Editorial

10.000 nu-i decât cifra promisiunii de a continua

„Cand cărtile se vand greu, oamenii se vand usor, iar tara se dă degeaba”, spunea dramaturgul Tudor Musatescu. Limpede, butada aceasta n-a fost nicicand mai nimerită ca astăzi, măcar in ceea ce priveste presa. Ziarele se vand greu, nu mai reprezintă „opiul maselor”, au trecut de la a patra putere in stat direct intr-un soi de clandestinitate, caraghioasă, si nici măcar nu-si mai asteaptă rolul promis nu de Constitutie sau de vreo lege anume, ci de constiinta maselor. De la cei care nu contenesc cu eratele in nicicand imaculatele domenii ale serviciului public ...

10.000! Ce performanță!
07/02/2024 17:35

Dan DOBOS Chiar zilele astea se fac treizeci de ani de cand am intrat oficial in redactia „Evenimentul”. O viată de om, ar zice unii. Da, in regulă, dar ce viată! Fabuloasă, dacă e să mă intrebati pe mine. Nu credeam că mi se mai pot intampla multe evenimente care să-mi facă stomacul să tremure ca zbaterea de aripi a unei gangănii captive. Îs bătran, fiindcă munca la ziar nu e simplă. Te uzează, te termină, te scoate mai devreme la pensie. Îs mai bătran decat zice buletinul. Cand m-a sunat insă Dan M. Brezuleanu să-mi dea onoranta misiune de a scri ...

Mita uriașă nu se pedepsește
04/02/2024 21:48

 Dorian OBREJA În mod normal, mita (conform dictionarelor, sumă de bani sau obiecte primite, date ori promise unei persoane, cu scopul de a o determina să-si incalce obligatiile de serviciu sau să le indeplinească mai constiincios), fiind un fapt de coruptie, se pedepseste. Dar ar vorbi despre normalitate in niste vremuri ce nu se află deloc sub semnul acesteia nu are rost. Vreau doar să subliniez că, atunci cand valoarea mitei este mică, si pedeapsa trebuie să fie pe măsură; la fel, cand valoarea e mare, pedeapsa trebuie să fie mare. Dar cand valoarea este uriasă? ...

Spitale, școli - nu; pușcării - da...
30/01/2024 07:34

 Dorian OBREJA Conform datelor existente, in intervalul de timp trecut din 1990 si pană astăzi, bilantul noilor edificii in domeniile sanitar si educational este extrem de nemultumitor, mult prea departe de necesităti si posibilităti. Astfel, in această perioadă, s-au construit doar 4 spitale. În ”schimb”, in catastrofala guvernare Băsescu-Boc, s-a luat măsura, pe 1 aprilie (!!!) 2011, inchiderii a 67 de spitale; si incă am scăpat ieftin, tinand cont că, in urma discutiilor cu reprezentantii FMI din 2010, aceeasi sinistră guvernare se angajase să inchidă ...

Biruri mai mari pentru bogați?
29/01/2024 14:21

 Dorian OBREJA Trăim intr-o lume din ce in ce mai surprinzătoare, extinzandu-se la scară planetară formula aplicată candva unei singure tări, aceea de ”a tuturor posibilitătilor”. În acest sens, exceptiile pot deveni, cu incetul reguli. Dacă luăm exemplul oamenilor bogati, a devenit o obisnuită să auzim despre cei mai multi dintre ei că nu doar păstreză tăcerea asupra averii acumulate, ci si iau măsuri care de care mai garantate pentru a si-o păstra neatinsă, dacă se poate si de stat, si de persoane fizice cu apucături haiducesti. Foarte putini di ...

În căutarea sărutului pierdut. Îmbrățișările din lumea roboților
29/01/2024 08:53

Într-o lume in care tehnologia a devenit parte integrantă a vietii noastre, in care Realitatea Virtuală ne oferă căi de fugă din lumea reală, iar Inteligenta Artificială evoluează rapid, suntem martorii unei transformări dramatice a modului in care simtim si experimentăm iubirea. Cu toate acestea, cu toate aceste inovatii tehnologice, am reusit, paradoxal, să pierdem ceva esential: capacitatea de a iubi si de a fi iubi intr-un mod profund si autentic. În acest univers al tehnologiei si al Realitătii Virtuale, am devenit prizonierii propriilor noastre inventii. Îm ...

Cornel Nistorescu: „Cu tripleta Ciolacu, Barbu şi Boloş, orice fermă, de la găini la bivoliţe, ar da faliment la prima încercare”
28/01/2024 00:24

„Sperietura trasă de Marcel Ciolacu este una de copil fugărit de o turmă de bivoli furiosi. La iesirea pe sosele a transportatorilor si fermierilor, Ciolacu s-a pitit după incoerentul si caraghiosul ministru al Agriculturii (pus de Paul Stănescu la inaintare) si indărătul perdelei de diversiuni creată cu ajutorul televiziunilor care ciugulesc de la buget”, scrie, in Cotidianul, jurnalistul Cornel Nistorescu. „Si cind a inteles că nu mai tine, a iesit la balcon: „ -Asa cum ne-am luat angajamentul in fata fermierilor, continuăm adoptarea si implementarea măsurilor de sprijin ...

ULTIMA ORA
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren intravilan in suprafata de 35 mp, situat in orasul Negresti, Str. Decebal nr. 5, ce apartine domeniului public al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara Nr. 73695 Negresti, Nr. Cadastral 73695, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 49/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii in vederea desfasurarii de activitati conexe serviciilor medicale referitoare la sanatatea umana. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, Orasul Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 21,9 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, Bl. E2, Sc. C, Parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara Nr. 70102-C1-U74, Nr. Cadastral 70102-C2-U74, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 48/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, Parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
Cornel Nistorescu:Un fîs prefăcut cu Anca Alexandrescu
28/01/2024 00:22

Ce s-a ales din marele tam-tam al intilnirii cu Marcel Ciolacu? Trepădusii de la Realitatea incă vorbesc despre marea lor emisiune care, de fapt, s-a dezumfat de indată ce a inceput. Pe vremuri, cind mă documentam pentru un reportaj despre trupele de circ aflate in turneu, pe un tăpsan, la marginea orasului Alba Iulia, seful trupei mi-a povestit despre prietenia unei capre cu un elefant. Capra găsise un culcus si protectie lingă elefant si isi petrecea tot timpul lingă el. Iar cind uriasul trebuia să intre in manej si cind pe căprită incercau să o indepărteze, elefantul fornăia s ...

Încredere versus dezamăgire
22/01/2024 21:23

Dorian OBREJA Poate vreti să aflati – asta dacă nu stiti pe de rost, nu visati zi si noapte – in cine aveti incredere. E un exercitiu util, mai ales dacă procedăm, asa cum veti constata, si la comparatia cu acelasi sentiment exprimat in urmă cu patru ani... Potrivit unui recent sondaj de opinie, intr-un clasment al increderii romanilor, primele locuri sunt ocupate de Mircea Geoană (36,3 la sută), Laura Codruta Kovesi (34,3) si Emil Boc ( 32,4). Cumva ciudat acest top, tinand cont că este vorba de personaje care nu mai sunt in prima linie a politicii sau altor domenii din ...

Proteste sau teste electorale?
21/01/2024 21:40

Dorian OBREJA Si abia plecă bătranul – mă refer, desigur, la anul 2023...-, că se si declansară miscările de protest. Unele voci acuză că acestea ar fi generate de anumite interese si chiar că ar avea in spate formatiuni politice, dar este foarte greu, dacă nu imposibil, de demonstrat fără putintă de tăgadă asemenea acuze. Răman doar fapte mai greu de explicat in mod logic si asupra cărora pot să planeze, pe bună dreptate, unele suspiciuni: solicitarea pentru un protest, programat chiar in aceste zile in Piata Constitutiei din Bucuresti, a fost obtinut cumva pe per ...

Hakuna matata, la Bruxelles? Niemals!
14/01/2024 21:52

Dorian OBREJA „Hakuna matata” este o expresie din limba swahili (vorbită in estul Africii), ce ar putea fi tradusă cel mai adecvat in limba noastră prin ”nu-s probleme„. Expresia a devenit celebră mai ales in două randuri, in urmă cu două decenii si anul trecut. În primul caz, era vorba de filmul – productie a studiourilor Disney – „Regele leu”, in care sintagma nu este doar utilizată, ci devine si titlul unei melodii (compusă de Elton John). În cel de al doilea, a fost vorba de o ceremonie de intampinare a locatarului pri ...

Cine ne va conduce în 2024 și după
07/01/2024 20:49

 Dorian OBREJA Faptul că nu am pus semn de intrebare după titlul de mai sus ar putea duce la concluzia că lucrurile se stiu, cărtile sunt făcute, si pentru a utiliza o expresie din domeniul acestora, adică al jocurilor de noroc, ”rien ne va plus” - adică, in traducere liberă, nu se mai poate intampla nimic care să schimbe radical rezultate previzibile. Ei bine, o asemenea concluzie nu este chiar asa hazardată cum pare! Suntem intr-un an ultra-electoral, cu patru randuri de alegeri, incepand cu cele locale, de care ne mai despart doar cateva luni, continuand cu cele ...

Ce poate să fie în 2024
02/01/2024 22:15

  Dorian OBREJA Depinde foarte mult la ce predictii ne uităm si după care ne luăm pentru ca, la finele anului, să bifăm indeplinirea (sau nu) a acestora... De foarte multă vreme, sunt la modă previziunile formulate după texte apartinand celebrului Nostradamus. Nici 2024 nu poate face exceptie. Pentru el, sunt profetite: al treilea război mondial (de fapt, un conflict ce va dura sapte luni); un  cutremur puternic (cel mai probabil, in California); un nou Papă (in circumstantele in care cel actual meditează la retragere); agravarea urmărilor incălzirii globale; probleme ...

Crăciunul, o eternitate de dragoste și generozitate, nu doar o zi efemeră
25/12/2023 17:23

„Crăciunul nu este o perioadă, nici un sezon, ci o stare de spirit. Adevăratul spirit al Crăciunului inseamnă să preţuieşti pacea şi bunăvoinţa, să oferi, din plin, compasiune.” Calvin Coolidge Din perspectiva generozitătii, a compasiunii si impărtăsirii bucuriei cu ceilalti, Crăciunul devine un ghid pentru intoarcerea la inocenţă şi către sentimentele de dăruire şi de profund curaj pentru a trăi intr-un mod empatic si iubitor pe tot parcursul anului, un moment căruia, de la an la an, ii conştientizăm importanţa. Adesea, inocenta si bucuria care izvorăsc din b ...

E mai bun ce au alții?
18/12/2023 21:36

  Dorian OBREJA Sansa de a călători (aproape) oriunde este materializată, astăzi, de tot mai multi romani, care străbat lumea pe meridiane si paralele, isi imbogătesc amintirile cu cele văzute si, la intoarcere, isi exprimă incantarea fată de acestea. Din păcate, dorinta cunoasterii si ”cuceririi” lumii nu este dublată, ba chiar precedată de cea a unor actiuni similare vizand propria tară... Unul dintre obiectivele preferate ale turistilor romani in Turcia este Capadocia. Izolarea acestui tinut a atras aici, in primele secole ale erei noastre, pe crestinii pers ...

Scena politică la final de an
18/12/2023 10:39

  Dorian OBREJA După patru ani de la precedentele alegeri prezidentiale, trei ani de la cele parlamentare si doi ani si jumătate de guvernare a coalitiei PSD-PNL este momentul potrivit pentru  a face o trecere in revistă a scenei politice autohtone, asa cum se vede ea prin ochii posibililor votanti din 2024, care va fi un an super-electoral, cu nu mai putin de patru randuri de scrutinuri, in afara celor amintite fiind vorba si de cele locale si europarlamentare. Înainte de asta, insă, pentru a compara eventualele schimbări si mutatii in randul electoratului, foarte pe s ...

Sărbători terorizate...
11/12/2023 22:00

Dorian OBREJA ...mai intai, de tot mai pronuntata incălzire globală. Anul trecut, in Romania, in preajma sărbătorilor, s-a inregistrat o temperatură-record, si anume +22,5 grade Celsius. Iarna 2022-2023 a fost, in Europa, a doua cea mai călduroasă din istoria măsurătorilor. Temperatura medie inregistrată pe vechiul continent in intervalul decembrie 2022-februarie 2023 a fost cu 1,4 grade Celsius peste temperatura medie inregistrată in acelasi interval intre 1991 si 2020 in emisfera nordică. Dacă omenirea o tine tot asa cu indiferenta fată de un fenomen provocat chiar de dansa, m ...

Țara e mai bogată, dar oamenii?
10/12/2023 20:43

Dorian OBREJA După cifrele publicate in tot felul de rapoarte, studii, analize etc., rezultă, fără putintă de tăgadă, că Romania a devenit mai ”bogată” in ultimele două decenii, aderarea la Uniunea Europeană reducand, neindoielnic, si mai mult decalajul economic dintre tara noastră si alte state de pe bătranul continent. Expresia „mai bogată” trebuie citită decodată in sensul evolutiei cel mai important indicator prin intermediul căruia de evaluează si compară nivelul de trai, adică produsul intern brut pe cap de locuitor, ajustat cu puterea de cump ...

Cornel Nistorescu:Despre nemernicie la Ciutacu TV
07/12/2023 01:03

O adunătură de personaje care mai de care, stranse sub umbrela si la banii unui infractor transfug, l-am numit pe Sebastian Ghită, prelungeste spiritul OTV in forme dintre cele mai dizgratioase. Mortii, accidentatii si arestatii alcătuiesc subiectele preferate care hrănesc simulacrul de jurnalism al acestora. Multă lume le zice „Mincinosii TV” pentru că seamănă cu o motopompă de minciuni si prost gust. Toată ziua anuntă nenorociri si monstruozităti, aberatii si vesti de speluncă, totul pentru racolare de audientă. Si, cumva, chiar reusesc. Multi oameni naivi cad in capcana ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei