Drum bun spre Vaslui!
Dimensiune font:
Drumul spre Vaslui, DN2F, prin Secuieni şi Plopana, de la km 14 la km 35, în total 21 de km, este în reabilitare, iar lucrările sunt finalizate de la Odobeşti până la ieşirea spre judeţul vecin. Anunţul a fost făcut de deputatul PSD Ionel Floroiu, care a precizat că lucrările sunt finanţate de Ministerul Transporturilor. În luna aprilie a acestui an, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a vizitat judeţul pentru a evalua mai multe proiecte de infrastructură. „Împreună cu toţi colegii mei parlamentari PSD de Bacău i-am solicitat ca drumul spre Vaslui prin Secuieni şi Plopana să fie urgent reabilitat. Ministrul Cuc şi-a ţinut promisiunea şi lucrările sunt finalizate de la Odobeşti până la ieşirea spre judeţul Vaslui. Porţiunea dintre Traian şi Odobeşti va fi gata până cel târziu pe 10 septembrie”, a spus Floroiu. După consolidare şi asfaltare, această rută mult circulată va ajuta Bacăul să se conecteze la circuitul economic al Moldovei. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau