Tentativă de puci în PSD Iaşi!

1 PSD

Dimensiune font:

| 30-06-2022 23:59

Aseară, la sediul social-democraţilor din centrul oraşului, a avut loc o întâlnire iniţiată de Constantin Şerbescu, directorul Tehnopolis şi la care au participat şi patru parlamentari PSD * surse din partid susţin că demersul iniţiatorului face parte dintr-o campanie menită a duce în final la schimbarea conducerii filialei judeţene ieşene * interesant este faptul că întâlnirea de aseară a avut loc  în plin proces de reformare a organizației municipale şi de reconstrucție a PSD Iaşi

PSD Iași continuă procesul de reformare a organizației municipale. Chiar dacă urmează perioada concediilor de vară, social-democrații din municipiul Iași sunt preocupați să continue reconstrucția organizației, în baza principiilor statutare, în vederea convocării Conferinței de alegeri, cel mai târziu în toamna acestui an. „Așa cum a anunțat în februarie și președintele Marcel Ciolacu, în contextul rezultatelor modeste, începând cu alegerile europarlamentare din 2019, organizația municipală traversează un amplu proces de reorganizare. În cele aproape 4 luni de la acel moment am reușit să așezăm lucrurile pe făgașul normal. Am pornit de jos, chiar de la temelie. Am refăcut complet bazele de date. Știm pe cine putem conta. Am repartizat fiecare membru pe secția de votare de care aparține conform statutului. Am refăcut structurile pe departamente de lucru. Pentru prima dată sunt organizații locale formate doar din studenți. Am discutat și discutăm cu toți membrii social-democrați. Și cu membrii cu experiență, dar și cu cei noi. Încercăm să schimbăm mentalități și să conștientizăm că adversarii politici sunt în afara partidului. Toți contribuie la acest proces de reorganizare, din care trebuie să ieșim uniți și să dăm dovadă că suntem, din nou, un partid format din ieșeni și care luptă pentru Iași”, spune Bogdan Balanişcu, preşedintele organizaţiei municipale a PSD Iaşi.

Se clatină nişte scaune

În interiorul partidului, însă, nu toţi văd cu ochi buni acest nou proiect. Aseară, de exemplu, la iniţiativa lui Constantin Şerbescu, directorul Tehnopolis, a avut loc o întâlnire a membrilor PSD cu patru parlamentari social-democraţi (Vasile Câtea, Silviu Macovei, Marius Ostaficiuc şi Vasile Toma), scopul nedeclarat al acţiunii fiind de a racola noi adepţi într-o campanie care, în final, ar duce la debarcarea actualei conduceri a filialei. Oficial, întâlnirea, la care a fost convocat şi Maricel Popa, a avut ca subiect desființarea organizației municipale şi revenirea în limitele statutare a activității partidului. De altfel, nu cu mult timp în urmă, pe masa preşedintelui Ciolacu a ajuns o listă semnată de 150 de membri PSD, în care aceştia îşi exprimau nemulţumirile legate de deciziile senatorului Maricel Popa, preşedintele PSD Iaşi. „Ştiam despre această întâlnire, iniţiată de membri cărora le-am lansat invitaţia de a reforma organizaţia, dar care, timp de patru luni, nu au dat curs apelului meu şi care nu au participat la niciun eveniment pe care PSD Iaşi l-a organizat în ultima perioadă. Vorbim de persoane apropiate de conducerea Primăriei Iaşi, care doresc probabil să destabilizeze unitatea organizaţiei”, a spus Bogdan Balanişcu.

Evident, Constantin Şerbescu este considerat iniţiatorul de facto al puciului din PSD Iaşi, însă surse din partid spun că acesta este sprijinit de doi parlamentari social-democraţi. Facem menţiunea că la ultima şedinţă a plenului Consiliului Local, unul dintre aleşii locali a cerut un raport al activitaţii directorului Tehnopolis, acest gen de solicitare precedând, de regulă, schimbarea din funcţie a respectivei persoane. Dan CONSTANTINESCU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:09

Constantin Șerban, fostul învățător liberal acuzat de abuzuri asupra elevilor săi, prezentat de oficiali PNL drept unul dintre organizatorii Forumului Educației de la Iași, în care ministrul Cîmpeanu și-a susținut proiectele de legi / Cîmpeanu îi cer
07/08/2022 17:47

  Fostul invătător iesean acuzat de abuzuri indreptate impotriva elevilor săi, Constantin Serban, membru in Consiliul Judetean Iasi din partea liberalilor, este prezentat in mai multe po ...

  Alpinist mort pe Ceahlău. S-a zdrobit de stânci
07/08/2022 14:30

  Un bărbat din Bucuresti, fost alpinist, si-a pierdut viata, după ce a căzut, de la peste 20 de metri, intr-un horn de pe o stancă din zona Ocolasului Mic, din masivul Ceahlău. Salvamonstii urmeaz ...

Calendar ortodox, 7 august. Sfânta Teodora de la Sihla
07/08/2022 14:14

Biserica Ortodoxă Romană o prăznuieşte astăzi pe Cuvioasa Teodora de la Sihla, proclamată Sfantă, in mod solemn la 20 iunie 1992. A fost fiica lui Stefan Joldea, armas la Cetatea Neamtului. Teodora se c ...

Autostrada Moldovei a fost scoasă integral la licitație
07/08/2022 11:25

  La finele săptămanii trecute a fost publicat anuntul pentru construirea tronsonului Focsani-Bacău (96 km) din A7, fiind deja postat in Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP). Astfel, toată ...

  O elevă din Bacău a câștigat aurul la Olimpiada Internaţională de Limba Germană
07/08/2022 10:15

  Ministrul Educaţiei, Sorin Cimpeanu, a felicitat-o astăzi pe Teodora Smintancă-Strugariu, elevă in clasa a X-a la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bacău, care s-a clasat pe pr ...

Bacăul, primul județ din Moldova care primește bani pentru roșii
07/08/2022 09:59

Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale (MADR) a anuntat că primele sume pentru beneficiarii programului „Tomata” au fost virate la finele săptămanii trecute. Beneficiarii sunt agricultori ...

Adrian Covăsnianu, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor: Există întârzieri privind stabilirea traseului autostrăzii A8 Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş
07/08/2022 09:57

Fostul secretar de stat al Ministerului Transporturilor, Adrian Covăsnianu, membru USR, susţine că există intarzieri in privinţa proiectului autostrăzii Ungheni-Iaşi-Targu Mureş, intrucat nu s-a decis i ...

Primăria scoate la licitaţie servicii de urbanism pentru zonele protejate
07/08/2022 08:59

  De menţionat că documentaţiile de urbanism amintite mai sus vor fi preluate in viitorul Plan Urbanistic General al Municipiului Iaşi. Sunt avute in vedere zonele construite protejate aferente Biseri ...

A scăzut nivelulul de poluare în oraş!
07/08/2022 08:59

Nivelul poluării atmosferice in municipiul Iasi a scăzut in ultimii cinci ani.  Conform datelor furnizate de către Asociaţia pentru Protecţia Mediului Iaşi, in trimestrul al doilea din anul 2022 nu a ...

 Suflete zugrăvite cu pensula
07/08/2022 08:13

Pe terasa tivită cu ghivece cu flori oamenii se adună in liniste. Se asază usor pe scaune, privesc in jur si zambesc celor cunoscuti, dar si oaspetilor. Se simt cumva stingheri, nu stiu ce surpriză le-a fos ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei