Gest caritabil al unui consilier local ieşean
Dimensiune font:
Cu banii obţinuţi prin vânzarea a trei rochii, Daniela Tăutu va contribui la tratamentul unei fetiţe afectată de o boală genetică rară
Gest remarcabil al consilierul local Daniela Popescu-Tăutu (PSD). Impresionată de Carolina Geantă, o fetiţă de 1 an şi 4 luni diagnosticată cu amitrofie musculara spinal Tip 1 (Werdnig-Hoffman), aceasta a decis să scoată la licitaţie rochia de nuntă şi alte două piese vestimentare, sumele obţinute urmând a fi donate pentru tratamentul necesar copilei. „Rochia de nuntă este din colecţia San Patyrick (preţ achiziţie 6100 lei), nuanţă ivory, cu trenă lungă, spectaculoasă pentru poze şi primire invitaţi, care se poate strânge după caz într-un nasture discret la spate. Mărime 38. Rochia a fost purtată o dată iar voalul este inclus în preţ. Preţul de pornire – 1.000 de lei. Licitaţia se încheie pe 25 august”, spune Daniela Tăutu, pe pagina sa de Facebook. Tot aici, consilierul social-democrat anunţă că va mai licita în scop caritabil alte două rochiţe, preţul de pornire fiind de 100 lei fiecare.
CITEŞTE ŞI Micuţa Carolina are nevoie de sprijinul nostru
Familia aşteaptă şi alte donaţii
La vârsta de 8 luni, Carolina a primit rezultatul testelor genetice, fiind diagnosticată cu Amiotrofie musculară spinală Tip 1 (Werdnig-Hoffman). Este o boală genetică rară, care se manifestă prin deteriorarea neuronilor motorii din măduva spinării şi de aici la atrofierea muşchilor, fiind afectate toate funcţiile vitale.
Mai multe detalii despre Carolina puteţi afla pe Facebook, în grupul special creat pentru ea - Carolina Geantă - „Prin dăruire primim!”. Cei care au posibilitatea şi doresc să facă o donaţie pot contribui în aceste conturi, deschise pe numele tatălui Carolinei:
Titular: Alexandru Geantă
EURO: RO88INGB0000999907018053, SWIFT: INGBROBU, BIC: INGB
LEI: RO54INGB0000999904623638, SWIFT: INGBROBU, BIC: INGB
Paypal: alex.geanta@yahoo.com
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau