Promisiuni legate de manualele şcolare
Dimensiune font:
Potrivit Ministerului Educaţiei, toţi elevii vor avea manuale noi pe bănci la începutul anului şcolar * în caz contrar, ministrul Educaţiei, Liviu Pop, declară că va demisiona
În prima zi a lunii august, procesul de asigurare a manualelor școlare pentru clasele I-IV, în anul şcolar 2017-2018, prin retipăriri, era finalizat în 36 de județe, anunţă Ministerul Educaţiei. Mai mult decât atât, până la sfârșitul acestei săptămâni, completarea stocurilor de manuale pentru elevii din ciclul primar se va încheia și în județele aflate în acest moment la un nivel de 95%.
Pentru clasele VI-XII, inspectoratele școlare județene au încheiat contracte de retipărire cu editurile care dețin titlurile solicitate de școli, iar livrarea către depozitele de carte școlară din județe este în desfășurare. În majoritatea județelor, rata de livrare este de aproximativ 97%. În perioada imediat următoare, editurile vor furniza și celelalte pachete de manuale școlare, astfel încât la începutul noului an școlar elevii din clasele I-IV și VI-XII să aibă manualele necesare derulării în condiții normale a activității instructiv-educative.
Situaţia manualelor pentru clasa a V-a
Referitor la asigurarea manualelor școlare pentru clasa a V-a, licitația organizată de Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE) este în faza soluționării contestațiilor formulate de edituri. Din cele 25 de loturi de manuale ofertate, au fost contestate 18. Pentru șapte discipline nu au fost depuse contestații, prin urmare au fost semnate acordurile-cadru cu editurile câștigătoare, urmând ca în perioada 7-11 august, unitățile de învățământ să își exprime opțiunile în raport cu titlurile ce vor fi contractate.
Conform ordinului de ministru nr. 3.590/5.04.2016 care aprobă planul-cadru pentru învățământul gimnazial, pentru clasa a V-a sunt prevăzute următoarele discipline în trunchiul comun (TC): limba și literatura română, limbă modernă 1, limbă modernă 2, matematică, biologie, educație socială, istorie, geografie, religie, educație plastică, educație muzicală, educație fizică și sport, educație tehnologică și aplicații practice, informatică & TIC, consiliere și dezvoltare personală.
Pentru manualele de clasa a V-a, Ministerul Educaţiei a alocat un buget de 25 de milioane de lei, iar pentru retipărirea manualelor pentru alte clase se vor cheltui 15-17 milioane de lei.
Garantează cu funcţia
Întrebat dacă va demisiona în cazul în care elevii nu vor avea manuale la începutul anului şcolar, ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a spus că o va face numai dacă vina este a ministerului, menţionând că pot fi edituri care să blocheze procedurile. „Eu nu stau în scaunul de ministru. Eu implementez un program de guvernare. Dacă întârzierea este din vina ministerului Educaţiei, da, îmi voi da demisia. Dar dacă este vina unor edituri, care intenţionat blochează acest lucru, vom vedea după data de 10 august. Există riscul să se întârzie pentru că anul trecut, în octombrie, ar fi trebuit finalizate programele şcolare pentru clasa a V-a, dacă aveam un Guvern responsabil. Le-am terminat noi după ce am venit, în martie, anul acesta”, a declarat ministrul Educaţiei, Liviu Pop.
* * *
171.115
Este numărul elevilor aşteptaţi în clasa V-a în anul şcolar 2017 – 2018.
* * *
„Elevii şi profesorii din învăţământul de stat şi din învăţământul obligatoriu particular acreditat/autorizat beneficiază de manuale şcolare gratuite, atât pentru învăţământul în limba română, cât şi pentru cel în limbile minorităţilor naţionale” - Art. 64, alin. 9 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau