Alertă - Premierul Ciucă confirmă majorarea cu 50% a taxelor şi impozitelor locale: 'E o decizie care a fost luată în coaliţie'

000000  protest_lume_strada

Dimensiune font:

| 05-10-2022 21:08

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, miercuri, chestionat despre amendamentul depus de senatorii din coaliţie privind creşterea cu 50% a taxelor şi impozitelor locale, că decizia a fost luată în coaliţie, scrie News.ro.


„Este un amendament care a fost discutat şi la nivelul coaliţiei, a fost discutat şi cu reprezentanţii autorităţilor locale, atât cu Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene, cu Asociaţia Municipiilor, a oraşelor, a comunelor, fiecare dintre dumnealor venind şi ridicând problema că vechea formulă din Codul Fiscal prevedea o serie întreagă de demersuri tehnice, anume acea ridicare a nivelului de impozit în funcţie de valoarea cuprinsă în grilele notariale, ceea ce, la nivelul autorităţilor locale, tehnic era imposibil de realizat până la finale anului. De aceea s-a solicitat şi s-a obţinut acordul politic ca această decizie să fie amânată, în schimb se introduce amendamentul astfel încât acestea să fie crescute cu 50% faţă de valoarea iniţială, din ceea ce există acum. E o decizie care a fost luată în coaliţie”, a explicat Nicolae Ciucă, miercuri la Alba Iulia, întrebat despre amendamentul respectiv.

 

 

Ministrul Finanţelor Adrian Câciu a precizat că senatorii social-democraţi şi liberali au depus un amendament la ordonanţa 16/2022, care prevede o actualizare a grilei privind impozitul pe proprietate.

„Ordonanţa 16, după cum ştiţi, este în dezbatere parlamentară, este la Senat. Înţeleg că s-au depus o serie de amendamente. Pe partea de proprietate, senatorii PSD şi PNL au depus un amendament. În analiza acestui amendament am văzut că sunt şi poziţiile Asociaţiei Oraşelor şi Municipiilor, Asociaţiei Consiliilor Judeţene, care sunt de acord cu această abordare. Drept pentru care Parlamentul va trece la dezbatere şi la avizarea acestui amendament, care, de fapt, din ce am văzut, reprezintă sau are în vedere o actualizare a grilei de raportare a stabilirii impozitului pe proprietate”, a declarat Adrian Câciu.

Chestiona cu cât ar putea fi majorate impozitele, ministrul PSD a explicat că este neapărat nevoie ca acestea să fie crescute, findcă în grila aprobată în anul 2015 autorităţile au o marjă de stabilire a impozitelor.

„Nu e neapărat necesar să crească impozitele. După cum ştiţi, faţă de această grilă, care a fost stabilită în anul 2015, autorităţile locale au o marjă de stabilire cuprinsă între 0,8% şi 0,2%, dacă nu mă înşel, sau 2%. Deci, practic, pe de o parte, pot acţiona în cadrul acestei marje, pot creşte impozitele. Până la urmă este vorba de veniturile autorităţilor locale şi atunci când ne întrebăm de ce, de fiecare dată, statul român, din bugetul de stat, din taxele tuturor, trebuie să suplinească lipsa de venituri la nivel autorităţilor locale, cred că un răspuns este şi în zona aceasta a colectării veniturilor locale. Nu în ultimul rând, trebuie să ţineţi cont de faptul că populaţia cu venituri mici este protejată din perspectiva impozitelor pe proprietate. Există o serie de credite fiscale care sunt prevăzute în Codul fiscal. Deci, impactul unei creşteri de impozite, eventuale creşteri nu vor fi pe persoanele care au venituri mici. Pe de altă parte, trebuie să ţinem cont şi de de faptul că este totuşi o chestiune de inechitate ca impozitele să fie la fel în UAT-uri diferite şi ca nivel de trai şi ca nivel de dezvoltare, dacă vreţi, economică”, a conchis ministrul Finanţelor. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:08

 

Lichidatorul judiciar desemnat prin Ȋncheierea nr. 40/18 noiembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Vaslui, Secţia Civilă, în dosarul nr. 2183/89/2022, privind debitoarea S.C. PADINCOM S.R.L. Vaslui, având C.U.I. 16445021, sediul social în mun. Vaslui, str. Căpitan Filote Claudiu, bl. 448, sc. A, et. 3, ap. 15, jud. Vaslui, număr de ordine în registrul comerţului J37/358/2004, notifică deschiderea procedurii simplificate de faliment, conform Legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor este de 23.12.2022. În temeiul art. 114 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, nedepunerea cererii de admitere a creanţei până la termenul menţionat atrage decăderea din drepturi privind creanţa/creanţele deţinute împotriva debitoarei. Termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor este 19.01.2023. Termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor este 03.02.2023. Se convoacǎ prima Adunare a creditorilor în data de 23.01.2023, ora 1200 la sediul lichidatorului judiciar situat în mun. Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, jud. Vaslui, având următoarea ordine de zi: 1. desemnarea comitetului creditorilor şi a preşedintelui acestuia; 2. confirmarea lichidatorului judiciar şi a onorariului, 3. probleme diverse. Relaţii la lichidatorul judiciar ESTCONSULT I.P.U.R.L. Huşi, tel. 0335/566.035, 0727/850.575.
Comunicat de presă, demarare proiect cu titlul ,,Nu renunța, implica-te!”, cod proiect F-PNRAS-1-2022-2101
09/12/2022 10:36

Comunicat de presă, demarare proiect cu titlul ,,Nu renunta, implica-te!”, cod proiect F-PNRAS-1-2022-2101

Salariul minim pe economie va crește la 3.000 de lei
09/12/2022 10:35

Salariul minim brut va fi mărit, de la 1 ianuarie, la 3.000 de lei, comparativ cu 2.550 in prezent, potrivit unei hotărari adoptate ieri de executiv. De această prevedere vor beneficia aproape 2,2 milioane ...

M.O.I.S.I.L. - Măsuri Operative și Igienice pentru Siguranță în Liceul Teoretic de Informatică Grigore Moisil, Iași, codul MySMIS al proiectului 145981
09/12/2022 09:00

 M.O.I.S.I.L. - Măsuri Operative si Igienice pentru Sigurantă in Liceul Teoretic de Informatică Grigore Moisil, Iasi, codul MySMIS al proiectului 145981

Anunț privind lansarea proiectului „CAPITAL DE LUCRU” –   S.C. FOOD COM S.R.L.
09/12/2022 09:00

 Anunt privind lansarea proiectului „CAPITAL DE LUCRU” –   S.C. FOOD COM S.R.L.

Panică pe piața bancară austriacă după ce a România a fost blocată la intrarea în Schengen
08/12/2022 21:30

 Seful grupului bancar austriac Erste, care detine cea mai mare bancă din Romania, BCR, Willi Cernko, reactionează după ce Consiliul Justitie si Afaceri Interne (JAI) a blocat, joi, aderarea Romaniei si ...

LOTO 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 8 decembrie, 2022
08/12/2022 21:19

  Numerele extrase, joi, 8 decembrie, 2022: Loto 6/49:  24  29  38  5  25  35   Loto 5/40:  34  14  16  13  12  5   Joker:  ...

Pensiile care s-ar putea să nu fie impozitate. PNL: Raport favorabil din partea Comisiei pentru Buget-Finanțe
08/12/2022 16:44

Pensiile sub 3.000 de lei s-ar putea să nu fie impozitate. Initiativa a primit aviz favorabil din partea Comisiei pentru Buget-Finante din Senatul Romaniei. "Initiativa parlamentarilor PNL a primit raport f ...

Românii, cei mai importanți investitori în România: frații noștri din diaspora au trimis în țară peste 65 de miliarde de euro în 15 ani
08/12/2022 16:37

Romanii care lucrează in străinătate au trimis peste 65 de miliarde de euro in tară din 2007 şi pană in prezent. Cele mai importante sume vin dinspre Germania si Marea Britanie, si asta pentru că multi ...

Sporurile pentru angajații din ministere depășesc orice imaginație: Liste incredibile, pe fiecare minister!
08/12/2022 16:35

Angajatii de la stat se pot plange de orice numai de lipsa banilor nu. Munca la birou pare să fi ajuns mai periculoasă ca lupta in transee. Angajatii de la stat cumulează spor după de spor pentru conditii ...

Klaus Iohannis a făcut anunțul despre prețurile carburanților, după plafonarea petrolului rusesc
08/12/2022 16:34

Presedintele Klaus Iohannis spune că guvernul va veni cu solutii pentru ca pretul carburantilor să fie tinut sub control. De ieri, a intrat in vigoare plafonarea pretului petrolului rusesc, lucru care ar pu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei