Fostul episcop de Huşi, trimis în cealaltă parte de ţară
Dimensiune font:
Într-un document oficial semnat de Preafericitul Daniel după şedinţa Sinodului, de vineri, se arată ce se va întâmpla cu „demisionarul“ Corneliu Bârlădeanu * deşi iniţial se anunţase că fostul episcop implicat într-un scandal sexual va rămâne un simplu călugăr, documentul BOR arată că Bârlădeanu „va primi şi sprijinul financiar“
Un document redactat după şedinţa Sfântului Sinod de vineri şi publicat de cotidianul Vremea Nouă arată negru pe alb ce se va întâmpla cu fostul episcop de Huşi. Astfel, deşi vineri, oficialii BOR nu au făcut nicio precizare cu privire la zona în care va fi „exilat“ Corneliu Bârlădeanu, documentul semnat de Preafericitul Daniel bate în cuie soarta celui controversat episcop din BOR. Astfel, potrivit documentului oficial întocmit de Cancelaria Sfântului Sinod şi publicat de ziarul Vremea Nouă, din Vaslui, după şedinţa de vineri membrii Sinodului au decis: 1. ”Aprobă retragerea Preasfinţitului Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, din această slujire”. 2. ”Decide vacantarea scaunului de Episcop al Huşilor şi iniţierea procedurii de alegere a unui nou episcop pentru această eparhie, în cel mult 60 de zile, conform prevederilor statutare” 3. ”Aprobă ca episcopul retras să aibă domiciliul în Episcopia Devei şi a Hunedoarei, de unde va primi şi sprijinul financiar necesar, urmând ca la momentul potrivit Sfântul Sinod să decidă cu privire la slujirea liturgică”.
Imaginea lui Bârlădeanu ştearsă la foc automat
Până la desemnarea noului episcop al Huşilor, funcţia va fi suplinită de mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan. Aceste modificări au fost deja operate pe site-ul oficial al Episcopiei Huşilor, imaginea episcopului Corneliu fiind înlocuită cu cea a mitropolitului Teofan. Totodată, preoţii din judeţul Vaslui sunt înştiinţaţi printr-un anunţ online că începând cu data de 19 august 2017 la toate sfintele slujbe care se vor oficia în Episcopia Huşilor nu va mai fi pomenit PS Corneliu, ci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan.
Vineri, Corneliu Bârlădeanu a depus o cerere de retragere din funcţia de episcop al Huşilor, dar a precizat că se consideră, în continuare, nevinovat. Sfântul Sinod a aprobat cererea şi a declarat vacant scaunul de Episcop al Huşilor, urmând ca în următoarele 60 de zile, conform prevederilor statutare, să fie ales un nou ierarh. „Din moment ce Preasfinţitul Corneliu a depus cererea să se retragă din funcţia de episcop nu va mai intra în Consistoriu. El va rămâne membru al Bisericii Ortodoxe, a declarat că rămâne sub ascultarea Sfântului Sinod, nu mai este episcop titular, în niciun caz nu slujeşte. Statutul este de monah”, a declarat părintele Ionuţ Mavrichi, consilier patriarhal.
Cum a început scandalul care a zguduit BOR
Cazul a intrat în atenţia publică în luna iunie, când PS Corneliu Bârlădeanu a depus la DNA plângere împotriva a trei preoţi care l-ar fi şantajat cu darea în vileag a unor imagini compromiţătoare. Ulterior, filmul a apărut în spaţiul public. Jitaru Sebastian Cristi, preot arhimandrit la Catedrala Episcopală Huşi, Damian Gheorghe, preot de caritate la Spitalul Judeţean Vaslui, şi Bumbu Răzvan Mihail, preot paroh la Parohia Văleni, au fost reţinuţi pe data de 15 iunie, fiind acuzaţi că ar fi cerut bani sau funcţii pentru a nu face publice o serie de imagini video în care episcopul Huşilor. Ei au fost ulterior plasaţi în arest la domiciliu. Între timp, cazul a luat amploare, au fost vizionate şi analizate casetele, iar reprezentanţii BOR au spus că unul dintre ei ar fi Episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanu. Acesta se consideră în continuare nevinovat, dar a decis să se retragă din funcţie pentru „liniştea Bisericii“.
Dan CONSTANTINESCU
8 ani -Atât timp a condus Corneliu Bârlădeanu Episcopia Huşilor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau