Părinţi, întrerupeţi vacanţele de pe Facebook!

default

Dimensiune font:

| 21-07-2017 06:31

Astăzi vă invit la un exerciţiu de memorie şi vă rog să vă amintiţi cele mai frumoase vacanţe pe care le-aţi trăit în copilărie sau adolescenţă. Apoi vă invit să număraţi câte prietenii aţi legat în acele vacanţe şi câte bucurii aţi trăit. Eu am amintiri foarte frumoase, păstrate în albume cu fotografii alb-negru, aşa cum presupun că au toţi cei din generaţia care a trăit cu cheia de gât.

Valiza din carton presat (din alea cu o cheiţă, ştiţi, nu?), pe care mama lipea obligatoriu o etichetă fie ca sa-mi găsesc repede bagajul, fie ca detalii pentru eventualitatea în care m-aş rătăci, bascheţii chinezeşti şi blugii (daaa, blugi!) erau principalele ingrediente ale călătoriilor mele de peste vară. Traseele erau relativ variate fiindcă organizatorilor le plăceau cărările bătătorite şi evitau durerile de cap pe care le-ar fi dat o călătorie lungă, în care să fi avut grijă de zeci de puşti năzbâtioşi.

Aşa am învăţat aproape fiecare pietricică de pe Ceahlău, aşa am cunoscut toate, dar chiar toate (pe atunci nefiind aşa de multe ca acum) mănăstirile din nordul Moldovei şi tot aşa am numărat toate picăturile din Lacul Bicaz. De Lacul Roşu nu mai spun şi m-am bucurat când am regăsit cioatele pe care le lăsasem în urmă cu mulţi ani.

Vacanţele, fie ele de vară ori iarnă, erau prilej de lecturi şi de călătorie. Aşa a fost pentru mine şi mi-a plăcut. Acum văd că lucrurile s-au schimbat. Copiii petrec tot mai mult timp în faţa calculatorului, iar singurii prieteni noi pe care şi-i fac sunt cei de pe Facebook. Sejururile lor sunt tot mai scurte fiindcă părinţii nu mai au timp, în tabere merg rar şi stau puţin, iar excursiile sunt de maximum două-trei zile, cu tot cu timpul petrecut în autocar până la destinaţie şi înapoi acasă. De activităţi sportive nici nu poate fi vorba. Puţini sunt cei care merg la o sală (şi nu sunt foarte multe utilate pentru copii), dar şi mai puţini sunt înscrişi la cluburi.

Sportul este o activitate tot mai mult opţională în şcoală şi nu este bine. Deja România are foarte mulţi copii obezi, lucru semnalat şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Puştii stau în casă, cu ochii în computer sau la televizor, mănâncă aiurea, mişcare nu fac, iar de aici şi până la obezitate nu mai este mult. În plus, nimeni nu le explică noţiunile clasice de nutriţie la şcoală şi nu sunt încurajaţi să petreacă timp liber în natură. Nu îşi cunosc decât vecinii de bloc şi colegii de clasă, iar petrecerile lor au gust de plastic, cu pizza la cutie şi suc la doză. Picnicurile nu le spun nimic copiilor din generaţia 2.0, grătarele sunt doar nişte chestii fumegânde pe care le aprind părinţii în week-end, iar drumeţiile prin pădure sunt motiv pe filme pentru cercetaşi. Ăia americani, care se par să se distreze şi în aer liber şi nu doar pe Facebook.

Există alternative pentru vacanţe şi ar fi bine dacă toţi puştii ar fi îndrumaţi să măsoare cu pasul toate pădurile din Moldova. Aşa se explică şi de ce tot mai mulţi copii au probleme de comunicare, dezvoltă tulburări de comportament sau de altă natură. Vacanţele pe net nu sunt bune şi m-aş întoarce oricând la valiza mea din carton presat, dacă aş avea din nou posibilitatea de a călători aşa cum am avut demult. Lumea e prea frumoasă ca să fie privită doar din fotografiile de pe Facebook, iar copiilor trebuie să li se dezvolte pofta pentru turism, altul decât cel virtual.

Maura Anghel

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Mizerabilul nostru sistemul educaţional a eşuat definitiv!
25/11/2019 01:00

    Dan M.BREZULEANU     După ştiinţa celor cu aplecare către aritmetică şi după adevărul faptelor, preşedintele a fost ales nu ieri, ci in chiar primul tur de scrutin ...

Bietele pensii ale nesimţiţilor speciali
17/07/2019 23:00

Arta de a-i păcăli pe toţi cei care te inconjoară este acceptată şi funcţionează nu doar in politică. Altfel, nu-mi explic cum, de atata vreme, mii de cetăţeni pot incasa, cu sprijinul unor legi stra ...

Pantofii mortului lăcomos
27/04/2019 14:09

Îi poţi intalni, astăzi, pe unde mai puţin te aştepţi. Îi recunoşti după umerii bătătoriţi de atata impins la căruţele unor guvernări ruinoase. Angrenaţi in campanii electorale, de a ...

Eram liberi, dar ne-au venit salvatorii
22/07/2018 07:30

 În ţara acesta in care, zi de zi, fotbalul pare mai ostenit, mai dezorientat ca un politician şi mai nestatornic decat o madamă, Politehnica Iaşi a izbutit să rămană un brand. Şi nu unul oar ...

Domnule preşedinte, daţi-i afară pe toţi!
05/05/2018 12:00

Consiliul Judeţean Iaşi, care păstoreşte cum ştie, sau cum poate mai bine Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi, s-a luptat şi a reuşit chiar să facă unele lucruri declarate, altădată, impos ...

Ca Vasile Roaită, cu mâna pe sirenă
08/02/2018 00:00

Politica se transformă, din ce in ce mai mult şi sub privirile strivite de spaimă ale celor ivolucraţi, intr-un tribunal de execuţie doctrinară. O mascaradă menită a asigura, in cazul nostru, tranziţia ...

Colb peste Moldova
24/01/2018 00:00

Acolo de unde sufletul romanului şi-a astampărat mereu setea de cultură şi de blajinătate, unde istoria, zvacnind cindva de prin toate ungherele, s-a cuibărit definitiv in braţele unui mare ideal naţion ...

Liberce? Egalicum? Fraternicând?
18/01/2018 04:00

Vremea premierilor cu capul acoprit cu bască din mucava şi scuipand seminţe a apus. Asta am inţeles eu din caznele fonetice ale domnilor imbuibaţi cu social-democraţie, ale pururi perdanţilor liberali de ...

Atelierul de sfeteriseală şi curăţat caziere
11/01/2018 00:00

Cand caţiva prieteni din lumea normală mi-au cerut să le povestesc ce se intamplă cu reforma fiscală şi alte asemenea treburi nelumeşti din ţară, au rămas cu un zambet delirant in colţul gurii... Cum ...

Ne-a cântat cucul în pungă
16/12/2017 07:00

Soarta banilor noştri, botezată buget, a trecut prin comisiile parlamentare cu o grabă nemaiintalnită de la iuţeala caravanelor electorale care, mai ieri, starneau imaginaţia şi colbul de pe uliţele mol ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei