Noua Sală Polivalentă a obţinut avizul de mediu!

2polivalenta

Dimensiune font:

| 22-03-2023 12:40

Acesta era ultimul document necesar înaintea emiterii autorizaţiei de construcţie * întregul proiect va intra în analiza Comisiei tehnico-economice a Companiei Naționale de Investiții, după care urmează pasul decisiv: finanțarea investiției de către Guvernul României

Construirea Sălii Polivalente „Regina Maria” din Iaşi face noi paşi importanţi. Ieri, potrivit primarului,  a fost obţinut ultimul aviz favorabil  pentru construirea sălii. Este vorba de cel emis de Agenţia pentru Protecţia Mediului Iaşi. „Astăzi, 20 martie 2023, am obținut de la Agenția pentru Protecția Mediului Iași avizul de mediu necesar pentru eliberarea autorizației de construire și, astfel, continuarea demersurilor de realizare a Sălii Polivalente  Regina Maria. Contăm pe sprijinul guvernamental pentru acest proiect cu atât mai mult cu cât, în urma solicitărilor noastre, Compania Națională de Investiții SA a inclus acest obiectiv pe lista sinteză din cadrul subprogramului Săli de sport. Am discutat în mai multe rânduri și am primit garanții că acest proiect se numără printre prioritățile Guvernului de la domnul prim-ministru Nicolae Ciucă, precum și de la domnul ministru al Dezvoltării, Czeke Attila, cărora le mulțumesc și pe această cale! În perioada următoare vom elibera autorizația de construire și urmează, practic, obținerea finanțării, organizarea licitației pentru lucrări și începerea lucrărilor, etape pe care ni le dorim parcurse cât mai rapid”, spune primarul Mihai Chirica.

Costuri aprope duble

Iniţial, investiţia în noua Sală Polivalentă a fost estimată la 213 milioane lei, însă, odată cu revizuirea proiectului, costurile au crescut cu până la 60%, respectiv până la suma de 340 milioane lei. „Avem proiect tehnic de execuţie, reactualizat după ce preţurile la materialele de construcţii au luat-o razna. Proiectul este depus la CNI, are susţinerea întregului arc de guvernamental. Este o lucrare grea, care nu se face peste noapte”, afirmă Mihai Chirica.

Potrivit acestuia, primul evenimente găzduit de noua sală nu va avea loc mai devreme de trei ani. „Nu văd sala finalizată mai devreme de 2025-2026. Atenţie, nu este doar o sală, este un complex sportiv, zone de anternbament, cu terenuri exterioare, care se întinde pe 27 de hectare”. Primarul s-a referit şi la reproşurile unor arhitecţi, care spun că forma unei coroane regale nu s-ar preta pentru o sală de sport. „Din punctul meu de vedere, viitoarea sală trebuie să rămână o emblemă, şi din punct de vedere arhitectural şi ca locaţie. Putem să facem o sală de sport care să arate ca un depozit, însă putem să construim ceva care să conteze”, a mai spus primarul.  Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:21

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1683/89/2022, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. TATATU BAKERY S.R.L. Vaslui, cu sediul în loc. Vaslui, judeţul Vaslui. Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 05.05.2023. Vânzarea prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 25.05.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, respectiv până la data de 27.07.2023 la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103.
ANUNŢ privind închirierea prin licitaţie publică a unei suprafete de teren de 15 mp, in curtea Dispensarului Moţca – CF 60052, pentru amplasarea unui container ȋn vederea desfăsurării de activităţi privind vȃnzare produse papetarie, de multiplicare documente, etc. UAT Comuna Moţca, adresa : localitatea Moţca, str. Moldovei, nr. 70, judeţul Iaşi, tel : 0232/715777, fax: 0232/715050 , email : comuna_motca@yahoo.com scoate la licitaţie publică o suprafaţă de teren de 15 mp, situat în intravilanul comunei Moṭca, ȋn curtea Dispensarului din localitatea Moṭca – CF 60052. Accesul la imobillul menţionat se face din str. Moldovei. Închirierea se face conform art. 333 – 336 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi Hotărȃrea Consiliului local Moţca nr. 32 din 27.04.2023. Documentaţia de atribuire poate fi achiziţionată, contra cost, de la sediul Primăriei comunei Moţca. Contravaloarea documentaţiei este de 100 lei. Ofertele se redacteazã în limba românã şi vor fi prezentate conform documentaţiei de atribuire. Data limitã pentru depunerea ofertelor este 31.05.2023 ora 9:00. Adresa la care trebuie depuse ofertele : Primãria comunei Moţca, str. Moldovei, nr. 70, judeţui Iaşi. Data limitã pentru solicitarea clarificãrilor este 25.05.2023. Data limitã pentru transmiterea rãspunsului la clarificãri este 26.05.2023. Licitaţia va avea loc în data de 31.05.2023 ora 11:00 la sediul Primãriei comunei Moţca, judeţul Iaşi. Litigiile de orce fel ce decurg din executarea contractului de concesionare sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Iaşi.
Doar 5 ieșeni cu dizabilități au fost integrați pe piața muncii, în acest an
29/05/2023 08:41

În primele patru luni ale anului 2023, doar 5 persoane din judetul Iasi cu dizabilităti s-au angajat prin intermediul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Muncă (AJOFM) Iasi. În judetul Ia ...

Bacalaureatul, în pericol!
29/05/2023 08:35

Conflictul dintre angajaţii din invăţămantul preuniversitar şi guvernanţi a ajuns la o nouă etapă, cea in care greva şi protestele sindicaliştilor ii pot afecta pe elevii din ani terminali de gimnaziu ...

Mihai Chirica-Cinci personalități din domeniul academic și cultural sunt propuse pentru titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași
29/05/2023 08:35

Cinci personalităti din domeniul academic si cultural ar putea primi titlul de Cetătean de Onoare al Municipiului Iasi in urma votului consilierilor locali care se vor intruni in sedintă ordinară luni, 29 m ...

280 de ucraineni refugiați la Iași vor locuri de muncă
29/05/2023 08:17

Dacă in lunile precedente, ucrainenii păreau să evite angajatorii ieseni, foarte putini refugiati fiind inregistrati in evidentele Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Muncă (AJOFM) Iasi, lucrurile s ...

  Daruri pentru copii la Teatrul „Luceafărul”,  de 1 Iunie
29/05/2023 08:15

Adresandu-se prin misiunea sa institutională publicului tanăr, Teatrul pentru Copii si Tineret „Luceafărul” din Iasi a imaginat si in acest an un program atrăgător pentru 1 Iunie. Programul va ...

 Greva cadrelor didactice continuă - USLIP Iași solicită intervenția președintelui Iohannis
29/05/2023 08:15

* „Revolta noastră a depăşit stadiul unei interpretări doar economice. În acest moment ne referim in primul rand la demnitate. Jignirile repetate şi ofertele  batjocoritoare făcute de că ...

Iașul va avea cinci noi Cetățeni de Onoare
28/05/2023 23:59

Prima propunere este Angela Paveliuc – Olariu. Aceasta a activat la Muzeul Etnografic al Moldovei din laşi, unde a desfăşurat o bogată activitate de cercetare şi dezvoltare, precum şi la Palatul Cul ...

Apocalipsa de la Paşapoarte
28/05/2023 23:59

În ultima perioadă, in spaţiul public, au apărut din nou informaţii referitoare la aglomeraţia de la Serviciul Public Comunitar de Paşapoarte din Iaşi, biroul cel mai solicitat din ţară. Aici, la ...

„Viitorul va fi și în dezvoltarea comunelor limitofe”
28/05/2023 21:05

- Am remarcat continua dezvoltare a comunei pe care o conduceti, care numără peste 17.000 de locuitori. Lucrurile devin astfel mai simple sau mai complicate? - Dacă ne referim la modul general, viata devine ...

Incendiu la un depozit de furaje din Tutova
28/05/2023 12:30

Un incendiu puternic a izbucnit, in noaptea de sambătă spre duminică, intr-o hală pentru depozitarea furajelor situată in curtea unei ferme de păsări din localitatea Tutova. Detaşamentul de pompierii B ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei