Plagiatul la români

default

Dimensiune font:

| 22-04-2017 05:00

 Când cu mai mulţi ani în urmă, Alexandru Dobrescu mi-a spus că lucrează la o „Istorie a plagiatului la români”, proiectul său mi s-a părut pe cât de insolit şi spectaculos, pe atât de temerar şi dificil de dus la capăt. M-am îndoit puţin de utilitatea unei asemenea înteprinderi şi m-am întrebat dacă merită efortul. Se mai năştea o întrebare: bine, bine, cercetezi fenomenul, dar cum, unde şi după ce criterii? El însuşi scria în volumul „Corsarii minţii. Istoria ilustrată a plagiatului la români”, apărut în 2007: „Ciudăţenia acestei terra incognita (a fenomenului numit plagiat – nota mea) vine tocmai din faptul că începe niciunde şi sfârşeşte nicăieri. Nu ştii nici încotro să cauţi, nici cum, nici cât. Astfel că ceea ce obişnuim a numi istoria publică a plagiatului este mai degrabă istoria unor descoperiri accidentale decât rodul cercetărilor metodice”. Dificultăţile sunt cu atât mai mari cu cât, constată el: „toate cazurile celebre de plagiat din cultura europeană, inclusiv acelea evocate pe întinderea prezentei cărţi, s-au lăsat mai degrabă descoperite decât au fost nevoite să se dea prinse; şi că principalii «vinovaţi» de aducerea lor la lumina zilei au fost, în ultimă analiză, nimeni alţii decât autorii lor; care s-au distins printr-o remarcabilă lipsă de profesionalism. Plagiatorii dovediţi cu acte s-au recrutat fără excepţie dintre novicii breslei, în vreme ce asupra adevăraţilor corsari ai minţii nu a planat nici măcar umbra vreunei suspiciuni. Fiindcă plagiator în sensul propriu al cuvântului nu e cel care se înstăpâneşte pur şi simplu peste bunurile intelectuale ale aproapelui, cât acela care o face fără a fi prins. Prinşii îngroaşă rândurile ageamiilor, ale fraierilor, ale novicilor, ale amatorilor, ale veleitarilor, nepricepuţi a şterge complet urmele ce-i pot da de gol”. Şi, atunci, un cititor cârcotaş sau unul care nu ar înţelege ironia fină a acestor observaţii l-ar putea întreba pe autor: Istoria sa nu este, şi ea, una a faptelor comise de nişte naivi, de nişte ageamii care şi-au luat deja răsplata prin însăşi denunţarea publică, mai devreme sau mai târziu, a infracţiunii lor?! Numai că lucrarea lui Alexandru Dobrescu nu e operă de detectiv, nici – aşa cum ne previne el – „o vânătoare de vrăjitoare”, ci o naraţiune, ale cărei personaje sunt autori mai mult sau mai puţin celebri din diverse domenii, iar isprăvile lor sunt chiar textele puse pe două coloane. De ce nu l-am asimila pe plagiator, din punct de vedere epic, cu seducătorul fraudulos sau cu impostorul din cutare roman? O istorie sau o biografie sunt îndeobşte repovestiri ale unor evenimente şi fapte reale, ba, nu puţine, chiar ştiute, şi nu ficţiune. Istoricul narator doar ordonează şi potenţează povestea şi, nu o dată, reîntemeiază un mit. În cazul de faţă mitul plagiatului. Căci există, fără îndoială, un mit al plagiatului. De o vechime care o concurează pe cea a prostituţiei.

Alexandru Dobrescu face cunoscută „definiţia ce a stat la baza inventarului de plagiate” pe care îl întreprinde. Şi anume: „însuşirea nemărturisită şi ad litteram a unui text cu întindere de la nivelul propoziţiei simple până la acela al cărţii întregi”. Este o precizare responsabilă într-o epocă în care, la noi îndeosebi, se „descoperă” plagiate de către diverşi scribi, jurnalişti de tabloide, cărora, dacă le dai un extemporal, îi poţi lăsa şi fără certificatul de absolvire a şcolii generale. Ei nu au cum să înţeleagă ce este acela un plagiat, o compilaţie sau o reproducere într-un limbaj propriu a unor „idei primite” etc. Nu pot distinge între ele, fiindcă nici nu ştiu ce sunt cu adevărat. Altminteri, in România postdecembristă starea de lucruri este, în esenţă, similară cu cea descrisă de Eminescu în „Studii asupra situaţiei”, publicate în cinci numere la rând din luna februarie, 1880, ale ziarului „Timpul”: „N-are cineva într-adevăr decât să deschidă o teză de licenţă, s-asculte prelecţiuni la universităţi – esceptăm pe cele de matematică – să citească ziare şi broşuri, să citească proiecte şi paraproiecte de legi din Cameră, s-asculte discuţii în Adunări şi se va convinge că o numeroasă, foarte numeroasă clasă de oameni nu-şi întrebuinţează mintea lor la nimic alta decât la reproducerea de vorbe din cărţi străine, că propria muncă intelectuală se reduce la nimic”. Cum se vede, cu Eminescu ne aflăm mereu în plină actualitate.

În masivul volum „La oglindă. Istoria plagiatelor româneşti până la 1900”, apărut recent la Editura Eikon, criticul lărgeşte aria din cele două volume anterioare şi îi grupează pe plagiatori ori pe suspecţii muşcători sau doar degustători din „fructul oprit” pe profesii. Iată-i în ordinea din masiva lucrare: Cronicarii, Savanţii, Dascălii, Predicatori şi oratori, Tălmăcitorii, Filologii, Ziariştii, Juriştii, Poeţii, Dramaturgii, Prozatorii.

Cercetarea vechilor cronici „din perspectiva transferurilor ilicite” i-a relevat lui Dobrescu „o seamă de probleme oarecum mai speciale”. Prima şi, în opinia mea, cea mai importantă este cea a stării limbii române. Criticul constată: „Exceptându-l pe Neculce, cronicarii noştri îşi alcătuiesc frazele după tiparele cronicarilor slavi, greci, latini, poloni. Adoptă de la ei – deodată cu informaţiile şi ideile – construcţiile sintactice şi topica. Nu-şi formulează gândurile după uzanţele limbii vorbite, ci toarnă vocabularul românesc într-o formă străină. Scriu, va să zică, româneşte numai în literă, nu şi în spirit. E semnificativ de altfel, că scrierile autorilor români redactate în alte limbi au, până către mijlocul veacului al XIX-lea, o fluenţă şi chiar o expresivitate niciodată atinsă de aceiaşi în textele compuse în româneşte. Estimp, limba vorbită şi-a urmat cursul propriu, fixat prin legile de dezvoltare, arătându-se îndeajuns de cuprinzătoare pentru a face faţă diversităţii trebuinţelor de comunicare. Iar dacă luăm aminte la vestigiile de literatură populară, a găsit în sine însăşi destule resurse ca să exprime cu pregnanţă adâncimi nebănuite de gândire şi de sentiment. Contactul prelungit cu marile culturi e întotdeauna deformator. Din respect amestecat cu admiraţie, ne dăruim lor cu totul. Iar această supunere necondiţionată, crescută dintr-un acut sentiment de inferioritate, nu doar ne împinge să le imităm fără discriminare gesturile, dar ajunge să ne modeleze mintea, limba, natura, cultura”. Unui recenzent, sintagma corsarii minţii, i-o evoca – prin opoziţie?! – pe cea lansată de harnicii noştri „civici”: boierii minţii. Interesant e că unii dintre aceşti „boieri” au fost nu o dată puşi pe două coloane, probabil pentru a li se vedea mai bine... boieria şi a dovedi cât de aproape pot fi „corsarii” şi „boierii” minţii, uneori până la identificare!

Va urma...

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei