Spitalul Judeţean de Urgenţă Sibiu anunţă prima prelevare de organe din acest an. Trei persoane vor fi salvate

Opera Snapshot_2023-06-05_153910_www.google.com

Dimensiune font:

| 05-06-2023 15:36

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu a anunţat luni prima prelevare de organe din acest an, de la un bărbat în vârstă de 54 de ani, aflat în moarte cerebrală, de la care au fost relevate rinichii, ficatul şi corneea, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.

"Astăzi, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu se desfăşoară o complexă intervenţie chirurgicală de prelevare de organe de la un pacient în vârstă de 54 de ani, aflat în moarte cerebrală. Este prima prelevare de organe realizată în cadrul celei mai mari unităţi sanitare din Sibiu în anul 2023. Bărbatul a suferit săptămâna trecută mai multe traumatisme severe şi era internat în cadrul Secţiei Clinice Anestezie - Terapie Intensivă, ca pacient al Secţiei Clinice Ortopedie, iar diagnosticul de moarte cerebrală a fost pus sâmbătă, 3 iunie, de către doi medici primari ATI. Ulterior, duminică 4 iunie, Dr. Tiberiu Toabeş, medic primar ATI - coordonatorul local de transplant, a obţinut acordul pentru donare de la familia pacientului. (...) Procesul de prelevare a început azi în jurul orei 10.00 şi se desfăşoară etapizat pe durata mai multor ore, având loc recoltarea următoarele organe: ficatul, rinichii precum şi corneea", se arată în comunicat.

La procesul de prelevare a organelor participă o echipă de medici din Bucureşti, de la Institutul Clinic Fundeni, coordonată de Dr. Genady Vatachki, care recoltează ficatul şi o echipă de medici din Cluj Napoca, de la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal, coordonată de Dr. Pop Dan-Alin, medic primar urolog, care prelevează rinichii. Pentru recoltarea corneei, procedurile sunt efectuate de către Dr. Dorina Elena - Popa, medic coordonator Compartimentul Clinic Oftalmologie al SCJU Sibiu. Corneea va fi ulterior trimisă la Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice din Bucureşti.

După prelevare, echipele de medici vor pleca de urgenţă către centrele de transplant de care aparţin.

Procesul de prelevare se desfăşoară sub supravegherea şi coordonarea doctorului Mihai Sava, medic şef Secţia Clinică ATI din cadrul SCJU Sibiu, care în calitate de "key donation person" are rolul de menţinere a organelor în condiţii optime în vederea prelevării. Din cadrul echipei SCJU Sibiu mai fac parte Dr. Alina Bereanu, medic primar ATI şi Vintilă Bogdan, medic specialist ATI, aflat în gardă.

"Transmit familiei donatorului mulţumirile şi respectul profund, atât al meu personal, cât şi al întregii echipe implicate, pentru că, într-un proces de prelevare de organe, totul începe de la familie. Este vorba despre o încărcătură emoţională imensă, despre o decizie extrem de grea, care presupune o mare generozitate şi respect pentru semeni. Datorită acestui gest, alţi oameni vor primi o nouă şansă. Totodată, le mulţumesc colegilor din cadrul spitalului şi echipelor de prelevare pentru promptitudinea cu care au răspuns şi pentru profesionalism", a declarat Dr. Tiberiu Toabeş, coordonatorul local de transplant.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:44

PUBLICATIA de vanzare nr. 2. Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat in dosarul nr. 2183/89/2022, in conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, precum si a Codului de procedura civila, anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. PADINCOM S.R.L. Vaslui, cu sediul in mun. Vaslui, judetul Vaslui. Denumire activ: Mijloace de transport. Valoare (lei): 26.235,00. Pretul de pornire al licitatie este cel de mai sus si nu contine T.V.A.. Vanzarea se va face conform regulamentului de vanzare si hotararea Adunarii creditorilor din data de 31.08.2023. Vanzarea prin licitatie publica pentru bunurile mobile va avea loc la data de 18.09.2023, ora 10,00 si se vor organiza sedinte saptamanal, respectiv pana la data de 18.03.2024 la sediul lichidatorului judiciar. Pana la data si ora licitatiei, ofertantii vor depune dovada achitarii taxei de participare de 10% din pretul de pornire al licitatiei, a garantiei de participare la licitatie de 30% din pretul de pornire al licitatiei si a caietului de sarcini – 500 lei, cat si documentele de infiintare si imputernicirea data persoanei fizice de catre persoana juridica pentru participare la licitatie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitatie, duce la pierderea garantiei de participare la licitatie, cat si a celorlalte sume achitate in contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vanzare în contul adjudecatarului. Toti cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vanzare, au obligatia sa anunte lichidatorul judiciar inainte de data stabilita pentru vanzare. Informatii suplimentare se pot obtine la sediul lichidatorului judiciar din Husi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Husi, judetul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Husi
Medic, acuzat de vătămarea unei femei după un avort
22/09/2023 01:53

Un medic ginecolog de la Spitalul Filantropia din Capitală a fost trimis in judecată pentru vătămare corporală din culpă, după ce unei paciente căreia ii făcuse o intrerupere de sarcină i s-a făcut r ...

Nereguli grave la Spitalul de Pediatrie Pitești: fumat în interior, lipsa planurilor de evacuare și paturi mobile mai late decât ușile
22/09/2023 01:52

Un control realizat la Spitalul de Pediatrie Pitesti a scos la iveală nereguli grave. S-au constatat riscuri in caz de incendiu, paturi mobile mai late decat uşile, iar angajaţii unei firme care efectuează ...

Chirurgul Cristian Paleru de la „Marius Nasta” a fost arestat preventiv pentru corupţie
22/09/2023 01:41

Tribunalul Bucureşti a dispus joi arestarea preventivă a medicului Cristian Paleru de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, acuzat că primea mită de la pacienţi. La tribunal se află şi ...

Patru medici de la Spitalul „Marius Nasta
21/09/2023 12:37

Noi informatii in dosarul de coruptie de la Spitalul Marius Nasta, din Capitală. Patru medici, chirurgi cunoscuti si rezidenti, au fost retinuti după ore in sir de audieri si perchezitii. Alte cadre medicale ...

Ultimă oră: Patru medici de la 'Marius Nasta', reţinuţi sub acuzaţia că luau mită de la pacienţi
21/09/2023 08:54

Patru medici de la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Bucureşti au fost reţinuţi de procurori, sub acuzaţia că primeau bani şi bunuri de la pacienţii care suferiseră intervenţii chirurg ...

Parchetul București face precizări fulger după descinderile de la Marius Nasta
20/09/2023 17:00

Mai multi medici de la Institutul „Marius Nasta” din Bucuresti sunt bănuiti că au luat, in anii 2022 - 2023, mită pentru verificarea pre si postoperatorie a pacientielor si pentru operatii. Zeci de perso ...

 COVID dă din nou frisoane medicilor
20/09/2023 13:45

După aproximativ două luni de stabilitate substantială a numărului de noi cazuri săptămanale de COVID-19 – care intre jumătatea lunii iunie si jumătatea lunii august a fluctuat intre 3.446 si 6.18 ...

 Compania Neuralink, deţinută de antreprenorul miliardar Elon Musk, ]ncepe testele umane pentru un implant dedicat pacienților paralizați
20/09/2023 10:19

 Compania Neuralink, deţinută de antreprenorul miliardar Elon Musk, a anunţat marţi că a primit aprobarea din partea unui comitet independent de evaluare pentru a recruta voluntari care să participe ...

Percheziții la Institutul „Marius Nasta
20/09/2023 10:17

Procurorii de la Parchetul de pe langă Tribunalul Bucureşti şi ofiţeri de la Direcţia Generală Anticorupţie efectuează, miercuri, percheziţii la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" ...

Pacienții, lăsați fără medicamente. Viețile românilor se sting și nimeni nu răspunde!
20/09/2023 09:12

Programele nationale de sănătate au rămas de două zile fără finantare, iar pacientii cronici sunt lăsati fără medicamente. Acestia sunt trimisi acasă de la spital „fără tratament si fără nic ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei