Medicul Gheorghe Rojniţă

Personalitate medicală de prestigiu, figură cunoscută a Iaşului din secolul trecut, întemeietorul învăţământului de igienă la Facultatea de medicină din Iaşi şi conducător al catedrei timp de aproape două decenii (1882 - 1900), Gheorghe Rojniţă a desfăşurat în capitala Moldovei o remarcabilă activitate didactică şi ştiinţifică.

Născut la 28 octombrie 1845, în Fălticeni, Gheorghe Rojniţă urmează, între anii 1866 - 1867, Şcoala naţională de medicină din Bucureşti, condusă de Carol Davila. În 1868 pleacă în Franţa pentru continuarea studiilor la Facultatea de medicină din Paris. El se numără, la loc de frunte, între studenţii medicinişti români care au participat efectiv la războiul din 1870, franco - prusac, şi la luptele pentru instaurarea Comunei din Paris (1871). Scăpat de sub arestul jandarmeriei versailleze, îşi continuă studiile, obţinând diploma de doctor în medicină la Paris. În 1874, tot în capitala Franţei, îşi susţine teza de doctorat în medicină. Întors în ţară, este numit în 1875 medic de plasă şi spital în comuna Târnăuca din Bucovina, unde activează până în 1878. În anul următor vine la Iaşi şi este numit medic la Spitalul „Sf. Spiridon” şi profesor la Gimnaziul „Ştefan cel Mare” din acelaşi oraş.

Din 1882 până în 1900 funcţionează ca primul profesor la Catedra de igienă, nou înfiinţată de la Facultatea de medicină din Iaşi, fiind astfel unul dintre întemeietorii învăţământului superior medical din capitala Moldovei. Ca profesor de igienă, Gheorghe Rojniţă a manifestat interes pentru activitatea didactică, a predat un curs modern, evoluat şi a contribuit la răspândirea teoriilor evoluţioniste ale lui Vasile Conta, cu care era prieten apropiat.

Autor al unui reputat manual de igienă, Gheorghe Rojniţă a militat pentru crearea Laboratorului de igienă din Iaşi (1897), care a fost de un real folos pentru învăţământul de igienă ieşean. Întemeietor şi organizator al învăţământului de igienă din Iaşi, Gheorghe Rojniţă a desfăşurat şi activitate ştiinţifică, fiind ales, încă din 1886, membru activ al Societăţii de medici şi naturalişti din Iaşi. În 1900 este pensionat şi se stabileşte la Paris, oraşul tinereţii şi acţiunilor sale entuziaste, unde decedează la 15/ 28 octombrie 1910. Conform dorinţei sale, este adus în ţară şi înmormântat în cimitirul Eternitatea din Iaşi.