800.000 de lei pentru containerele-clasă de la Colegiul Pedagogic

2containere

Dimensiune font:

| 02-04-2023 09:59

După ce părinții și elevii au propus ca ]ntreaga activitate didactică să fie organizată într-o construcţie provizorie, după modelul folosit în Timişoara sau unele sectoare din Bucureşti, Primăria Iași se pregăteşte să achiziţionez containere metalice * se propune închirierea a 33 de module, pentru care a fost alocată suma de 800.000 lei

Recent, primarul Mihai Chirica şi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi s-au întâlnit ieri, conform unei promisiuni anterioare, cu reprezentanţii conducerii, a părinţilor şi elevilor de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” Iaşi, cu scopul declarat de a găsi o soluţie pentru relocarea activităţii didactice. Reprezentanţii părinţilor au propus ca începând cu anul şcolar 2023 – 2024, din toamnă, actul didactic să aibă loc într-o construcţie temporară, după modelul folosit în Timişoara sau unele sectoare din Bucureşti. Primăria Iași va trebui să se ocupe de amenajarea acestei construcţii, de conectarea la utilităţi şi de asigurarea mobilierului necesar desfăşurării activităţilor şcolare.

Închiriate, nu cumpărate

Ieri, în cadrul şedinţei de Consiliu Local, a afost avizată o rectificare bugetară prin care este alocată suma de 800.000 lei pentru procurarea containerelor. „Vrem să le închiriem, nu să le cumpărăm, pe durata lucrărilor de consolidare ale colegiului. De altfel, ne-a fost avizată şi procedura prin care scoatem la licitaţie lucrările de consolidare, spoerăm ca până pe data de 1 mai să punem semna contractului cu constructorul”, a spus primarul Mihai Chirica.

Aşa cum s-a convenit, elevii şi cadrele didactice ale Colegiului îşi vor desfășura activitatea în construcţia temporară pe o perioadă determinată (circa 2 ani şi jumătate), pe perioada lucrărilor de consolidare și modernizare a şcolii. Procedura de licitaţie pentru încredințarea lucrărilor este în desfăşurare, termenul limită de depunere a ofertelor fiind data de 3 mai 2023. Lucian STATE

 

 

 

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:55

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
Iertat de judecători, după ce a dat foc la grajdul vecinului
05/06/2023 08:59

Ion B. din Hartoape, comuna Vanători, a intrat in belea pe data (număr cu ghionion) de 13 aprilie 2020. Era in plină pandemie şi, neavand altceva mai bun de făcut, omul s-a apucat să-şi cureţe grădina. ...

VIDEO Serbările comunei Ciurea
05/06/2023 08:12

Autoritătile din Ciurea au marcat astăzi o nouă sărbătoare a comunei. Ciurenii, şi nu doar ei, au fost invitaţi la un program artistic si cultural susţinut de artişti profesionişti, care se va intinde ...

Depoul Dacia, demolat
05/06/2023 07:59

Lucrările de demolare de la Depoul din Dacia incep in această lună. Pe acel amplasament vor fi construite un al depou si un alt garaj, autonome din punct de vedere energetic, pentru tramvaiele si autobuzele ...

Cosmos Tănase, taxat cu 28.000 lei, după ce a ameninţat un poliţist
05/06/2023 07:59

Prin sentinţa pronunţată miercuri, 31 mai a.c., Curtea de Apel Iaşi a stabilit un record in ce priveşte cuantumul unei amenzi penale, condamnatul fiind nimeni altul decat celebrul interlop Cosmos Tănase. ...

Ziua (zilele) Tătăraşului, o sărbătoare total atipică, dar foarte reuşită
05/06/2023 07:37

 Mai intai, a fost grupul de Facebook Tătăraşi. Caţiva ieşeni ce au copilărit aici, unii dintre ei domiciliază şi acum in zonă s-au ocupat, cu migală şi tenacitate de dezvoltarea lui. Acum sunt ...

Strângere de fonduri pentru elevii de la CyLiis
05/06/2023 07:25

Liceul de Informatică „Grigore Moisil” din Iaşi a lansat o nouă campanie de strangere de fonduri pentru ca elevii calificaţi la competiţia internaţională de robotică Maryland Tech să poată ...

Ieşenii celebrează astăzi Ziua Mediului
05/06/2023 06:59

Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Iaşi marchează Ziua Mondială a Mediului – 5 Iunie 2023, aflată in acest an la cea de a 50-a aniversare.  „Stop poluării cu plastic!” este sl ...

Clubul CFR de la Râpa Galbenă, lăsat de izbeliște
05/06/2023 05:59

Inaugurat la data de 20 decembrie 1925 sub denumirea de „Căminul ceferist de asistentă socială, culturală, profesională si medicală”, Clubul CFR de la Rapa Galbenă este una dintre clădirile ...

Casieră, condamnată la pușcărie pentru că nu a scanat produsele de pe bandă
04/06/2023 15:00

  O casieră in varstă de 48 de ani de la un magazin Carrefour din Suceava a fost condamnată la 1 an si 6 luni de inchisoare pentru că nu i-a scanat unui client toate produsele de pe bandă. Clientul, ...

Șeful CJ Suceava cere încetarea grevei din educație
04/06/2023 12:30

Presedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, consideră că s-au făcut pasi importanti in solutionarea conflictului de muncă din Educatie si solicită respectuos liderilor de sindicat si cadrelor didactice sa fi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei