabila, organizata, atenta la detalii; Bune abilitati de comunicare, cu spirit de echipa; Cunostinte MsOffice (Word, Excel, Outlook); Buna intelegere a proceselor de rutare; Cunostinte de limba spaniola obligatoriu. Experienta de lucru in domeniu, ideal in companii cu activitate in transportul international de marfa reprezinta avantaj; Descrierea jobului Organizeaza, coordoneaza si planifica activitatea de transport zilnic; Transmite detaliile legate de transport soferilor si mentine legatura directa cu acestia; Monitorizeaza pozitia camioanelor si programul de activitate zilnica al soferilor pe care ii coordoneaza; Inregistreaza informatiile specifice curselor si conducatorilor auto in softurile interne; Urmareste si centralizeaza datele referitoare la situatia masinilor, status, pozitie, eventuale intarzieri la incarcare sau livrare; Mentine contactul permanent cu soferii pentru a remedia eventualele probleme ivite pe traseu (probleme tehnice, eventuale intarzieri, etc); BENEFICII: Pachet salarial motivant; Bonificari raportate la performanta si implicare; Mediu de lucru tanar si dinamic; Instrumente de lucru de ultima generatie; Formare profesionala continua; Posibilitatea dezvoltarii unei cariere in domeniul transporturilor. Pentru toate detaliile ne puteti contacta la: 0735316526
Lovitură de teatru la Politehnica Iaşi : se cer 240.000 de euro pentru a recupera marca şi palmaresul clubului!
08/06/2023 20:42

Cu datorii de circa un milion de euro, actuala Politehnica Iaşi primeşte o nouă lovitură. Lichidatorul judiciar al societăţii care administra clubul de tradiţie al Iaşului, FC Politehnica, a decis să s ...

Messi își aduce toți prietenii la Inter Miami. Ce fotbaliști sunt așteptați lângă el
08/06/2023 09:24

 Inter Miami a dat lovitura prin transferul lui Messi, care va evolua la echipa din Florida, insă mutările de senzatie nu se opresc aici. Clubul american mai are pe lista de transferuri cateva staruri, ...

West Ham United a câștigat în premieră Conference League, după un gol marcat în ultimul minut
08/06/2023 09:09

 Englezii de la West Ham United au reusit surpriza si au castigat finala UEFA Conference League de la Praga, scor 2-1 in fata favoritei Fiorentina, după un gol marcat in finalul partidei. Fiorentina - ...

Fotbaliştii Politehnicii Iaşi au trecut, in corpore, testele medicale
07/06/2023 19:15

 Cele doar două săptămani de vacanţă n-au adus nicio surpriză neplăcută. Nici nu prea aveau cum, după reunirea de luni seară, marţi şi miercuri s-a făcut vizita medicală, rezultatele sunt foa ...

Badea „Găniță
07/06/2023 13:02

La poalele muntilor, la cativa kilometri de Făgărasul natal, Ionel Ganea si-a ridicat o fermă si creste animale in propria gospodărie. „Pentru mine si familie, ca să stiu ce mănanc!”, a explicat fostu ...

Campionatul European de Sex debutează săptămâna viitoare. Unde are loc prima ediție și ce probe sunt
06/06/2023 05:39

Din 8 iunie, la Gotteborg, in Suedia, va avea loc prima editie a Campionatului European de Sex. Cuplurile vor concura intre 45 si 60 de minute si vor exista probe precum preludiu, seductie sau masaj Reprezenta ...

  Iașul găzduiește cel mai atractiv festival al verii
04/06/2023 22:27

Pe 11 iunie,  ora 14, la Atrium, Palas Mall Iaşi se va desfăsura Festivalul Internaţional al Familiei la Şah, ajuns la a IX-a ediţie. Pană vineri, 9 iunie, se pot inscrie la concurs echipe alcătuite ...

Fotbaliştii Politehnicii Iaşi reiau pregătirile după doar două săptămâni de vacanţă
04/06/2023 19:42

 După două săptămani libere, o vacanţă destul de scurtă, elevii lui Leo Grozavu se vor reuni luni seară la Stadionul Emil Alexandrescu, de la ora 18.30, pentru a pregăti viitorul sezon de SuperLig ...

Fostul fotbalist Dănuț Lupu, condamnat la închisoare cu executare
03/06/2023 13:32

Fostul fotbalist gălăţean Dănut Lupu a fost condamnat la 7 luni si 10 zile de inchisoare cu executare, după ce a fost prins in mai multe randuri conducand fără permis. Potrivit publicaţiei Gandul, Dăn ...

Suporterii români, sfătuiți de FRF să nu scandeze „Kosovo este Serbia”, la meciul naționalei disputat la Priștina
03/06/2023 08:50

Suporterii romani care vor face deplasarea la Pristina pentru meciul Kosovo – Romania, programat la 16 iunie in preliminariile Campionatului European din 2024, sunt sfătuiţi să nu scandeze sau să afişeze ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei