3hand

Dimensiune font:

Lot de avarie

| 08-08-2017 14:00

Cea de-a patra săptămână de la reluarea pregătirilor s-a încheiat cu participarea la tradiţionalul Memorial „Mihai Mironiuc”, desfăşurat la Suceava. Săptămâna trecută a fost însă cea mai fierbinte, deoarece de luni antrenorul principal Leonard Bibirig nu s-a mai prezentat la antrenamente, preşedintele Mihail Gabriel Popescu şi-a anunţat retragerea de la cârma echipei, precizând totodată că şi directorul tehnic Cornel Bădulescu a luat aceeaşi decizie, pasul lor fiind făcut după ce a devenit clar că nu va fi dublat milionul de lei brut pentru dificilul sezon de Liga Naţională. Se pare însă că Bădulescu ar putea fi totuşi întors din drum, deşi n-a însoţit echipa la Suceava, ea fiind condusă de antrenorul secund Florin Spiridon. Lotul deplasat la amintitul turneu  este însă unul mai degrabă de avarie în perspectiva participării în primul eşalon, deoarece abia a putut fi încropită o echipă şi efectuate două-trei schimbări!

 

Citeşte şi Trădat de tripleta ofensivă!

 


În primul meci, Politehnica a cedat în faţa celor de la CSM Focşani cu 23-28 după ce la pauză conducea cu 14-11, apoi s-a impus cu 29-28 în faţa celor de la Ştiinţa Bacău, cea mai bună grupare a eşalonului secund, iar în faţa gazdelor de la Bucovina a pierdut cu 25-31 şi a ocupat locul 3 în clasamentul final. Trofeul a rămas la Suceava, echipa gazdă impunându-se şi în celelalte două jocuri (34-31 cu Ştiinţa şi 21-20 cu CSM), locul secund fiind ocupat de focşăneni (30-24 cu Ştiinţa). „Este evident că ne mai trebuie măcar trei handbalişti valoroşi pentru a nu deveni victime sigure în Liga Naţională”, a fost concluzia lui Florin Spiridon. Dragoş GAŞPAR

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

 
ULTIMA ORA

 

 

 
loading...

 

Programul de la Cincinnati, dat peste cap de ploaie: Cum va fi vremea astazi si ce meciuri vom avea

 O furtuna puternica a dat peste cap programul de la Cincinnati in a doua parte a zilei de joi. Organizatorii au fost obligati astfel sa reprogrameze mai multe meciuri, printre care si: Karolina Pliskov ...

UPDATE Bădic n-a efectuat deplasarea la Giurgiu! Abia acum se încheie seria de foc!

UPDATE: Zvonurile apărute miercuri cu privire la posibila absenţă a lui Narcis Bădic din lotul pentru meciul cu Astra s-au adeverit, din păcate! Fotbalistul n-a efectuat deplasarea, iar conducerea clubului ...

FCSB da o noua lovitura financiara: Cati bani va incasa la meciul cu Sporting

 Partida retur cu Sporting Lisabona reprezinta o noua lovitura financiara pentru FCSB. Interesul pentru aceasta partida a crescut considerabil dupa rezultatul din meciul tur, motiv pentru care se a ...

Simona Halep o va intalni pe Johanna Konta in sferturi la Cincinnati: Iata ora de start a meciului

 Simona Halep o va intalni pe britanica Johanna Konta in sferturile de finala de la Cincinnati. Sportiva noastra va avea astfel sansa de a-si lua revansa dupa eliminarea de la Wimbledon. Ko ...

 

Simona Halep s-a calificat in sferturi la Cincinnati

 Simona Halep s-a calificat, joi, in sferturile de finala ale turneului de la Cincinnati. Favorita numarul 2 la castigarea intrecerii americane a invins-o in optimile de finala pe favorita numarul ...

O rundă liniştită

Jocul rezultatelor şi forma de moment a făcut ca etapa a VII-a a Ligii 1 de fotbal să aibă, drept caracteristică, liniştea. În sensul că meciurile nu sunt din categoria celor care pot oferi bombe. ...

Viitorul, invinsa categoric de FC Salzburg in playoff-ul Europa League

 FC Viitorul a pierdut, scor 1-3, intalnirea disputata joi seara, pe teren propriu, cu FC Salzburg, in prima mansa a playoff-ului pentru grupele Europa League. Mansa retur se va disputa peste o saptaman ...

Incep partidele pe bani grei pentru Simona Halep la Cincinnati

 Simona Halep a invins-o joi pe Anastasija Sevastova si s-a calificat in sferturile de finala ale turneului de la Cincinnati, iar pentru reprezentanta noastra urmeaza acum meciuri cu mize im ...

Performanta fantastica reusita de Simona Halep

 Simona Halep a invins-o joi pe Anastasija Sevastova in optimile de finala ale turneului de la Cincinnati si a izbutit o performanta de-a dreptul fabuloasa. Turneul de la Cincinnati a devenit cel d ...

Noul transfer de 40 de milioane de euro al Barcelonei s-a facut de ras la prezentarea oficiala (Video)

FC Barcelona l-a prezentat oficial joi pe mijlocasul brazilian Paulinho, transferat cu 40 de milioane de euro de la gruparea chineza Guangzhou Evergrande. Sceptcismul fanilor blaugrana in ceea ce-l priveste pe ...