Marea „transformare” a lui Fenechiu: Din spatele gratiilor, direct pe scenă
Dimensiune font:
La nici două săptămâni după ce a fost liberat condiţionat din Penitenciarul Vaslui, Relu Fenechiu a reuşit să-i uimească pe politicienii de Bahlui cu poveţele sale date la scenă deschisă, în timpul evenimentelor organizate cu prilejul sărbătorii comunei Rediu. Prezenţa fostului ministru al Transporturilor la o sindrofie publică a stârnit nenumărate reacţii printre ieşeni, lucru care l-a determinat pe actualul preşedinte al PNL Iaşi, Costel Alexe, să se dezică de fostul ministru condamnat în dosarul „Transformatorul”, precizând că acesta nu mai poate vorbi în numele partidului
Nici nu a apucat să se obişnuiască bine cu libertatea, fiind liberat condiţionat în urmă cu numai două săptămâni, că fostul lider al PNL Iaşi a luat la pas comunele judeţului, participând la chermeze şi amestecându-se printre politicienii zilei. Astfel, Relu Fenechiu i-a lăsat cu gura căscată pe participanţii la zilele comunei Rediu, acolo unde a urcat pe scenă alături de oficialităţi. Mai mult, fostul deţinut al Penitenciarului Vaslui le-a dat şi câteva poveţe junilor angrenaţi în politica bahluiană, îndemnându-i pe aceştia la unitate, indiferent de culoarea politică. „Îmi permit, ca un om cu destulă experienţă politică, dar care nu mai are interese politice astăzi, să recomand politicienilor aici de faţă, şi celor care nu sunt de faţă, că cel mai important lucru este să realizeze lucruri pentru oameni... Nu să se certe, nu să caute nod în papură unul împotriva altuia pentru a bloca proiecte”, a glăsuit Relu Fenechiu, de pe scena amplasată la Rediu. Mai mult, vechiul penelist a încercat să-i gâdile orgoliul şi pesedistului din fruntea judeţului, Maricel Popa, aducându-i laude în ceea ce priveşte modul de administrare a afacerilor private. „Sunt bucuros să-l văd pe domnul Maricel Popa, preşedinte al Consiliului Judeţean, căruia eu i-am recomandat să nu intre în politică şi nu m-a ascultat, dar sper să fie tot la fel de performant cum a fost în afaceri, pentru că experienţa din mediul de afaceri este binevenită în politică”, a declarat Relu Fenechiu în mijlocul locuitorilor aflaţi la manifestările organizate cu prilejul zilei comunei Rediu.
A pozat în politician, la invitaţia primarului Haidău
Deşi Relu Fenechiu a fost primit la zilele comunei Rediu cu îmbrăţişări călduroase venite din partea colegilor de partid, dintre care-i amintim pe consilierii judeţeni Liviu Bulgaru, Liviu Brătescu şi Sorin Afloarei, nu trebuie trecut cu vederea nici comportamentul vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Victor Chirilă (ALDE), sau al deputatului PMP, Petru Movilă, cei doi gravitând în jurul fostului lider al dreptei ieşene. Nu au părut la fel de încântaţi de prezenţa lui Fenechiu social-democraţii ieşeni, însă aceştia nu au scos niciun sunet despre „aranjarea în scenă” regizată de primarul liberal Vasile Haidău. „Din ce ştiu, prezenţa domnului Fenechiu la acest eveniment a avut la bază o invitaţie privată din partea domnului primar. Era în casa primarului, la masa primarului, deci el a făcut legea. Nu puteam să fim noi nemulţumiţi doar de dragul opoziţiei”, a declarat Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean şi, totodată, lider interimar al Organizaţiei Judeţene a PSD Iaşi.
Apariţia lui Relu Fenechiu la o sindrofie politică devine total nejustificată, dacă ar fi să-i dăm crezare primarului liberal de la Rediu, care susţine că fostul lider de partid ar fi venit la zilele comunei... neinvitat! „Eu am dat publicităţii anunţul prin care anunţam că organizam zilele comunei, astfel încât să vină toţi cei care poftesc. Nu i-am trimis nicio invitaţie privată domnului Fenechiu, însă omul a venit într-o comunitate în care cetăţenii l-au cunoscut şi l-au apreciat pentru ajutorul dat. Dacă omul a fost condamnat, a plătit pentru faptele sale, iar acum poate face ce vrea, asta nu înseamnă că nu trebuie să mai iasă în lume”, susţine Vasile Haidău, primarul comunei Rediu.
Liberalii ieşeni se leapădă de Fenechiu
Prezenţa fostului ministru al Transporturilor la această sindrofie a tulburat apele şi în interiorul organizaţiei PNL din Podu Roş, motiv pentru care liderul filialei, Costel Alex, a reiterat ideea potrivit căreia Relu Fenechiu nu mai are nicio legătură cu partidul. „Prezenţa lui Relu Fenechiu la sărbătoarea comunei Rediu se datorează invitaţiei făcute de către primarul Vasile Haidău, în baza unei relaţii personale de prietenie şi în calitate de fost parlamentar pe acel colegiu. Relu Fenechiu nu mai are, astăzi, calitatea de membru al PNL deoarece este incompatibil cu criteriile de integritate asumate de acest partid. Prin urmare, domnul Relu Fenechiu nu poate lua cuvântul în numele PNL şi orice asociere în această direcţie este o speculaţie fără niciun fundament”, se arată într-un comunicat de presă remis de deputatul Costel Alexe, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL Iaşi.
Scheletele din dulapul lui Fenechiu
Fost ministru al Transporturilor, liberalul Relu Fenechiu, avea de efectuat o pedeapsă de cinci ani şi şase luni de puşcărie, din care a executat aproximativ trei ani şi jumătate în detenţie la Penitenciarele Iaşi şi Vaslui. Amintim că Fenechiu a fost condamnat definitiv în dosarul „Transformatorul”, în luna ianuarie 2014, după ce a fost trimis în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în iunie 2012, fiind acuzat că, prin firmele sale, a vândut transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei.
A doua condamnare primită de liberal, în dosarul „Siveco”, a fost aplicată după ce fostul ministru şi-a recunoscut vinovăţia într-un dosar în care era acuzat de DNA Ploieşti de trafic de influenţă în formă continuată şi spălare de bani. Cele două pedepse au fost contopite de către judecători şi, astfel, s-a ajuns la cinci ani şi şase luni de detenţie. Potrivit legislaţiei în vigoare, o persoană privată de libertate poate părăsi penitenciarul mai repede în anumite condiţii, cum ar fi o purtare exemplară, ore de muncă prestate, redactarea unor lucrări ştiinţifice. Acestea sunt şi motivele pentru care Relu Fenechiu nu a executat în totalitate pedeapsa primită. Anca BURNICHE, Ciprian NEDELCU
* * *
„Eu nu mai sunt om politic. Am fost la rediu în calitate de prieten al domnului primar” - Relu Fenechiu, pentru „Evenimentul Regional al Moldovei”
* * *
5,5 milioane de lei
Acesta este prejudiciul pe care statul român trebuie să-l recupereze de la Relu Fenechiu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau