Remedii naturiste pentru tratarea psoriazisului
Dimensiune font:
Această afecţiune este rezultatul unei epuizări a celulelor pielii, care se divid de o mie de ori mai rapid decât normalul. Boala este întâlnită cel mai adesea la nivelul genunchilor, pielii capului, pe picioare şi trunchi, coaja supărătoare dând o senzaţie de mâncărime constantă.
Psoriazisul afectează în jur de 1 la sută din populaţie. Nimeni nu a reuşit încă să demonstreze ce este de vină pentru apariţia lui. Unii specialişti în domeniu dau vina pe stres, alţii pe dereglările digestive, alimentaţia necorespunzătoare, problemele de rinichi şi ficat. În 50 la sută dintre cazuri există o istorie în familie a afecţiunii, iar în timp ce tratamentele convenţionale ajută la alinarea simptomelor, acestea nu acţionează şi la nivelul cauzei de bază care, în multe cazuri s-a dovedit a fi o intoleranţă la gluten.
Una dintre teorii, care merită luată în considerare, cu privire la cauza acestei boli este legată de imposibilitatea organismului de a metaboliza acizii graşi. De aceea, cei care suferă de psoriazis ar trebui să evite citricele, mâncărurile prăjite, făinoasele, produsele lactate şi zahărul. În schimb, ar trebui să mărească în alimentaţia lor cantitatea de legume, crude sau gătite şi să consume, zilnic, cel puţin o linguriţă de ulei de măsline, de preferat în salate. Apa este foarte importantă, într-o cantitate de cel puţin 8 pahare de apă pe zi, dar nu trebuie neglijate nici sucurile. S-a demonstrat că ajută foarte mult dacă sunt consumate, zilnic, două pahare mari de suc de morcov cu ţelină. Morcovul este foarte bogat în vitamina A, care este critică pentru sănătatea pielii. Ţelina conţine un compus numit psoralenă, care, potrivit unor cercetări în domeniu, ajută în prevenirea psoriazisului. Această substanţă este întâlnită şi în lămâi. Trebuie neapărat evitat alcoolul, care înrăutăţeşte boala şi făcut un obicei din consumul zilnic al ceaiului de urzică - acţionează ca un agent blând de detoxifiere la nivelul ficatului. De asemenea, trebuie evitată luarea bruscă în greutate, care accentuează problema. Un program specific de detoxifiere vă ajuta la decongestionarea colonului şi la menţinerea greutăţii corporale.
Soarele, esenţial
Vitamina D joacă un rol critic în divizarea celulară. Cea mai bună sursă naturală de vitamina D este soarele, ceea ce explică de ce starea celor care suferă de psoriazis se îmbunătăţeşte atunci când aceştia fac băi de soare.
Celulele malformate, precum cele specifice în cazul psoriazisului, nu ating maturitatea înainte de a se exfolia. Acest lucru se întâmplă, conform unor specialişti, datorită faptului că aceste celule nu produc destul solitrol - hormon secretat prin piele. Se pare că cel mai bun loc pentru a beneficia de băi de soare eficiente în cazul psoriazisului este Marea Moartă, în Israel. Este punctul de pe pământ cu cea mai scăzută altitudine, unde se întâlneşte o uşoară ceaţă atmosferică ce oferă cea mai mare protecţie împotriva radiaţiilor solare decât orice alt loc din lume. De asemenea, pe ţărmul Mării Moarte, umiditatea este foarte scăzută, ceea ce împiedică pierderea de substanţe minerale.
Una dintre substanţele minerale care, se pare, ajută cel mai mult în psoriazis este seleniul - se poate găsi în ceapă, usturoi, fructe de mare, roşii sau brocoli. Cercetările arată că seleniul ajută, în special, împotriva psoriazisului poziţionat la nivelul pielii capului. Trebuie avut în vedere, totuşi, că una dintre cele mai importante cauze de psoriazis este şi stresul, iar complexul de vitamine B ajută foarte mult în amelioararea bolii sau chiar în vindecare. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau