Halmyris - valoroasă atestare arheologică a Creştinismului antic în Dobrogea

 În ţinutul Haţegului ni s-au păstrat cele mai vechi vestigii religioase ale strămoşilor românilor - dacii, dar şi multe biserici creştine, unele dintre ele construite din material recuperat de la fostele cetăţi şi localităţi dace sau romane. Fostul centru al Statului Dac, apoi cel al Provinciei Romane Dacia au făcut ca viaţa social-economică prosperă care le caracteriza să favorizeze şi o viaţă religioasă prosperă, de la care s-au păstrat mărturii arheologice semnificative.

 Însă Dobrogea, ţinutul însorit dintre Dunăre şi Marea Neagră, situată la răscrucea de drumuri comerciale pe ape şi uscat care legau Sudul de Nord şi Estul de Vest, este şi ea cel puţin la fel de semnificativă ca şi ţara Haţegului, în ceea ce priveşte vechimea şi importanţa unor vestigii cu caracter religios. Căci aici s-a dezvoltat, încă din secolele VI-IV î.e.n., o viaţă economică foarte prosperă, prin colonizarea litoralului Mării Negre de către greci, şi înfiinţarea, de către ei, a înfloritoarelor colonii organizate după modelul polis-urilor greceşti. Aşa au fost Histria, Callatis, Tomis (România), sau Dionysopolis (Bulgaria). În aceeaşi perioadă cu organizarea coloniilor greceşti, începeau să se cristalizeze şi primele formaţiuni statale ale geţilor, cei pe care romanii i-au numit daci, după mărturia istorică a lui Pliniu cel Bătrân.

 După câteva secole de cultură greacă, în anul 46 î.e.n. coloniile greceşti au intrat sub stăpânirea Romei, fiind incluse în Provincia Moesia, cu un foarte important rol de apărare a Imperiului Roman. Regele dac Decebal a invadat Moesia, în anii 101-102, fiind însă învins de Împăratul roman Traian, victorie comemorată prin monumentul de la Adamclisi (Tropeum Traiani).

 Este superfluu a mai spune că, atât coloniştii greci, cât şi romanii care le-au luat locul, au lăsat dovezi arheologice deosebit de valoroase despre practicarea religiei lor, politeismul. Există mai multe sculpturi antice foarte bine conservate, care reprezintă zeităţi greco-romane pe care le venerau locuitorii antici ai Dobrogei. Muzeul de Arheologie din Constanţa păstrează unele dintre ele.

Perioada de prosperitate a Dobrogei antice a fost perturbată de invaziile migratoare din secolul al III-lea. Către finele secolului al III-lea, sub Împăratul roman Diocleţian (284-305), Dobrogea a devenit provincie separată cu numele Scythia, parte a Diocezei romane Tracia. Sub Împăratul Constantin cel Mare, Dobrogea şi-a sporit gradul de autonomie. Ea avea chiar o organizare bisericească bine conturată, fiind atestat documentar faptul că Episcopul Bretanion al Tomisului a fost vizitat de către Valens, împăratul adept al ereziei ariene, în anul 369, acesta din urmă cerând episcopului dobrogean să adere şi el la arianism, erezie ce fusese condamnată de către Sinodul I Ecumenic, din anul 325. Episcopul, probabil un ucenic al Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Capadociei, l-a înfruntat cu curaj pe împăratul eretic, după relatarea istoricului Sozomen.

 Aceste mărturii documentare despre existenţa unei comunităţi creştine foarte bine închegate, în Dobrogea, în primele secole creştine, au fost certificate şi de către descoperiri arheologice importante. Una dintre acestea este Cetatea Halmyris. Atestat documentar încă din primul secol creştin, oraşul Halmyris era situat la vărsarea Dunării în Marea Neagră, pe malul Lacului Razelm, un golf al mării, practic, însuşi numele fiindu-i derivat din această aşezare: halmyris înseamnă apă sărată. Aflat la răscrucea unor importante drumuri comerciale terestre, fluviale şi maritime, Halmyris a avut o importanţă specială în Imperiul Roman. Nu doar comercial, ci şi militar era un centru important, fiind situat la graniţa nordică a imperiului. Ruinele care au aparţinut Cetăţii romano-bizantine Halmyris s-au descoperit în urma săpăturilor arheologice demarate încă din secolul al XIX-lea, în anii 1892-1893, continuate apoi în secolul XX, în mai multe etape. Ele se află astăzi pe teritoriul judeţului Tulcea, între localităţile Murighiol şi Dunavăţul de Jos. Interpretările datelor arheologice au dus la concluzia că la Halmyris a fost un castru roman, în secolele I-III, mai întâi din pământ, apoi din piatră.

 Săpăturile arheologice au certificat, în anul 2000, existenţa unei bazilici creştine la Halmyris, foarte probabil chiar centru episcopal. Un an mai târziu, în iulie 2001, sub altarul bazilicii s-a descoperit o criptă, în care fuseseră îngropate trupurile a doi martiri dobrogeni, Sfinţii Epictet şi Astion, ucişi către finele secolului al III-lea sau începutul secolului al IV-lea, în timpul cumplitei prigoane asupra creştinilor iniţiate de către Diocleţian. Relatări despre martiriul lor existau deja, în documente istorice păstrate. Iar faptul că în Antichitate, pe mormintele martirilor se construiau altare creştine este bine cunoscut.

Cu descoperirea din anii 2000-2001 de la Halmyris se certifică fără dubii vechimea Creştinismului în Dobrogea. Dacă relativ la misiunea creştină a Sfântului Apostol Andrei în Dobrogea nu se pot aduce dovezi arheologice certe, existând o împletire de adevăr istoric şi legendă, zecile de martiri dobrogeni consemnaţi în documente, dar şi astfel de descoperiri arheologice, cum este cea de la Halmyris, pecetluiesc, fără putinţă de tăgadă, actul de naştere al Creştinismului la români. Un Creştinism antic viu, foarte bine organizat, şi mărturisitor. Din care îşi poate înnoi forţele, viaţa, şi post-modernismul cel încorsetat în materie şi secularizare.

Dr. iur. Maria Mihaela Stan