Bebeluş mort în condiţii suspecte, la Cornu Luncii

Poliţiştii din Cornu Luncii fac cercetări şi au deschis dosar penal in cazul morţii unui băieţel din localitate, decedat la finele săptămanii trecute. Mama lui a sunat la 112 după ce a observat că micuţul nu mai respiră. Familia are 6 copii, printre care şi copilul in varstă de o lună de zile. Mama s-a culcat impreună cu micuţul pe patul din dormitor. Peste noapte l-a alăptat, apoi l-a culcat. Dimineaţă, cand s-a trezit, femeia a constatat cu stupoare că fiul său nu mai respira. A cerut ajutor cadrelor de la Ambulanţă, iar echipajul sosit nu a mai putut face nimic pent ...

 

 

 

 

 

 

 

 
35 de agenţi economici au exportat prin Vama de la Dorneşti

  În anul 2016, Biroul Vamal de Frontieră Dorneşti a adus la bugetul de stat venituri de 117,54 milioane de lei, cu 1% mai mult faţă de planul stabilit de către Direcţia Generală a Vămilor. Conform Raportului de activitate al instituţiei, veniturile virate la bugetul consolidat al statului au crescut faţă de anul 2015, mai puţin la TVA, „care a scăzut deoarece a crescut cu circa 16 milioane lei suma amanată de la plată in momentul vămuirii, cat şi ca urmare a reducerii taxei pe valoare adăugată de la 24% la 20%”. Lidia DIACONU

HARTA REGIONALIZARII in varianta PSD: Cum arata cele zece regiuni stabilite

Premierul Victor Ponta a anuntat vineri la sedinta Comitetului Executiv ca prioritatea legislativa a PSD va fi ca regionalizarea sa se faca prin proiect de lege fara a mai astepta revizuirea Constitutiei. Ponta a anuntat ca PSD sprijina varianta cu cu zece regiuni: impartirea regiunii Sud-Est in doua regiuni, astfel incit Dobrogea sa fie de sine statatoare - o victorie a tandemului Mazare/Nicusor Constantinescu. Cea de-a zecea regiune ar urma sa aiba centrul la Sibiu, fiind separata de regiunea cu capitala la Brasov, pentru a impaca disensiunile dintre PSD si PNL. In schimb, premierul nu a sp ...

Ponta: Modificăm legea. Regiuni, înainte de revizuirea Constituției

 Premierul Victor Ponta a declarat, vineri dimineată, in deschiderea Biroului Permanent National al PSD, că regiunile vor fi stabilite inainte de revizuirea Constitutiei. Prim-ministrul a subliniat că trebuie modificată Legea 315/1998 privind regiunile de dezvoltare. Ponta: Modificăm legea. Regiuni, inainte de revizuirea Constitutiei “Unul din punctele cele mai importante le-am discutat şi ieri (joi, n.r.) in cadrul unui BPN informal, doar cu vicepreşedinţii. Cred că din această toamnă trebuie să mergem mai departe prin modificarea Legii 315/1998, cea cu regiunile de d ...

Regionalizarea se amână

* tot mai multe voci susţin amanarea reorganizării administrativ-teritoriale pentru anul 2014 * principalii lideri ai USL sunt de acord cu o astfel de iniţiativă * o decizie finală va fi anunţată in cursul acestei luni Prim-vicepreşedintele PNL, cel care conduce comisia pentru regionalizare din acest partid, Klaus Iohannis, a declarat joi, că liberalii "nu se grăbesc cu regionalizarea", pentru că "aproape sigur că nu o facem anul acesta". "Şi in situaţia in care am ajuns, cu cvorumul la Referendum, cam toată lumea intre timp vede Referendumul de modific ...

A început loteria instituţiilor regionale

  * Guvernul a inceput repartizarea instituţiilor regionale pe judeţe * primele instituţii vizate sunt cele din domeniul fiscal * Iaşul va coordona finanţele la nivel regional, Suceava vămile şi controlul fiscal Autorităţile centrale au făcut un prim pas in procesul de descentralizare. Săptămană trecută, a fost aprobat la nivel guvernamental un act normativ care prevede infiinţarea direcţiilor regionale de finanţe publice. Măsura a fost anunţată de mai mult timp de vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării, şi prevede desfiinţarea direcţiilor judeţ ...

Romanul, capitală regională strategică

Liderii administraţiei publice nemţene şi-ar dori ca Romanul să fie capitală regională. Primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan şi preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Culiţă Tăraţă afirmă că o astfel de decizie ar fi benefică din punct de vedere strategic şi geografic. "Dacă s-ar vrea o adevărată capitală a unei regiuni din punct de vedere al poziţionării geografice, al accesului cel mai liber, o astfel de capitală ar fi Roman, oraş care a avut in istorie rolul lui. Din alte puncte de vedere, nu poţi să neglijezi Iaşul", a spus Tăraţă. Decla ...

ULTIMA ORA

 

Ce articole constituţionale modifică regionalizarea

Cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei” continuă campania de informare a opiniei publice privind regionalizarea. În ediţia de astăzi vă prezentăm ce modificări legate de reorganizarea administrativ-teritoriale sunt aduse Constituţiei şi care este calendarul aprobării unei noi legi fundamentale a statului. Materialele publicate anterior in cadrul acestei campanii pot fi consultate pe www.ziarulevenimentul.ro la secţiunea „Moldova/Regionalizare”. Reorganizarea administrativ-teritorială poate fi realizată doar in condiţiile unor modificări ale te ...

Kelemen respinge regionalizarea lui Dragnea:

Proiectul regionalizării care exclude impărţirea teritoriului după criterii etnice riscă să ducă la proteste in stradă, susţine preşedintele UDMR, Kelemen Hunor. Într-un interviu la RFI, liderul formaţiunii spune că maghiarii din Harghita, Covasna şi Mureş "se tem de o asimilare foarte perversă", dacă regionalizarea se va face după principiile enunţate deja de vicepremierul Liviu Dragnea şi Ţinutul Secuiesc va fi "asimilat spre Braşov, Buzău sau Neamţ". Înainte ca USL să anunţe cum se vor trasa exact cele 8-9 regiuni, Kelemen Hunor aver ...

Cum văd maghiarii reorganizarea ţării

Campanie „Evenimentul Regional al Moldovei” de informare a opiniei publice Cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei” continuă campania de informare cu privire la reorganizarea administrativ-teritorială a ţării. În materialul de astăzi, vă propunem viziunea partidelor care reprezintă comunitatea maghiară: UDMR şi PPMT. Analizele şi interviurile publicate anterior in cadrul acestei campanii pot fi citite pe www.ziarulevenimentul.ro la secţiunea „Moldova/Regionalizare”. Comunitatea maghiară din Romania are două propuneri pentru r ...

Dragnea:

Vicepremierul a reiterat faptul că in prezent se află in discuţii două variante in ceea ce priveşte numărul viitoarelor regiuni, fie opt, fie nouă astfel de entităţi administrative. "Criteriile pe care le-am avut in vedere sunt in principal criterii funcţionale. Am spus de la inceput, nu intenţionez să propun (...) un proiect de regionalizare care să aibă la bază criterii etnice, pentru că ţinta principală pentru care vrem să infiinţăm aceste regiuni o reprezintă dezvoltarea echilibrată a Romaniei. Dacă punem o hartă a dezvoltării actuale se vede foarte clar care sun ...

Şeful ARDNE: „Cel mai mare risc la regionalizare este politicul”

Cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei” continuă campania de informare cu privire la reorganizarea administrativ-teritorială a ţării. În materialul de astăzi vă propunem să citiţi viziunea pe care o are directorul Agenţiei Regionale de Dezvoltare Nord-Est (ARDNE), Constantin Apostol, pentru procesul regionalizării. Celelalte materiale publicate in cadrul acestei campanii vor fi vizualizate pe www.ziarulevenimentul.ro la secţiunea „Moldova/Regionalizare”. Principalul risc in realizarea procesului de regionalizare vine din zona politică. Cel pu ...

Bacăul vrea autostradă spre Braşov

Cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei” continuă campania de informare a opiniei publice cu privire la regionalizare. După publicarea viziunii şefilor administraţiei publice din Botoşani şi Vaslui, astăzi a venit randul liderilor din Bacău. Interviurile şi analizele publicate anterior in cadrul acestei campanii pot fi vizualizate pe www.ziarulevenimentul.ro in cadrul secţiunii „Moldova/Regionalizare”. Moldova ar putea fi legată de Transilvania printr-o autostradă Bacău - Braşov. Şeful Consiliului Judeţean (CJ) Bacău, Dragoş Benea, a susţinut c ...

 

Care sunt beneficiile regionalizării

Romania este singurul stat membru, de dimensiuni superioare mediei din Uniunea Europeană, care nu are regiuni administrative. Două rapoarte date publicităţii recent de Consiliul Consultativ pentru Regionalizare (CONREG) subliniază fără echivoc necesitatea reorganizării administrativ-teritoriale. Specialiştii prezintă, printre altele, lipsurile actualelor regiuni, fundamentele de bază pentru regionalizarea ţării şi beneficiile ca urmare a implementării unui astfel de proces. „Nu UE ne solicită regionalizarea“ CONREG, format din specialişti din mediul academic, af ...

Liviu Dragnea: Regiunile circulare sunt mai functionale decat cele cu forma alungita

Liviu Dragnea: Regiunile circulare sunt mai functionale decat cele cu forma alungita / Vicepremierul a prezentat trei posibile modele de functionare a viitoarelor regiuni    Regiunile care au o forma relativ circulara sunt mai functionale decat regiunile care au o forma alungita, a declarat, joi, la Iasi, vicepremierul Liviu Dragnea, in timpul primei dezbateri organizate de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP) la nivel local cu privire la procesul de regionalizare-descentralizare, transmite Agerpres. Totodata Liviu Dragnea a apreciat ca o alta pro ...

Regionalizarea României: Leii regionali şi judeţele bolnave - HARTA

Regionalizarea Romaniei: Leii regionali şi judeţele bolnave - HARTA Regionalizarea Romaniei va ajuta la reducerea decalajului dintre dintre regiunile slab dezvoltate şi cele dezvoltate, susţin oficialii guvernului. În actuala schemă de dezvoltare regională, cea peste care se va suprapune, cel mai probabil, viitoarea hartă administrativă a Romaniei, sunt cuprinse echilibrat judeţele care conduc regiunile şi cele care le trang in jos.   Harta judeţelor dezvoltate şi a celor slab dezvoltate, pe regiuni „Din păcate, in Romania, de 23 de ani siste ...

Basarabia, a 9-a regiune a României?

Republica Moldova a ajuns inevitabil la ceasul critic al marilor decizii privind viitorul ei. Cand işi poate refuza destinul gri sau se poate resemna cu el. Un asemenea moment de graţie a mai fost in 1991, la destrămarea Uniunii Sovietice, imperiul ideologic care a creat această improvizaţie istorică şi a ţinut-o captivă o jumătate de secol. Accidentul istoric a durat intr-atat de mult incat unii au ajuns să creadă că le poate fi patrie (deşi, cu excepţia celor foarte tineri, cetăţenii acestui stat s-au născut fie in Romania, fie in URSS) dar nu suficient de mult incat improv ...

PNL şi PSD, fiecare cu propria viziune de regionalizare

Cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei” continuă campania de informare a opiniei publice privind regionalizarea. Astăzi vă propunem o analiză a viziunilor celor două partide aflate la putere, in condiţiile in care diferendul dintre PSD şi PNL poate duce la amanarea aprobării proiectului. Materialele anterioare publicate in cadrul acestei campanii pot fi consultate pe www.ziarulevenimentul.ro la secţiunea „Regionalizare”. Proiectul regionalizării are slabe şanse de reuşită fără un consens in interiorul alianţei social-liberale. Pană in preze ...

REGIONALIZARE: Primarii de comune ar putea fi plătiţi în funcţie de numărul de locuitori

Potrivit specialiştilor, citaţi de Evenimentul Zilei, plata in funcţie de numărul de locuitori ar putea destabiliza populaţia unor localităţi. Şi asta pentru că primarii ar fi tentaţi să elibereze "cat mai multe buletine", pentru a avea un venit cat mai mare. Edilii au mai solicitat programe informatice performante, bani de protocol şi maşini de serviciu. În plus, aleşii locali vor ca banii incasaţi din amenzile aplicate persoanelor fizice să ajungă in visteria primăriei şi să fie folosiţi la investiţii. Au mai propus şi ca anual să fie alocaţi, din b ...

1 la 19 din 51