Invatamant

Rectorul Facultății de Arhitectură a cerut concedierea profesorului care ar fi trimis studentelor poze cu el dezbrăcat. Decizia aparține senatului universității

Rectorul Universitătii de Arhitectură si Urbanism „Ion Mincu” din Bucuresti, Marian Moiceanu, a cerut miercuri incetarea definitivă a contractului de muncă cu profesorul Dorin Stefan Adam, acuzat de hărtuire sexuală de studente care au primit poze nesolicitate cu profesorul dezbrăcat. Decizia apartine senatului universitătii. Conferentiarul universitar Dorin Stefan Adam a fost suspendat pe 31 iulie, după ce mai multe studente s-au plans că profesorul le-a trimis poze cu el dezbrăcat pe retele de socializare. „Comportamentul cadrului didactic este incalificabil. A incălcat C ...

Profesorul Alfred Bulai, dat afară de la SNSPA
06/08/2024 14:00

Rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, a anunţat, marţi, că a semnat dispoziţia de desfacere a contractului individual de muncă al lui Alfred Bulai, cu efect imediat. ”Sper ca acţiunea fermă a SNSPA impotriva celor care nu respectă normele etice şi demnitatea fiecărui membru al comunităţii academice să fie un exemplu şi pentru alte universităţi”, a susţinut acesta. Pricopie a precizat că SNSPA va continua analiza situaţiei, iar Comisia de Etică va evalua in ce măsură există argumente legale pentru a extind ...

Revoluție în educație: Evaluările anuale și salariile profesorilor
05/08/2024 07:44

Ministerul Educatiei anuntă o schimbare majoră in sistemul de evaluare a profesorilor, care va avea un impact direct asupra salariilor acestora. Intr-o măsură revolutionară, colegii si directorul scolii vor evalua anual performantele profesorilor, iar aceste evaluări vor fi realizate printr-o platformă online. Măsurile sunt in prezent in dezbatere publică si au fost propuse pentru a răspunde recomandărilor OCDE, organizatia responsabilă de testele PISA Detalii despre evaluare Noua platformă de evaluare va cuprinde: Analize ale performantei elevilor: Rezultatele obtinute de elev ...

Mirel Palada comentează abuzurile sexuale de la SNSPA: Pieleanu și Bulai au distrus reputația profesiei de sociolog
04/08/2024 18:05

Sociologul Mirel Palada vine cu o ipoteză nouă in cazul hărtuirii sexuale de la SNSPA. Acesta spune că adăvata miză a scandalului e rectorul SNSPA Remus Pricopie, care l-a criticat in mai multe randuri pe Mircea Geoană, acuzand că se foloseste de functia de ajunct al NATO ca să isi facă promovare pentru campania electorală de la alegerile prezidentiale. Palada spune că scandalul in care sunt implicati Marius Pieleanu si Alfred Bulai afectează perceptia asupra profesiei de sociolog. „De dimineată, mii de glasuri entuziaste, dar pline de energie mă intreabă acelasi lucru, in ...

A doua șansă pentru elevii care dau admitere la liceu
04/08/2024 15:15

A inceput a doua etapă de admitere la liceu. Luni se primesc inscrierile pentru probele de aptitudini sau de limbi străine şi de limba maternă, care se vor desfăşura pe 6 şi pe 7 august. Pot participa la această etapă de admitere copiii care au fost repartizaţi computerizat in prima etapă, dar nu s-au inscris la şcoala unde au intrat, cei aproximativ 1.600 de absolvenţi de clasa a VIII-a care nu au fost repartizaţi, dar şi cei care nu au susţinut Evaluarea Naţională. Practic, orice copil care nu este incă inscris in clasa a IX-a poate participa in zilele următoare la a do ...

SNSPA sare în sprijinul lui Iohannis și transmite Curții Constituționale un punct de vedere împotriva legii care interzice răspândirea teoriilor privind identitatea de gen în şcoli
03/08/2024 14:41

Scoala Natională de Studii Politice si Administrative (SNSPA) a anuntat, joi, că a depus la Curtea Constitutională un punct de vedere prin care sustine sesizarea presedintelui Klaus Iohannis privind neconstituţionalitatea legii prin care se interzice referirea la identitatea de gen in scoli. Anuntut SNSPA a fost făcut in ziua in care Curtea Constutitională a decis să respingă sesizarea presedintelui Iohannis in altă spetă, respectiv educatia sexuală in scoli, urmand ca astfel de cursuri să se desfăsoare doar cu acordul părintilor. SNSPA spune că demersul este sustinut de unive ...

SNSPA, Cristi Pîrvulescu și mușamalizarea mușamalizării
03/08/2024 14:29

Cand credeai că le-ai auzit pe toate in scandalul sexual al abuzatorilor sexo-marxisti, stai să vezi mama musamalizărilor semnată de decanul Cristi Pirvulescu. SNSPA nu este o universitate ci scoală de cadre sorosistă Să precizăm din start că SNSPA nu este decat fostul Stefan Gheorghiu, adică scoala de cadre a bolsevicilor care a renăscut după revolutie prin bani, burse, cariere si relatii internationale ca scoală de cadre a sorosistilor (sorosismul fiind numele de cod pentru neo-marxistii finantati de capitalistii verosi de tip Soros -dar nu numai- cu scopul de a implementa imp ...

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:29

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
A început a doua etapă de repartizare computerizată a elevilor la liceu
02/08/2024 14:10

Cei peste 1.600 de elevi care nu au fost admisi la niciun liceu in urma primei etape de inscriere la liceu se pot inregistra pentru a doua etapă. Conform calendarului aprobat de Ministerul Educatiei, vineri, 2 august, se afisează locurile rămase libere, iar in perioada 12-14 august elevii vor putea depune cererile de inscriere pentru a doua repartizare computerizată. Rezultatele repartizării computerizare de la prima etapă de admitere din acest an au fost publicate de către Ministerul Educatiei pe 24 iulie. Calendarul de admitere la liceu 2024, etapa a doua A doua etapă de inscri ...

„Pieleanu o făcea pe faţă, urât de tot” – Noi acuzaţii din partea unei studente la adresa sociologului PSD
02/08/2024 07:46

Jurnaliştii de la Observator News au publicat mărturia unei studente de la SNSPA, pe nume Cătălina, care a lansat noi acuzaţii la adresa sociologului Marius Pieleanu, coleg cu Alfred Bulai (in prezent cercetat penal după ce mai multe foste studente l-au acuzat de hărţuire sexuală). „Pieleanu o făcea pe faţă, urat de tot. Le cerea numerele de telefon ale colegelor care erau foarte frumoase. Le cerea numerele de telefon prin băieţi, prin băieţii care erau cei mai slabi studenţi din an”,/i>, a mărturisit studenta. Numele lui Pieleanu a apărut alături de cel al lui Alfred ...

Sociologul PSD pleacă de la SNSPA. Agresa sexual studentele
02/08/2024 07:42

După zile in care n-a răspuns la telefoanele presei pentru a vorbi despre acuzaţiile de abuz, Marius Pieleanu anunţă că părăseşte SNSPA-ul. In condiţiile in care in spaţiul public apar tot mai multe acuzaţii contra lui, sociologul a declarat că pleacă din facultate. El neagă acuzaţiile ce i se aduc. „Pentru a elimina orice fel de discuţie şi asociere cu Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, la care ţin foarte mult, am luat o decizie astăzi unilaterală. De maine voi răspunde doar in calitate de persoană fizică. A fost greşeala mea că nu am inter ...

Acoperiți ca profesori. SNSPA este o instituție unde politicul se joacă de-a dascălul sau vânătorul
01/08/2024 00:24

“Este mai usor să construiesti copii puternici decat sa repari bărbati stricati.” Frederick Douglass Cată obiectivitate are un profesor care este membru de partid si predă despre partidele politice? Dar un profesor de stiinte politice care este si traseist politic? Dar un profesor consilier politic care evident caută modalităti in care să-si sustină propriul politician? Dar un profesor, sef de ONG care militează pentru nu partid politic? Dar un profesor care activează ca ministru sau conduce un serviciu secret? Sau un europarlamentar/ parlamentar care are ca scop să răma ...

Profesorul de la „Sf. Sava” acuzat de viol şi agresiune sexuală asupra unor minori ar fi încercat să se sinucidă
01/08/2024 00:15

Sorin Spineanu-Dobrotă, profesorul de la Colegiul Naţional „Sfantul Sava” din Capitală care este acuzat de viol şi agresiune sexuală asupra unor minori, a vrut să se sinucidă. Conform surselor media, dascălul ar fi in comă. Potrivit aceleiasi surse, un apropiat a fost cel care a alertat serviciile de urgentă cu privire la acest incident. Amintim faptul că dascălul acuzat de viol asupra unui minor si agresiune sexuală asupra unui băiat de 16 ani a fost pus vineri sub control judiciar. Profesorul acuzat de viol, Sorin Spineanu-Dobrotă, are 51 de ani, predă Economie la Cole ...

Au fost publicate rezultatele la examenul de Definitivat
30/07/2024 14:18

Rezultatele inregistrate la proba scrisă de la Definitivat au fost publicate, marţi, in centrele de examen şi pe pagina dedicată examenului. Aproape 8.000 de candidaţi au susţinut proba scrisă din cadrul examenului naţional de definitivare in invăţămant, cinci dintre aceştia fiind eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă. Potrivit Ministerului Educaţiei, dintre cei 8.534 de candidaţi cu drept de participare, au fost prezenţi 7.844 de candidaţi. 690 de candidaţi fie nu s-au prezentat, fie au decis să se retragă din motive personale, in condiţiile prevăzute de metodo ...

Victor Ciutacu, perpesctivă inedită în scandalul abuzurilor de la SNSPA: S-ar putea să descoperiți o filieră
30/07/2024 08:20

Jurnalistul Victor Ciutacu comentează scandalul abuzurilor sexuale de la SNSPA, in care este implicat profesorul Alfred Bulai. Ciutacu vine cu o perspectivă inedită si arată că studentele erau majore si ar fi putut să reclame abuzurile, cu atat mai mult cu cat in interiorul SNSPA functiona Centrul FILIA, cea mai puternică organizatie care luptă pentru egalitatea de gen. De asemenea, Ciutacu arată faptul că multe dintre fostele studente de la SNSPA au ajuns in functii foarte bune si ”s-ar putea să descoperim un capăt de filieră”. ”- Tot SNSPA-ul, in frunte cu indignatii su ...

Ce final rușinos de carieră! Sociologul Alfred Bulai cere să iasă la pensie după scandalul care a zguduit mediul universitar
30/07/2024 08:11

Sociologul Alfred Bulai a făcut cerere de pensionare din SNSPA după ce a fost acuzat de foste studente de abuzuri sexuale, au declarat surse din institutia de invătămant. Intr-o primă reactie, Alfred Bulai a spus pentru Libertatea: „O să am detalii si pozitii clare doar după ce prezint pozitia mea in Comisia de etică din SNSPA. Vă rog să mă intelegeti că trebuie să ofer toate lămuririle mai intai colegilor din Comisia de Etică”. Alfred Bulai, 61 de ani, Seful Departamentului de Sociologie din cadrul Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative (SNSPA) din Bucurest ...

Reacție de ultimă oră a SNSPA după acuzațiile aduse profesorului Alfred Bulai: Toleranță zero
29/07/2024 13:01

S-a deschis anchetă după cel mai recent scandal din invătămant! SNSPA anunţă primele măsuri după acuzaţiile lansate de mai multe foste studente la adresa profesorului Alfred Bulai, instituţia de invăţămand precizand că are o toleranţă zero pentru orice formă de hărţuire, discriminare sau abuz. Comisia de etică a SNSPA anchetează situaţia creată, pe durata analaizei, Alfrea Bulai urmand să fie retras din poziţia de director al Departamentului de Sociologie, iar participarea la activităţile didactice să-i fie suspendată. Sociologul Alfred Bulai, profesor şi cunoscu ...

Iașul are doi reprezentanți în conducerea Consiliului Național al Rectorilor
29/07/2024 10:48

Rectorul Universitătii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iasi (TUIASI), prof. univ. dr. ing. Dan Cascaval, si rectorul Universitătii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi (UAIC), prof.univ.dr. Liviu Maha, au fost alesi, vineri, in functiile de vicepresedinti ai Consiliului National al Rectorilor (CNR), pentru un mandat de 5 ani. Cei doi universitari ieseni au fost desemnati si intre cei 17 membri ai Biroului Permanent al CNR. În cadrul aceleiasi manifestări, organizată de Universitatea de Stiinte Agricole si Medicină Veterinară si Universitatea Tehnică din Cluj-Nap ...

Elevii români au câștigat 5 medalii la Olimpiada Internațională de Fizică. Întregul lot provine de la un liceu privat
29/07/2024 08:30

Elevii romani au obtinut trei medalii de aur si două de argint la Olimpiada Internatională de Fizică (IPhO) desfăsurată in Iran. Intregul lot provine de la un liceu privat din Capitală. La editia din acest an au participat elevi din 46 de tări. Elevii romani, medaliati la Olimpiada Internatională de Fizică „Trei medalii de aur si două de argint pentru Romania la Internationala de Fizică! In perioada 21-29 iulie 2024, s-a desfăsurat a 54-a editie a Olimpiadei Internationale de Fizică, la Isfahan, in Iran. La această editie au participat elevi din 46 tări ale lumii. Romania ...

98,5 la sută dintre elevii de gimnaziu au fost repartizați de licee
25/07/2024 13:05

Mai bine de jumătate dintre candidaţii la Evaluarea Natională au fost admişi la prima opţiune din cele exprimate pentru admiterea la liceu, aproximativ 57.000, număr in creştere faţă de anul trecut – informează Ministerul Educaţiei, după publicarea rezultatelor repartizării computerizate. A crescut şi numărul total al elevilor repartizaţi, care reprezintă peste 98,5% din absolvenţii de gimnaziu. Topul liceelor şi specializărilor după ultima medie de admitere rămane aproape neschimbat faţă de anul trecut, dar ultima medie a scăzut uşor, cu aproximativ cinci sut ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei